camino a la fe ortodoxa

¿Qué es la Iglesia Ortodoxa?

2011-09-17T00:27:00.000-07:00

"Me hallan los que madrugando me buscan" (Prov. 8:17)

Usted quizás haya oído mencionar a la Iglesia Ortodoxa. ¿Qué es esta Iglesia?

Hace ya más de dos mil años, Jesucristo, el Hijo de Dios, vino a la tierra y fundó la Iglesia, a través de sus Apóstoles y discípulos, para la salvación de la humanidad. Las enseñanzas de los Apóstoles y la Iglesia se esparcieron en los siguientes años. Las iglesias que fueron fundadas por los Apóstoles pertenecen a los cinco Patriarcados de Roma, Constantinopla, Alejandría, Antioquía y Jerusalén. Todas estas iglesias estaban unidas en la fe, la liturgia y la participación en los sacramentos. Después fueron fundadas las de Sinaí, Rusia, Grecia, Yugoslavia, Rumania y muchas más.

Estas iglesias, independientes en su administración, están en completa unión unas con otras, con una excepción, la de Roma, que se separó de las otras en 1054, y desde entonces ha añadido nuevos dogmas. En materias de fe, doctrina, tradición, liturgias y servicios, estas otras iglesias son exactamente iguales.

No obstante, considerando el idioma diferente de cada una de estas iglesias, se encuentran en comunión y juntas constituyen y se llaman la Iglesia Ortodoxa (ortos = lo correcto, doxa = doctrina, culto).

Las enseñanzas de la Iglesia se derivan de dos fuentes (que en realidad son una): Las Santas Escrituras y la Santa Tradición. Como dice el Evangelio según San Juan: "Y hay también otras muchas cosas que hizo Jesús, las cuales si se escribieran una por una, pienso que ni aun en el mundo cabrían los libros que se habrían de escribir" (Juan 21:25).

Estas "otras cosas" fueron transmitidas oralmente por los Apóstoles y han llegado a nosotros en la Sagrada Tradición. La fe y la doctrina de la Iglesia Ortodoxa se encuentran en las Escrituras (la parte escrita de la Tradición, selecionada de entre muchos libros por la Iglesia), los Decretos de los Concilios Ecuménicos (los que han sido aceptados por toda la Iglesia), y en los escritos de los Padres de la Iglesia.

Creemos que el Señor Jesucristo es verdaderamente Dios, el Salvador, e Hijo engendrado de la misma esencia que el Padre antes de todos los siglos; y también verdaderamente Hombre, igual a nosotros en todo, menos en el pecado. Creemos que por nuestra salvación El nació de una virgen, a quien llamamos Deípara (la que dio a luz a Dios). (S. Lucas 1,43). Creemos que el Espíritu Santo procede del Padre (S. Juan 15:26), quien es el único origen de la Trinidad. (Decir que el Espíritu Santo procede también del Hijo sería introducir dos orígenes en la Trinidad y romper la Unidad de Dios. Los Tres son Uno porque tanto el Hijo como el Espíritu tienen su origen en el Padre, uno engendrado y el otro procediendo).

Los cristianos ortodoxos adoramos a Dios en Trinidad (S. Mateo 28:19) y honramos a los Santos, pidiendo su intercesión ante Dios. (Prov. 15:29; Núm. 11:2). Entre los Santos el lugar principal es de la Deípara, pues a través de Ella Dios vino a nosotros (S. Lucas 1:48). De acuerdo al Séptimo Concilio Ecuménico (año 787), veneramos los íconos, no por sí mismos, sino como representaciones de Cristo y los Santos. (Si Dios tomó forma física, se le puede representar físicamente).

Reconocemos siete "Misterios" o sacramentos. El Bautismo y la Crismación son los medios de entrar en la Iglesia. Sin morir el hombre antiguo y ponerse el nuevo en el Bautismo no podemos heredar el Reino de Dios. En la Eucaristía participamos del verdadero Cuerpo y Sangre de Cristo, para la remisión de los pecados y la vida eterna. En la Confesión Cristo nos da, a través del confesor, el perdón de nuestros pecados.

Al pecar, ofendemos no sólo a Dios, sino también a la Iglesia, el Cuerpo de Cristo, del cual somos miembros. Por lo tanto tenemos que pedir perdón ante un ministro de la Iglesia. Estos tres sacramentos son esenciales para la vida espiritual y la deificación de todo cristiano. Por la imposición de manos de un obispo, la Gracia Divina desciende sobre el que es ordenado y lo capacita para ser sacerdote y repartir esta Gracia, que es participación en la vida misma de Dios.

El hombre no puede participar en la esencia de Dios, pero según San Gregorio Pálamas, puede participar en las "energías" o manifestaciones externas de Dios, que son parte de Dios, como los rayos del sol son parte del sol. Esto no se considera posible en el Occidente Cristiano, donde lo mayor que puede esperar el cristiano es la "salvación," después de purgar sus faltas. La Iglesia Ortodoxa en sus miembros espera "deificación," verdadera unión con Dios, un proceso dinámico y gradual que dura toda la vida y no sólo se decide al morir. A través del sacramento de la Ordenación, la Iglesia Ortodoxa ha tenido sucesión apostólica sin interrupción desde el día de Pentecostés. La Gracia Divina santifica la unión de dos seres en el matrimonio, como Cristo bendijo la boda en Caná por su presencia y su primer milagro. Las dolencias del cuerpo y alma son curadas por el sacramento de la Santa Unción.

Estas son, brevemente, algunas de las características de la Iglesia Ortodoxa. Es unica porque Nuestro Señor fundó sólo una Iglesia. Es santa por estar unida a su Unica Cabeza, Jesucristo, y por la operación del Espíritu Santo. Es católica porque no conoce límites de lugar o tiempo. Es Apostólica porque fue fundada por los Apóstoles y mantiene sin cambio sus enseñanzas, escritas y orales. Y es Ortodoxa porque cree y enseña lo correcto.

La Iglesia Ortodoxa admite que hombres casados sean ordenados sacerdotes, sin imponer arbitrariamente el celibato sacerdotal. El que un hombre tenga vocación al sacerdocio no quiere decir que necesariamente Dios le dé vocación al celibato también. La Iglesia Ortodoxa admite en ciertos casos el divorcio y segundas nupcias. Lo ideal es que el matrimonio dure hasta la muerte, pero los cónyuges son humanos y la Iglesia, aunque condena el divorcio comprende que somos débiles e imperfectos y no se ciega al imponer la ley. Los hijos son el fruto del amor de los padres y no se deben evitar a no ser por una razón grave.

La Iglesia Ortodoxa, madre y no tirana, deja que cada pareja tome la decisión, después de consultar con su padre espiritual.

Esta es la Iglesia Ortodoxa, fiel a su Fundador y transmitiendo su mensaje al mundo por veinte siglos sin añadir ni quitar.

Diácono Pablo

Simpozion teologic despre Botez

2011-06-12T23:46:00.000-07:00

Simpozion teologic despre Botez

În data de 7 iunie 2011, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu, în colaborare cu Mitropolia Ardealului, a organizat un simpozion teologic dedicat Tainei Botezului. În cadrul simpozionului au fost prezentate mai multe referate, după care au avut loc scurte dezbateri la fiecare subiect.

Până la finele acestui an omagial, referatele vor apărea într-un volum special dedicat Botezului. Temele referatelor de la acest simpozion le găsiți la sursa articolului.

Sursa: http://www.blog.teologie.net/2011/06/11/simpozion-botez-sibiu/

Troparul Sf. Ierarh Luca, glasul al III-lea:

2011-06-10T23:28:00.000-07:00

„Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă a călugărilor şi a mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.”

PULSAR

Ieromonah Macarie

2011-05-01T07:10:00.000-07:00

Noche de Pascua (Luz Santa)

2011-05-01T07:06:00.000-07:00

Saint Théophane le Reclus: Devenons des compagnons du Christ

2011-03-30T06:54:00.001-07:00

Saint Théophane le Reclus: Devenons des compagnons du Christ

Le Seigneur s'avance vers sa Passion volontaire. Nous devons l'y accompagner. C'est le devoir de chacun de nous qui croyons que c'est par la force des souffrances du Christ que nous sommes devenus ce que nous sommes aujourd'hui et qui espèrons en recevoir encore des dons glorieux et tellement grands que la raison humaine ne peut les imaginer. Mais comment devenir le compagnon du Seigneur? Par la méditation et la compassion. Suis en pensée le Seigneur souffrant et cherche en tout chose ce qui peut émouvoir ton coeur et le faire participer aux souffrances endurées par le Seigneur... Fais tout ce que fait la sainte Eglise et tu seras un digne compagnon du Seigneur dans sa Passion.

Primera piedra de la Iglesia Ortodoxa Rumana en Guadalajara

2011-03-13T09:08:00.000-07:00

El alcalde asiste a la colocación de la primera piedra de la Iglesia Ortodoxa Rumana en Guadalajara en un acto presidido por el obispo Timotei, de la Iglesia Ortodoxa-Rumana en España. También contó con la presencia del administrador apostólico de la Diócesis de Sigüenza-Guadadlajara, José Sánchez.

Ocupará unos terrenos situados en el sector SP12, al otro lado de la A2
El alcalde de Guadalajara respondió ayer a la invitación de la comunidad ortodoxa en Guadalajara para participar en el acto de colocación de su nueva iglesia en la ciudad, en unos terrenos cedidos por el Ayuntamiento y ubicados en el sector SP12, al otro lado de la A2. El acto estuvo presidido por el obispo de la iglesia Ortodoxa-Rumana en España y también contó con la presencia del administrador apostólico de la Diócesis de Sigüenza-Guadadlajara, José Sánchez.

El alcalde de Guadalajara, Antonio Román, participó en la mañana del domingo en el acto de colocación de la primera piedra de la iglesia ortodoxa, cuyos terrenos están situados en el sector SP 12, al otro lado de la A2.

Hace un año el Ayuntamiento de Guadalajara aprobó la cesión temporal de uso de un terreno de 6.000 metros cuadrados para la edificación de dicha iglesia. La cesión es por setenta y cinco años y los terrenos forman parte de una parcela municipal de 14.000 m2 de extensión.

El acto ha estado presidido por el obispo de la Iglesia Ortodoxa-Rumana en España, Timotei, el párroco ortodoxo en Guadalajara, Emilian Geabana y el administrador apostólico de la Diócesis de Sigüenza-Guadalajara, José Sánchez González.
En su intervención, Antonio Román ha agradecido, en nombre del Ayuntamiento, la invitación realizada, y ha señalado que se siente satisfecho de haber cedido temporalmente estos terrenos, a pesar de las numerosas críticas que este hecho ha recibido de los grupos de la oposición. El alcalde ha recordado que son casi 5.000 los rumanos empadronados en Guadalajara. “Espero –ha dicho- que este templo sea, además de un lugar en el que celebréis vuestras fiestas litúrgicas, constituya un lugar de convivencia entre todos vosotros”.

http://www.guadalajaradosmil.es/noticia/48660/Local/alcalde-asiste-colocaci%C3%B3n-primera-piedra-iglesia-ortodoxa.html

Tatal Nostru

2011-03-08T08:44:00.000-08:00

Tatal Nostru
Evanghelia dupa Matei 6:9-13

Tatal nostru care esti în ceruri,
sfinteasca-se numele Tau,
vie împaratia Ta,
faca-se voia Ta, precum în cer asa si pe
Pamânt.
Pâinea noastra cea de toate zilele,
da-ne-o noua astazi
si ne iarta noua greselile noastre
precum iertam si noi gresitilor nostri
si nu ne duce pe noi în ispita
ci ne izbaveste de cel rau.
Ca a Ta este împaratia si puterea si
marirea,
acum si pururea si în vecii vecilor.

Amin.

Patriarhală un grup de preoţi catolici din Arhidioceza Romano-Catolică din Viena

2010-10-30T00:15:00.000-07:00

Patriarhul României a primit în vizită la Reşedinţa Patriarhală un grup de preoţi catolici din Arhidioceza Romano-Catolică din Viena
Un grup de 24 de catolici de diferite etnii ai Arhidiocezei Romano-Catolică de Viena, condus de către preotul Vicar episcopal Karl Ruhringer, a fost primit în vizită astăzi, 29 octombrie, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti.

În cuvântul său, Patriarhul României a amintit de vizita efectuată anul trecut în Austria şi a subliniat deschiderea ecumenică a Arhidiocezei Romano-Catolică de Viena.

„Ne bucurăm că aţi sosit la Bucureşti într-o zi luminoasă. A fost foarte frumos anul trecut în Austria, mai ales în Viena, şi am participat la sfinţirea noii Bisericii împreună cu Eminenţa Sa, Cardinalul Schonborn, şi ne-au impresionat acolo activităţile Bisericii Romano-Catolice şi deschiderea sa ecumenică şi pluralismul multiconfesional. Ne bucurăm şi vă dorim mult ajutor de la Dumnezeu în activităţile pe care le desfăşuraţi, mai ales într-o societate din ce în ce mai secularizată. Totuşi, trebuie să mărturisim iubirea lui Hristos pentru întreaga umanitate”, a spus Preafericirea Sa, după cum ne informează Radio TRINITAS.

În continuare, Vicarul episcopal Karl Ruhringer a transmis mesajul Arhiepiscopului Vienei, Cardinalul Schonborn, adresat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

“Preafericirea Voastră, ştiu că timpul Preafericirii Voastre este foarte limitat, dar daţi-mi voie înainte de toate să vă transmit un călduros salut din partea Eminenţei Sale, Cardinalul Schonborn de Viena şi Austria”, a spus Vicarul episcopal Karl Ruhringer.

La finalul întâlnirii, Patriarhul României a oferit delegaţiei austriece cadouri, iar Preafericirea Sa a primit în semn de recunoştinţă daruri simbolice de la conducătorul delegaţiei, informează TRINITAS TV.

Preoţii catolici efectuează o vizită în România în perioada 24-30 octombrie

Bucuria de a fi pelerin la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

2010-10-16T00:18:00.000-07:00

Pelerinajul, aşa cum îl înţelegem noi, creştinii ortodocşi, constituie un prilej de întărire a credinţei, însă importanţa sa derivă şi din faptul că pelerinii sosiţi de pretutindeni să se 'îmbrace' în duhul sărbătorii duc mai departe, către familiile, casele, oraşele sau satele din care sosesc evlavia şi sfinţenia pe care le trăiesc în zilele de hram. Iată de ce a fi pelerin este, înainte de orice, un mod de a intra în comuniune cu aproapele.

„Pelerinajul este un eveniment spiritual pentru toţi cei ce participă la el cu credinţă şi evlavie, cu dragoste de Dumnezeu şi de sfinţii Lui. În acest înţeles, pelerinajul poate fi un moment sau un prilej de înnoire şi de îmbogăţire sufletească pentru toţi pelerinii sau închinătorii. Aşadar, hramul şi pelerinajul de hram pot fi un eveniment de întărire a credinţei, împrospătare a evlaviei, împlinire a rugăciunilor şi cunoaştere a altor credincioşi decât cei pe care îi întâlnim zilnic în parohie, în mănăstire sau în localitatea de unde venim fiecare dintre noi”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după cum ne informează „Ziarul Lumina”.
Ne întrebăm adesea, cu prilejul marilor hramuri are Ortodoxiei noastre, văzând numărul mare de pelerini care sosesc să se închine sfintelor moaşte, de ce aceşti oameni nu vin pe parcursul anului să aducă mulţumire sfinţilor şi să se roage pentru sănătate. Deşi mai puţin vizibil, pelerinajul la mănăstirile sau bisericile care păstrează moaştele unui sfânt se desfăşoară neîncetat, pe tot parcursul unui an. Însă întâlnirea cu sfinţii în chiar ziua lor de prăznuire e tulburătoare şi înălţătoare pentru că ajută pelerinul sosit de departe să intre în duhul sărbătorii, să se apropie şi mai mult, în rugăciune, de Dumnezeu, să-şi găsească liniştea şi pacea sufletească de care avem atâta nevoie.

Până şi simpla trecere printr-un oraş care-şi sărbătoreşte hramul transferă călătorului ceva din încărcătura emoţională, din starea aceea specială pe care o emană o rugăciune atât de amplă, izvorâtă din sufletele a sute de mii de pelerini.
Tocmai comuniunea aceasta, aflarea aproapelui, împăcarea cu sine şi cu ceilalţi transformă pelerinajul într-un prilej de înălţare şi de bucurie sfântă. Într-un astfel de pelerinaj, cei veniţi să se roage nu găsesc doar biserica sau sfintele moaşte, ci se îmbogăţesc cu ceea ce ceilalţi pelerini aduc cu ei: credinţă, evlavie, dragoste, pace.
Poate de aceea, fiecare mijloc şi sfârşit de octombrie aduc cu sine, la Iaşi şi la Bucureşti, de hramul Cuvioasei Parascheva şi al Sfântului Dimitrie cel Nou, trăiri pe care numai Dumnezeu, în bunătatea-I nesfârşită, le revarsă asupra celor ce se nevoiesc în rugăciune şi smerenie.

'E a doua oară când vin; parcă mă cheamă Sfânta măicuţă Parascheva'

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi aduce, în fiecare an, sute de mii de pelerini din toate colţurile ţării şi de peste hotare. Cei mai mulţi vin cu regularitate, tocmai pentru că simt în suflet frumuseţea înălţătoare a acestui moment. 'De 37 de ani n-am lipsit niciodată de la sărbătoarea Sfintei. Vin să-i mulţumesc pentru ajutorul ce mi l-o dat în viaţă şi să mă rog pentru mântuirea familiei mele şi a mea', explică Elena Agapie, de 67 de ani, din Bârlad.
'Maica nu mă lasă să plec. Mă rog pentru sănătatea mea, a copiilor, a nepoţilor, pentru iertarea păcatelor. Vin de 22 de ani aici', spune şi Adela Ghervosche, de 65 de ani, din Săveni, judeţul Botoşani.

'M-am aşezat la rând azi dimineaţă pe la 6. E a doua oară când vin; parcă mă cheamă Cuvioasa măicuţă Parascheva. Abia aşteptam s-ajung. E frig, dar nu mai contează nimic acum', spune dna Tudoriţa, care a venit de la Oneşti, judeţul Bacău.

'Pelerinajul preface o cheltuială materială într-un câştig spiritual'

Deşi implică cheltuieli materiale, nopţi de nesomn, oboseală, deşi încearcă puterea omului de a rezista în faţa frigului sau a arşiţei, pelerinajele la moaştele sfinţilor constituie pentru creştinul ortodox român un prilej de jertfă, o ocazie de a uita de cele lumeşti şi de a dobândi plată în împărăţia lui Dumnezeu. 'Pelerinajul este în acelaşi timp călătorie fizică şi spirituală. Călătoria fizică este o deplasare, uneori obositoare şi costisitoare, dintr-o localitate în alta, adică de acasă la locul de cinstire a sărbătorii şi a sfinţilor. Iar călătoria spirituală din pelerinaj este o mutare interioară de la o stare spirituală a sufletului la o altă stare spirituală a lui. Dacă această mutare sau călătorie spirituală este un urcuş duhovnicesc sau o creştere duhovnicească, atunci pelerinajul schimbă oboseala fizică în odihnă spirituală, în pace şi bucurie sufletească. Astfel, pelerinajul preface o cheltuială materială într-un câştig spiritual şi o iniţiativă particulară într-o bucurie comunitară', arăta Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în mesajul adresat pelerinilor veniţi să se închine la moaştele Cuvioasei Parascheva, pe 14 octombrie 2009

Slujbe de pomenire pentru patriarhii Teoctist şi Iustin

2010-08-19T10:18:00.001-07:00

La Catedrala patriarhală vor avea loc în zilele de vineri, 30 iulie, şi sâmbătă, 31 iulie, slujbe de pomenire
pentru fericitul întru adormire părintele patriarh Teoctist la comemorarea a trei ani de la trecerea sa la cele veşnice (30 iulie 2007), informează Biroul de presă al Patriarhiei Române. Mâine, 30 iulie, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala patriarhală, de la ora 11:00, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va săvârşi o slujbă de pomenire pentru patriarhul Teoctist. Vor participa preoţi, monahi, monahii, membri ai familiei părintelui patriarh Teoctist, dar şi credincioşi. Sâmbătă, 31 iulie 2010, după Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala patriarhală, de la ora 11:00, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, va oficia o slujbă de pomenire pentru fericitul întru adormire părintele patriarh Iustin, la împlinirea a 24 de ani de la trecerea sa la Domnul (31 iulie 1986).
Sursa: www.ziarullumina.ro

2010-07-16T23:15:00.000-07:00

Patriarca de la iglesia ortodoxa rumana pondrá primera piedra nueva catedral

2010-04-17T08:45:00.000-07:00

Noticias EFE
Madrid, 16 abr (EFE).- Su beatitud Daniel, patriarca de la iglesia ortodoxa rumana, ha llegado hoy a España donde en los próximos días mantendrá diversas reuniones, entre ellas con el ministro de Justicia, Francisco Caamaño, y pondrá la primera piedra de la nueva catedral ortodoxa rumana.
El máximo responsable de la iglesia ortodoxa rumana también tiene previsto un encuentro con la presidenta de la Comunidad de Madrid, Esperanza Aguirre, así como con el arzobispo de Madrid, Monseñor Rouco Varela, y con el arzobispo de Toledo, primado de España, Braulio Rodríguez, han informado a Efe fuentes de la embajada rumana en España.
El patriarca Daniel visitará hoy la parroquia ortodoxa rumana de Madrid, mañana la situada en Alcalá de Henares y el próximo martes la de Toledo.
En las localidades madrileñas de Coslada y Alcalá de Henares, alrededor del 20 por ciento de la población es rumana.
El máximo dirigente de la iglesia ortodoxa rumana tiene previsto también, el próximo domingo, colocar la primera piedra de la nueva Catedral Ortodoxa Rumana en Madrid, que forma parte del Obispado ortodoxo rumano de España y Portugal.
Tras la ceremonia, que se celebrará en un terreno situado en el madrileño distrito de La Latina, su beatitud Daniel oficiará una liturgia a la que se espera asistan cientos de rumanos.
Fuentes de la embajada han señalado a Efe que en España residen unos 750.000 rumanos, la mayoría de los cuales son ortodoxos, aunque también otros muchos son adventistas o pentecostales, entre otros.
Unos 200.000 de los 750.000 rumanos residen en Madrid y según han señalado las citadas fuentes la asistencia de rumanos fue masiva cuando Timotei Lauran fue nombrado obispo de España y Portugal de la Metropolía Ortodoxa Rumana de Europa Occidental y Meridional en mayo de 2008, en Madrid.

http://www.hoy.es/agencias/20100416/mas-actualidad/sociedad/patriarca-iglesia-ortodoxa-rumana-pondra_201004161423.html

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „Izvorul Tămăduirii este Iisus Hristos, Care ne-a tămăduit de păcatul neascultării”

2010-04-10T08:50:00.000-07:00

Ieri, 9 aprilie, în vinerea din Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă a prăznuit Izvorul Tămăduirii. Aflat cu acest prilej la Mănăstirea Techirghiol, din judeţul Constanţa, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, a explicat în cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii că această sărbătoare face referire la gestul de mulţumire al împăratului Leon cel Mare, care a ridicat o biserică cu hramul Izvorul Tămăduirii, după ce un orb şi-a recăpătat vederea în timp ce glasul Maicii Domnului i-a spus împăratului Leon cel Mare să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor din apropierea Constantinopolului.

Această Biserică se află în prezent chiar în Constantinopol şi se numeşte Mănăstirea Valucli. Aici sunt înmormântaţi, alături de Biserică, patriarhii Constantinopolului. Acest izvor al tămăduirii din timpul lui Leon se păstrează sub Biserică.

Preafericirea Sa a explicat tuturor celor prezenţi că puterea vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos se arată adesea prin Maica Domnului care cu puterea vindecătoare a Fiului ei ne izbăveşte din boli, din necazuri, din suferinţă. 'Această putere vindecătoare se vede în taina Sfântului Maslu, în taina Pocăinţei, a Sfintei Împărtăşanii. Biserica însăşi este un spital duhovnicesc, Biserica întreagă este un loc al vindecării. Biserica este spital, nu tribunal, este spital pentru că este locul în care ne vindecăm de bolile sufleteşti, de bolile noastre, dar ne vindecăm şi de bolile trupeşti.

Explicarea icoanei sărbătorii

Icoana acestei sărbători o prezintă pe Maica Domnului Oranta-Rugătoare, cu mâinile înălţate în formă de rugăciune, iar Mântuitorul Iisus Hristos, ca răspuns al rugăciunilor Maicii Domnului, binecuvântează cu ambele mâini. Atât Mântuitorul Iisus Hristos, cât şi Maica Domnului se află într-o colimvitră, într-un bazin care seamănă cu cristelniţa în care ne-am botezat noi. În această cristelniţă sau bazin cu apă, se coboară apă, iar oamenii, primind această apă tămăduitoare, se vindecă. Deasupra Maicii Domnului stau de-o parte şi de alta îngerii. Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că 'această icoană concentrează în ea toate înţelesurile duhovniceşti ale sărbătorii de astăzi. În centrul icoanei este Mântuitorul Iisus Hristos, Cel înviat din morţi Care ne-a vindecat de boala păcatului neascultării, prin ascultare desăvârşită în Vinerea Patimilor, iar acum în vinerea din Săptămâna Luminată ne arată că vindecându-ne de boala neascultării, de boala îndepărtării de Dumnezeu în Săptămâna Sfintelor Patimi, acum în vinerea din Săptămâna Luminată ne vindecă de boli, de aceea se şi sfinţeşte apa. Izvorul Tămăduirii este Iisus Hristos, Care ne-a tămăduit de păcatul neascultării, dar şi de moarte, şi înviind El din mormânt ne-a izbăvit de stricăciune, Hristos nu revine la viaţa pământească, după învierea Sa, El trece la viaţa cerească (Articol realizat de Ioan Buşagă şi publicat în „Ziarul Lumina” din data de 10 aprilie 2010).

Santa María de Egipto

2010-03-20T10:52:00.001-07:00

Tropario (Tono 8)

En ti fue preservada la imagen con exactitud, Oh Madre María;
Porque llevaste la Cruz y seguiste a Cristo.
Obraste y enseñaste a pasar por alto al cuerpo siendo perecedero;
Y de ciudar las cosas del alma por ser inmortal.
Por eso, Oh Piadosa, se regocija tu espíritu eternamente junto a los Ángeles.

Kontakio (Tono 4)

Tu que alguna vez fuiste llena de toda clase de fornicación,
Eres ahora vista como la Novia de Cristo por tu arrepentimiento.
Imitaste y emulaste la vida de los ángeles,
Por la Cruz aniquilaste las hordas demoníacas;
Por ello eres ahora la novia en el Reino de los Cielos, ¡Oh humilde María!

Rugăciuni pentru victimele cutremurului din Haiti

2010-01-20T07:17:00.000-08:00

După groaznicul cataclism din Haiti, Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu I, a dat un comunicat de presă în care deplânge soarta celor afectaţi, informează ec-patr.org, citat de 'Ziarul Lumina'. „Cu o mare durere, Patriarhia Ecumenică a primit vestea teribilei catastrofe din Haiti, una dintre cele mai sărace ţări din lume, unde trăiesc mai multe mii de credincioşi ortodocşi depinzând canonic de Arhiepiscopia Mexicului (a Patriarhiei Ecumenice, n.n.). Pe lângă sutele de morţi, teribilul seism lasă în urmă mii de persoane fără adăpost, răniţi, orfani, fraţi fără nici un fel de mijloace materiale, care au pierdut totul şi sunt cufundaţi în disperare. Imaginile pe care le vedem de acolo sunt îngrozitoare, iar nevoile poporului şi ale ţării, incalculabile. La acest ceas crud şi mai ales tragic pentru poporul haitian, rugăciuni fierbinţi au fost ridicate în Fanar, în toate arhiepiscopiile şi comunităţile bisericeşti din întreaga lume ce ţin de Scaunul de la Constantiopol. Sanctitatea Sa, Patriarhul ecumenic Bartolomeu, şi Sfântul Sinod, care încearcă un profund sentiment de simpatie pentru poporul haitian, adresează în acelaşi timp şi un apel urgent pentru sprijinirea efectivă în regim de extremă urgenţă în spiritul dragostei şi solidarităţii umane. IPS Atenagora, Mitropolit de Mexic, a fost deja învestit cu responsabilitatea coordonării acţiunilor menite să sprijine economic şi uma-nitar Haiti“.

Şi Patriarhul Kiril al Moscovei a adresat condoleanţe preşedintelui haitian Rene Preval pentru victimele cutremurului ce a lovit această ţară, anunţă orthodoxie.com. Biserica Rusă are şase parohii în Haiti, cu 2000 de cre-dincioş,i şi a organizat un fond de asistenţă a victimelor.

Firma del convenio entre la Diócesis y el Obispado Ortodoxo Rumano de España y Portugal

2009-12-14T08:58:00.000-08:00

El lunes 28 de septiembre tuvo lugar, en la Casa diocesana de Soria, la firma del convenio de cesión de uso al Obispado Ortodoxo Rumano de España y Portugal de la Ermita de la Virgen del Mirón, enclavada en la Parroquia de Santa María la Mayor de Soria.

Firmaron el convenio el Obispo de la Diócesis de Osma-Soria, Mons. Gerardo Melgar Viciosa, y el Obispo Timotei, de la Diócesis Ortodoxa Rumana de España y Portugal. Asistieron también al acto el Vicario General de Osma-Soria, Gabriel-Ángel Rodríguez Millán, el párroco de La Mayor , Ángel Hernández Ayllón, y el arcipreste del Obispado Ortodoxo, padre Radu Sorin Urdu.

El convenio es fruto del significativo aumento del número de rumanos ortodoxos que habitan en Soria, así como del deseo de ambas Iglesias hermanas para ayudar a los fieles rumanos a vivir la fe en espíritu de fraterna colaboración, dando testimonio de Cristo.

La cesión de uso de la Ermita del Mirón se hace por un periodo de tiempo de dos años prorrogables.

El convenio de cesión termina afirmando, en su duodécima cláusula, la conveniencia de llevar a cabo “algunas actuaciones conjuntas de carácter ecuménico entre la comunidad ortodoxa rumana y la parroquia católica”.

Escrito por Ecclesia Digital

Catedrala mitropolitană a românilor ortodocşi din Europa Occidentală şi Meridională îşi sărbătoreşte duminică hramul.

2009-11-06T22:34:00.001-08:00

Catedrala Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale din Paris îşi serbează hramul, duminică, 8 noiembrie. Alături de Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail, locaşul de cult îl are ca ocrotitor şi pe Sfântul Ioan Evanghelistul.

În Duminica a V-a după Rusalii, 12 iulie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, înconjurat de un sobor de ierarhi din ţară şi străinătate, a săvârşit slujba de resfinţire a altarului Catedralei mitropolitane din Paris. Duminică, 10 mai 2009, Adunarea generală extraordinară a Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” din Paris („Biserica Română din Paris”) a aprobat în unanimitate trecerea parohiei sub omoforul Înaltpreasfinţitului Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, în sânul Bisericii-mame.

Biserica ortodoxă română de pe str. Jean de Beauvais este una dintre cele trei catedrale ortodoxe din oraşul luminilor. Lăcaşul are o istorie din secolul al XIV-lea, de când temelia i-a fost pusă de regele Carol al V-lea în memoria cancelarului său, episcopul Jean de Beauvais. În 1882, aflat în paragină, lăcaşul este cumpărat de statul român pentru nevoile comunităţii româneşti rămasă fără altar. Lăcaşul a avut o pleiadă de slujitori: de la arhimandritul Isaia de la lavra Neamţului, la Chesarie Ştefan, fost director al Seminarului Teologic din Roman, Vasile Pocitan, viitor episcop vicar, profesorii Cicerone Iordăchescu, Valeriu Iordăchescu, Vasile Radu, Ioan D. Petrescu, Petre Vintilescu sau Evghenie Laiu, viitor episcop-vicar. După instalarea regimului comunist la Bucureşti, biserica din capitala franceză a făcut obiectul litigiului dintre comunitatea română aflată în exil şi Guvernul român care îşi revendica dreptul de proprietate. În acest joc politic, Biserica, maica spirituală şi păstrătoarea tradiţiei poporului român, a fost nevoită să pretindă jurisdicţia canonică, aşa cum o avusese până la 1948.

Ierarhii din SCOBA s-au întâlnit într-o şedinţă specială

2009-10-17T08:35:00.000-07:00

O şedinţă specială a Conferinţei Episcopilor Ortodocşi Canonici din America (SCOBA) a avut loc pe 25 septembrie 2009 de la 10.00 am la 12.30 pm, găzduită de către preşedintele Conferinţei, IPS Arhiepiscop Demetrios al Americii, la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti a Americii din Manhattan, informează Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor Două Americi. La şedinţă au participat următorii membrii ai SCOBA: IPS Arhiepiscop Demetrios, preşedinte (Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă), IPS Mitropolit Philip, vice-preşedinte (Arhiepiscopia Ortodoxă Antiohiană), IPS Mitropolit Christopher, secretar (Biserica Ortodoxă Sârbă), IPS Arhiepiscop Nicolae (Arhiepiscopia Ortodoxă Română), IPS Mitropolit Joseph (Biserica Ortodoxă Bulgară), IPS Mitropolit Jonah (Biserica Ortodoxă în America), IPS Arhiepiscop Anthony (delegat, Biserica Ortodoxă Ucrainiană) şi Pr. Iconom Stavrofor Alexander Abramov (Reprezentanţa Patriarhiei Moscovei în SUA). Au mai luat parte Secretarul General şi membrii Comisiei de studiu şi pregătire a SCOBA care reprezintă Bisericile membre ale SCOBA.Întreaga discuţie s-a centrat pe documentele referitoare la „Organizarea Adunărilor Episcopale” în zonele lumii din afara frontierelor Bisericilor Autocefale. Aceste Adunări Episcopale au fost decise de a IV-a Conferinţă Pan Ortodoxă Pre-sinodală care s-a întrunit la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy, Elveţia între 6 şi 13 iunie 2009. În unanimitate, ierarhii au decis ca prima astfel de Adunare Episcopală să fie convocată în săptămâna de după Rusalii 2010, care vă cădea în ultima săptămână a lunii mai. Zilele probabile ale Adunării sunt 26-27 mai 2010. S-a discutat şi despre locul întâlnirii, acesta urmând să fie stabilit precis ulterior.Ierarhii au conturat şi procesul de pregătire al Adunării.

Ierarhi ai SCOBA şi mai multe comitete vor formula Agenda Adunării.

Día de la Parroquia (4 octubre)

2009-10-07T09:36:00.000-07:00

El domingo día 4 de Octubre, celebramos la fiesta de la Santa Protección de la Madre de Dios (1 octubre) trasladada la festividad del Día de la Parroquia a este domingo.

Nos visitó nuestro obispo diocesano PS Timotei, Obispo para España y Portugal del Patriarcado Rumano.

Terminada la Divina Liturgia, compartimos una comida típica rumana en el claustro del templo, a la que asistieron fieles y amigos de la parroquia. , para finalmente despedir a nuestro Obispo de viaje a Madrid, donde tiene su Sede.

Şedinţa de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale – 22 şi 23 septembrie 2009

2009-09-29T09:26:00.000-07:00

În zilele de 22 şi 23 septembrie 2009, a avut loc, la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei de la Roma, şedinţa de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif de la Paris, informează Secretariatul Sinodului Mitropolitan Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale.Ordinea de zi a cuprins probleme cu caracter pastoral-misionar, administrativ, social, interortodox şi interconfesional, dintre care amintim:1. Pastoraţia familiei ortodoxe astăzi. Probleme şi perspective. Definitivarea proiectului de broşură care se va înainta spre aprobarea Sfântului Sinod împreună cu Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Centrale şi de Nord;2. Anul 2010 - Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti. S-a subliniat importanţa temelor propuse de către Sfântul Sinod şi necesitatea abordării lor în toate conferinţele preoţeşti, la cateheze precum şi la viitorul Congres al Mitropoliei care va avea loc în cursul aceluiaşi an;3. Patrimoniul bisericesc - importanţa bunei chivernisiri şi a păstrării lui în conformitate cu ultimele norme stabilite de către Sfântul Sinod;4. S-a aprobat schimbarea statutului Mănăstirii „Bunavestire” de la Rosiers (Franţa) din mănăstire de maici în mănăstire de călugări;5. S-a luat în discuţie recomandarea Sfântului Sinod cu privire la participarea ierarhilor români din străinătate la Adunările Episcopale din zonele propuse cu ocazia celei de a IV–a Conferinţe Panortodoxe Preconciliare de la Chambesy, acolo unde Eparhiile Mitropoliei noastre au jurisdicţie: Belgia şi Olanda; Marea Britanie şi Irlanda; Elveţia şi Lichtenstein; Italia şi Malta; Spania şi Portugalia.

O, sfântul nostru părinte, Cuvioase Serafime

2009-09-11T20:42:00.001-07:00

Acatist, Condacul al 13lea:
O, sfântul nostru părinte, Cuvioase Serafime, la a ta îngropăciune Nectarie episcopul ne-a învăţat a căuta spre mijlocirea ta. Apoi, la patruzeci de zile de la adormire-ţi, cântatu-ţi-a el Proslăvirea, aşezându-te astfel cu sfinţii împreună. De cei mulţi trecuta nezărită până când, la şaisprezece ani înfăţişat-ai fost drept Cuvios. Acum ştim că pururea cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Noul website al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale

2009-09-04T07:56:00.000-07:00

Cu ocazia vizitei pastorale a Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Franţa (9-17 iulie 2009), Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale lasează noul ei website oficial: www.mitropolia.eu.Cu un design agreabil şi practic, www.mitropolia.eu vine să înlocuiască, într-o formă nouă şi practică, vechiul site al Mitropoliei - http://www.mitropolia-paris.ro/ -, care şi-a făcut datoria de informare şi comunicare timp de 7 ani, care va continua să existe pe net timp de câteva săptămâni, interval necesar pentru 'predarea ştafetei' pe Internet.Noul site web al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale - www.mitropolia.eu - va permite accentuarea dimensiunii de informare, printr-un puternic modul de ştiri, actualităţi, dosare. De asemenea, un modul de media facilitează publicarea galeriilor de imagini, fişierelor audio şi video.

Sursa: mitropolia.eu

Inaugurarea unei noi parohii ortodoxe române la Liverpool

2009-08-23T08:09:00.001-07:00

O nouă parohie ortodoxă română va fi inaugurată la sfârşitul lunii august în oraşul Liverpool. Parohia a fost organizată de Părintele Dan Ghindea şi în curând va avea şi biserică parohială. La eveniment va participa Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul românilor ortodocşi din Europa Occidentală şi Meridională, precum şi autorităţi locale.Inaugurarea parohiei din Liverpool era o necesitate pentru românii din oraşul englez şi din localităţile limitrofe, după cum a menţionat Înaltpreasfinţitul Iosif pentru Radio TRINITAS.

Patriarhul României, Doctor Honoris Causa al Institutului „Sfântul Serghie“ din Paris

2009-08-05T08:05:00.000-07:00

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit joi, 9 iulie 2009, titlul de Doctor Honoris Causa al Institutului de Teologie Ortodoxă „Sfântul Serghie“ din Paris. Delegaţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române a fost formată din ierarhi români, majoritatea foşti studenţi ai Institutului „Sfântul Serghie“, însuşi Părintele Patriarh Daniel menţionând de mai multe ori faptul că acesta a fost unul dintre criteriile de bază pentru alegerea şi desemnarea acestora ca membri ai delegaţiei. Aceştia sunt: Înaltpreasfinţitul Iosif al Mitropoliei Române a Europei Occidentale şi Meridionale, cel care este şi gazda pe perioada vizitei Preafericitului Daniel în Franţa; Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei; Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; Preasfinţitul Siluan al Italiei, Preasfinţitul Timotei al Spaniei şi al Portugaliei, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului.Au fost prezenţi, de asemenea, şi Înaltpreasfinţitul Natanael al Americii, Preasfinţitul Macarie al Europei de Nord, Preasfinţitul Marc Nemţeanul, Episcop-Vicar al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale. Din partea Institutului „Sfântul Serghie“ au participat: Înaltpreasfinţitul Emanuel al Diocezei Patriarhiei Ecumenice în Franţa; Înaltpreasfinţitul Gabriel, Arhiepiscopul Bisericii de tradiţie rusă din Europa Occidentală şi rector al Institutului, pr. Nicolas Cernokrak, decanul Institutului, profesor de Noul Testament, şi corpul profesoral al acestei instituţii.În cuvântul de Laudatio, prof. Jean-François Colosimo, profesor de Patrologie, a făcut elogiul marilor personalităţi române (Eugen Ionescu, Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade etc.) care au trecut prin Paris, arătând legătura de „înrudire“ dintre România şi Franţa. De asemenea, dl. Colosimo a amintit de faptul că părintele Dumitru Stăniloae, în 1920, a scos la lumină manuscrisele Sfântului Grigorie Palama din Biblioteca Naţională Franceză care aveau să revoluţioneze teologia contemporană. Preafericitul Daniel a fost pus laolaltă cu aceste mari personalităţi, fiind numit „un intelectual de seamă şi un teolog“ prin prisma activităţii sale profesorale timp de 10 ani şi a diferitelor apariţii editoriale.Preafericirea Sa este fiul spiritual al părintelui Cleopa şi fiul „sistematic“ al părintelui Stăniloae, ceea ce face ca în persoana lui să se unească un spiritual şi un intelectual desăvârşit.După cum a mai spus prof. Colosimo, prezenţa la Paris şi la Institutul „Sfântul Serghie“ a Preafericirii Sale, în calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, o Biserica numeroasă, este dovada uniunii dintre toate Bisericile Ortodoxe. Preafericirea Sa este fondator de şcoli teologice, de biblioteci, de seminarii, dar cel mai important, este fondatorul unui „veritabil ansamblu mass-media“ al Bisericii Ortodoxe Române, care face ca cuvântul Evangheliei să intre, prin aceste mijloace, în casele tuturor românilor, este fondator de cantine şi dispensare pentru săraci, de spaţii socio-culturale pentru studenţi etc., ceea ce face ca activitatea Sa să fie cu adevărat vastă şi complexă. De aceea, Institutul „Sfântul Serghie“ din Paris are onoarea de a acorda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, titlul de Doctor Honoris Causa.În cuvântul rostit, Patriarhul Daniel a menţionat că îşi aminteşte cu drag de ultima vizită pe care a făcut-o la Institut, pe vremea când era încă student, însoţindu-l pe părintele Dumitru Stăniloae. De asemenea, Preafericirea Sa a precizat faptul că Biserica Ortodoxă Română s-a bucurat de o frumoasă colaborare cu Institutul şi acest lucru este dovedit prin numărul mare de ierarhi români care au studiat aici. De asemenea, a mai spus Patriarhul României, Institutul „Sfântul Serghie“ este dovada a ceea ce „putem face cu toţii, împreună, şi nu doar fiecare pentru Biserica sa“. „Institutul nu este foarte mare în ceea ce priveşte spaţiul, nici bogat din punct de vedere material, dar este foarte bogat în misiune“ şi trebuie să se lucreze împreună pentru a găsi rezolvarea problemelor contemporane, a subliniat Patriarhul nostru.La final, Preafericirea Sa a oferit Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Gabriel un engolpion, decanului, pr. Nicolas Cernokrak, Crucea Patriarhală, iar profesorului Jean-François Colosimo medalia omagială a Sfântului Vasile cel Mare şi mai multe cărţi.Ieri, 10 iulie 2009, la Catedrală ortodoxă română cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail“, Patriarhul României şi delegaţia însoţitoare s-au întâlnit cu membri ai Adunării Episcopilor Ortodocşi din Franţa.Astăzi, 11 iulie a.c., va avea loc sfinţirea bisericii Centrului mitropolitan ortodox român de la Limours (situat lângă Paris), iar mâine, 12 iulie 2009, resfinţirea altarului Catedralei mitropolitane „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail“ din Paris şi se va săvârşi Sfânta Liturghie.Amintim că, începând de joi, 9 iulie, şi până pe 17 iulie 2009, Patriarhul României, însoţit de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române, efectuează o vizită canonică în Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale cu sediul la Paris şi participă la cea de-a treisprezecea Adunare Generală a Conferinţei Bisericilor Europene, care va avea loc la Lyon, între 15-21 iulie 2009.

Sursa: ziarullumina.ro

Descubren al público un mosaico oculto en Estambul

2009-07-28T07:54:00.000-07:00

Descubren al público un mosaico oculto en Estambul durante 160 años - Apesar de ser del siglo XIV, el se encuentra en buen estado de conservación AGENCIAS.Estambul Sábado, 25 de julio de 2009 - 17:08 h.

El mosaico que ha quedado al descubierto por primera vez en 160 años en la mezquita de Santa Sofía, en Estambul, Turquía, hoy sábado 25 de julio. Los expertos presentaron un mosaico que permaneció oculto durante más de 160 años por una máscara de yeso y metal. El mosaico, con unas medidas de 1,5 x 1 metro, fue visto por última vez por el arquitecto suizo Gaspare Fossati, que encabezó los trabajos de restauración en 1847, y por el sultán otomano Abdulmecid. Los expertos han quedado muy sorprendidos por el buen estado de conservación del mosaico, que data del siglo XIV.

2009-07-14T10:39:00.001-07:00

Cuvântul rostit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în ziua de 11 iulie 2009, cu prilejul sfinţirii bisericii Centrului Mitropolitan de la Limours

Slujba sfinţirii noii biserici se termină cu binecuvântarea: „Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile.... sfinţilor măriţilor şi bunilor biruitori Mucenici, ale căror moaşte s-au semănat în tot pământul, spre rodire de tămăduire... să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi ca un bun şi de oameni iubitor”. Biserica învaţă că, prin jertfa lor, martirii au învins păcatul, egoismul şi răutatea, şi au ales comuniunea cu Cel ce este „Învierea şi Viaţa” (Cf. Ioan 11, 25), cu Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, ca singura cale spre vindecare. De aceea, harul Sfântului Duh, lucrător în sfinţii şi bunii biruitori mucenici, este semănat în tot pământul, şi mai ales acolo unde se zideşte o nouă biserică, pentru ca, din puterea iubirii lor mai tari decât moartea, să se adape sufletul oricărui creştin ce caută tămăduire, vindecare sau mântuire. Astfel, Tertulian (†230) era încredinţat că „sângele martirilor este sămânţa creştinilor”, în sensul că pe credinţa şi jertfa în Hristos ale martirilor se va zidi Biserica lui Hristos-Domnul pe care nici „porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).Biserica lui Hristos este Biserică slăvită, sfântă şi fără de prihană (Cf. Efeseni 5, 25-27), curăţită şi sfinţită prin jertfa cea unică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar Hristos, Unul Sfânt (Unus Sanctus), este Capul Bisericii - Una Sancta. Sfinţenia Lui se comunică permanent Bisericii pentru ca ea să fie permanent Trupul tainic şi sfânt al lui Hristos. Aşadar, sfinţenia Bisericii este sfinţenie primită de la Hristos-Unul din Treime prin harul sfânt dăruit ei de Hristos. Dar, după cum Unus Sanctus-Iisus Hristos a luat trup omenesc din Fecioara Maria prin pogorârea Sfântului Duh asupra unei persoane umane, în prezenţa Tatălui, tot aşa Biserica lui Hristos – Una Sancta se constituie la Cincizecime (Rusalii) prin pogorârea Sfântului Duh trimis de Tatăl şi de Fiul asupra mai multor persoane umane – Apostolii, în formă de limbi de foc (Cf. Fapte 2), iar ei Apostolii botează pe cei ce cred în Iisus Hristos, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Cf. Matei 28, 19). Astfel, sfinţenia Preasfintei Treimi se comunică Bisericii ca har al Domnului nostru Iisus Hristos, dragoste a lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşire a (comuniune) Sfântului Duh (cf. II Corinteni 13, 13). De aceea s-a spus că „Biserica este plină de Sfânta Treime” (Cf. Origen, Selecta in Psalmos, 23, 1; PG 12, 1265), iar participarea la viaţa Bisericii este comuniune de iubire şi viaţă cu Sfânta Treime. Legătura dintre Preasfânta Treime şi Biserică-Una Sancta se face prin Unul Sfânt-Unul Domn Iisus Hristos, prin umanitatea asumată si îndumnezeită de El care devine mijloc sau punte de unificare şi de îndumnezeire a întregii umanităţi şi creaţii în Dumnezeu. Prin jertfa Sa unică, Hristos conduce la desăvârşire pe cei ce-i sfinţeşte: „Căci printr-o singură jertfă adusă, a adus la veşnică desăvârşire pe cei ce se sfinţesc” (Evrei 10, 14).În noaptea de dinaintea Pătimirilor Sale, Iisus se roagă „Părintelui Sfânt” (Ioan 17, 11): „Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr” (Ioan 17, 17-19).Participând la sfinţenia Bisericii, care e sfinţenia lui Hristos comunicată oamenilor, creştinii pot deveni sfinţi. După Sf. Grigorie de Nyssa (†395), „a fi creştin, înseamnă a imita natura divină” (PG 46, 244A). Aceasta nu în sensul de dobândire a esenţei divine, căci acest lucru este imposibil creaturii, ci a modului de a fi dumnezeiesc al persoanelor în comuniune (Cf. articolul „Sainteté”, în Jean-Yves Lacoste, Dictionnaire critique de théologie, PUF, 1998, p. 1060). Sfinţirea oamenilor în Biserica lui Hristos însemnă, aşadar, îndumnezeirea lor prin har, participarea lor la iubirea şi viaţa eternă a Preasfintei Treimi. Pentru Sf. Irineu de Lyon (†202), „slava lui Dumnezeu este omul viu, iar viaţa omului este vederea lui Dumnezeu” (Adv. Haer., IV, 20, 7), iar, după Sfântul Vasile cel Mare (†379), omul este o creatură „care a primit porunca să devină dumnezeu” (PG 36, 560A). În acest sens, Sfântul Apostol Pavel descrie în epistolele sale vocaţia creştinilor la sfinţenie. Efesenilor le arată că orice creştin este chemat să trăiască în comuniune cu Sfânta Treime pentru a deveni locaş al lui Dumnezeu: „prin El (Hristos) avem apropierea către Tatăl, într-un Duh. Deci (...) sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Hristos. Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul. În Care voi împreună sunteţi zidiţi spre a fi locaş al Lui Dumnezeu în Duh” (Efeseni 2,18-22; vezi şi 4,1-7). Iar tesalonicenilor le spune clar că: „voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră ... Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire” (I Tesaloniceni 4, 3-7). Iată de ce şi chemarea primă şi ultimă, permanentă şi esenţială a Bisericii este chemarea la sfinţenie, la comuniunea de iubire şi viaţă a oamenilor cu Hristos şi întreolaltă: „Pentru că şi Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, dintr-unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi, zicând: spune-voi fraţilor mei numele Tău. În mijlocul Bisericii Tale te voi lăuda” (Evrei 2, 11-12). Întucât Biserica este neam sfânt, seminţie aleasă, popor agonisit de Dumnezeu, ea are ca misiune primordială vestirea în lume a bunătăţilor Celui ce ne-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată (Cf. I Petru 2, 9).Creaţia întreagă, universul sau cosmosul, se sfinţeşte prin Biserică. De aceea, Sf. Irineu de Lyon recomandă: „Să ne adăpostim în Biserică, să ne adăpostim la pieptul ei, să ne hrănim din Scripturile Domnului căci Biserica a fost sădită în lume ca un paradis” (Adv. Haer., V, 20, 2). Duhul Sfânt-Sfinţitorul transformă creaţia în Biserică, întregul univers participând, prin Biserică, la pelerinajul umanităţii „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer” (Canonul Învierii). Biserica integrează deci întreaga diversitate a frumuseţii lumii în vocaţia de îndumnezeire a omului.De aceea, chiar biserica în sensul de locaş de închinare exprimă vocaţia lumii, aceea de-a deveni biserică, după cum învaţă Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662): „Biserica este imaginea desăvârsită a lumii sensibile. Ea are drept cer altarul, iar ca pământ naosul în toată frumuseţea lui. În schimb, lumea este o biserică: ca altar ea are cerul, iar ca naos pământul în toată măreţia lui” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Mystagogie, 3, PG 91, 669 ; citat de Olivier Clément, în Sources, Paris, DDB, 2007, p. 147.)Intrând în biserică, credinciosul contemplă taina, (misterul) întregului cosmos, sensul lui ultim: comuniunea cu Dumnezeu Creatorul. Astăzi, sfinţim aici, la Centrul Mitropolitan de la Limours, o nouă ”poartă a cerului” o biserică din lemn, construită în stilul bisericilor româneşti maramureşene, având formă de navă, de corabie a mântuirii noastre, cu turla înaltă ca un catarg, având crucea drept steag, care ne îndreaptă spiritual spre frumuseţea eternă a Împărăţiei cerurilor, spre iubirea si slava Preasfintei Treimi. Frumuseţea arhitecturală, zvelteţea, căldura şi personalitatea deosebită acestei biserici din lemn invită, în acelaşi timp, la reculegere şi smerenie, la creştere şi edificare spirituală, după cum creşte şi se înalţă arborele de lemn în lumina soarelui. Există, de altfel, o legătură profundă între spiritualitatea românească şi lemn, fundamentată pe legătura românului cu natura, cu pădurea sau codrul. Vechile biserici construite din lemn, în special cele construite dintr-un singur arbore, fără a folosi cuie de fier, fac parte din patrimoniul cultural-spiritual al românilor. Ele simbolizează căldura spirituală a rugăciunii, a comuniunii oamenilor cu Dumnezeu şi întreolaltă, din generaţie în generaţie. Ele simbolizează faptul că şi fragilitatea materiei poate simboliza frumuseţea spiritului. Cât priveşte semnificaţiile spirituale ale lemnului din biserică, stejarul, arbore de esenţă tare, cu dimensiunile sale impresionante, longevitate şi putere de a rezista tuturor vicisitudinilor timpului, simbolizează, în special, soliditatea credinţei, permanenţa şi continuitatea vieţii ecesiale a unui popor credincios. Cu rădăcinile sale înfipte adânc în pământ şi cu vârful ridicat spre cer, stejarul se înfăţişa omului tradiţional ca un arbore axial care asigura comunicarea dintre trei lumi: lumea subpământeană, lumea terestră şi lumea celestă.În Sfânta Scriptură, stejarul, mai ales cel solitar, este loc de teofanie şi altar de jertfă. Dumnezeu se arată lui Avraam la stejarul Mamvri (Cf. Facere 18, 1); îngerul se arată lui Ghedeon tot sub stejar (Cf. Judecători 6, 11); Avraam zideşte sub stejar un jertfelnic Domnului (Cf. Facere 13, 18). Stejarul era arborele sub care oamenii obişnuiau să se odihnească (Cf. III Regi 13, 14) sau să-şi îngroape morţii (Cf. Facere 25, 9; 35, 8; I Cronici 10, 12). De asemenea, în Vechiul Testament, stejarul era loc de consacrare a conducătorilor triburilor lui Israel: Abimelec a fost pus rege la stejarul cel de lângă Sichem (Cf. Judecători 9, 6). În acelaşi timp, stejarul ocupă un loc important şi în viaţa şi spiritualitatea poporului nostru. Avem stejari legendari, precum stejarul moldav de la Borzeşti sau gorunul transilvan al lui Horea de la Ţebea, care ne amintesc de mari personalităţi şi de evenimente istorice.Un alt element folosit la construcţia bisericii româneşti tradiţionale din lemn este bradul. Acesta este simbolul elevaţiei şi verticalităţii, al permanenţei şi prospeţimii, al tinereţii şi frumuseţii, al cerescului şi al vieţii veşnice. Cedrii Libanului, amintiţi atât de des în Vechiul Testament, erau folosiţi pentru a compara statura omului (Cf. Iezechiel 31, 3; Amos 2, 9), indicând grandoare (Cf. Ps 91, 12) şi măreţie (Cf. IV Regi 14, 9).Desigur, toate aceste semnificaţii spirituale ale lemnului, la care se adaugă simbolismul liturgic ortodox foarte bogat, ne îndeamnă să căutăm frumuseţile spirituale ale vieţii în comuniune cu Dumnezeu şi întreolaltă, ca pregustare a frumuseţilor eterne ale Împărăţiei Preasfintei Treimi.Astăzi, cu ocazia sfinţirii acestui locaş, felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală şi de Meridională, dimpreună cu toată comunitatea ortodoxă românească, harnică şi misionară, luminată de evlavie şi simţire românească, pe toţi ctitorii şi ajutătorii acestui sfânt lăcaş, precum şi pe toţi clericii şi credincioşii prezenţi la acest eveniment sfânt şi solemn de spiritualitate creştină şi de sărbătoare românească.

† DANIELPatriarhul Bisericii Ortodoxe Române

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Preşedintele României, în vizită la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim

2009-06-13T09:54:00.000-07:00

Astăzi, 2 iunie 2009, Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, aflat într-o vizită oficială în Israel, a vizitat Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim. Excelenţa sa a fost întâmpinat de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ieronim Creţu, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Domnul Preşedinte a fost însoţit de o delegaţie de înalte oficialităţi române, între care Ministrul de Externe, domnul Cristian Diaconescu, Ministrul Turismului, doamna Elena Udrea, şi domnul Bogdan Tătaru-Cazaban, Consilier de Stat pentru cultură şi culte; de asemenea, din grupul preşedintelui a făcut parte şi Ministrul israelian de Externe, domnul Avigdor Lieberman.După un moment de rugăciune, oficiat în biserica Reprezentanţei Patriarhiei Române, Părintele Ieronim Creţu a rostit un cuvânt de bun-venit înalţilor oaspeţi. După ce a prezentat istoricul prezenţei româneşti la Locurile Sfinte şi contribuţiile pe care voievozii Ţărilor Române le-au adus la consolidarea creştinismului românesc în aceste locuri, Preacuvioşia Sa a arătat importanţa pe care o au Aşezămintele româneşti din Ţara Sfântă, ca „amabasade” religioase ale Ortodoxiei româneşti, pentru săvârşirea de Sfinte Slujbe pentru credincioşii români de aici, pentru a se ridica rugăciuni pentru întregul poporul român în aceste locuri care reprezintă „casa creştinătăţii”, pentru spijinirea pelerinajului românesc şi pentru pregătirea cadrelor şi slujitorilor de mâine ai Bisericii Ortodoxe Române, prin dezvoltarea de studii biblice, istorice şi arheologice. Transmiţând mesajul de salut al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Arhimandrit l-a invitat pe Preşedintele României să participe în viitor şi la inaugurarea noului Aşezământ românesc de la Ierihon, eveniment cu conotaţii atât bisericeşti, cât şi naţionale. Şi a încheiat, spunând: „Bine aţi venit, Excelenţa Voastră, şi vă urăm succes în activitatea prezentă şi viitoare care este cu vrerea Bunului Dumnezeu”.Mulţumind pentru călduroasa primire, Preşedintele României a mărturisit: „Întotdeauna când merg în străinătate vreau să ajung şi în bisericile care ţin de Biserica Ortodoxă Română, acolo unde românii vin şi, dacă i-a risipit viaţa, se adună măcar la slujba de duminică; căci peste tot, românii se strâng în jurul bisericii, atunci când sunt plecaţi în străinătate”. Apoi Domnul Traian Băsescu a vorbit despre importanţa şi despre roadele vizitei sale în Israel, ţară care s-a aflat întotdeauna în bune relaţii cu statul român şi în care, în prezent, locuiesc mulţi români, loiali acestui stat şi cu dragoste pentru ţara în care s-au născut ei sau părinţii lor. Şi a încheiat: „Vă mulţumesc mult pentru ce faceţi aici, pentru a menţine aprinsă flacăra creştinismului şi a Ortodoxiei, dar şi pentru ce faceţi pentru fiecare dintre români. Gândul că aici, în Ţara Sfântă, în Oraşul Sfânt, avem o biserică ne face să fim nu numai mândri, dar şi convinşi că suntem acolo unde trebuie, ortodocşii din România fiind reprezentaţi chiar în Oraşul Sfânt, la fel de important ca şi reprezentarea noastră pe Muntele Athos. Vă mulţumesc mult dumneavoastră şi tuturor celor care slujiţi Biserica Ortodoxă Română, departe de casă, dar aproape de sufletul nostru”.La sfârşitul vizitei, salutându-i pe credincioşii români prezenţi pentru a-l întâmpina, Domnul Preşedinte a oferit Părintelui Arhimandrit Ieronim Creţu un cadou, constând într-un Tetraevangheliar într-o ediţie specială, de dimensiuni mari, cu gravuri şi lucrat manual. La rândul său, Părintele Arhimandrit a dăruit Preşedintelui României o reprezentare a stelei de la Betleem, lucrată în sidef, care poartă binecunoscuta inscripţie în limba latină: „Hic de Virgine Maria Iesus Christus natus est”. Plecând de la Reprezentanţa Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, Preşedintele României şi însoţitorii săi s-au deplasat pentru a vizita şi a se închina la Sfântul Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos.

Ilie Chişcari Corespondent BASILICA la Ierusalim

2009-06-11T23:40:00.001-07:00

A treia zi a vizitei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Patriarhia Ecumenică

2009-06-01T07:39:00.000-07:00

Astăzi, 29 mai 2009, a fost cea de-a treia zi a vizitei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Patriarhia Ecumenică. Cei doi întâistători, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au avut dimineaţă o altă întrevedere la Reşedinţa patriarhală din Constantinopol în cadrul căreia s-a discutat despre cooperarea dintre cele două patriarhii, dar şi despre situaţia parohiei ortodoxe româneşti din Istanbul. La întrevedere au participat şi membri ai Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice. În această după-amiază delegaţia română s-a deplasat la Ankara. În programul finalului de zi este inclusă participarea la o recepţie oferită de Ambasada României în Turcia.

Astăzi s-au împlinit şi 556 de ani de la căderea cetăţii Constantinopolului sub ocupaţie turcească, eveniment care a însemnat sfârşitul Imperiului Roman de Răsărit.

Sursa: TRINITAS TV

"El Milagro del Fuego Santo"

2009-04-23T10:07:00.000-07:00

"El Milagro del Fuego Santo" es conocido, por los Cristianos de las Iglesias Ortodoxas, como "El más grande de todos los Milagros Cristianos". Tiene lugar cada año, a la misma hora, de la misma manera, y en el mismo lugar. No se conoce de ningún otro Milagro que ocurra, de manera tan regular, y por un período de tiempo tan extenso. Se puede leer acerca de él en fuentes tan antiguas, como las del siglo octavo después de Cristo. El Milagro ocurre en La Iglesia del Santo Sepulcro, en Jerusalén, la cual es, para millones de creyentes, el lugar más sagrado sobre la Tierra. La Iglesia del Santo Sepulcro es un sitio enigmático, en sí mismo. Los teólogos, historiadores y arqueólogos consideran que la Iglesia contiene tanto el Gólgota, la pequeña colina en la cual Jesucristo fue crucificado, como la "tumba nueva", cerca del Gólgota, que recibió Su Cuerpo Muerto, como se lee en los Evangelios. Es en este mismo punto que los Cristianos creen que Él resucitó de entre los muertos.
Uno puede rastrear el Milagro, a través de los siglos, en los muchos itinerarios de Tierra Santa. El abad ruso Daniel, en su itinerario, escrito en los años 1106 y 1107, presenta el "Milagro de la Luz Santa", de una manera muy detallada, así como las ceremonias que lo enmarcan. Él recuerda cómo el Patriarca entra en la capilla-Sepulcro (la Anastasis), con dos velas apagadas. El Patriarca se arrodilla frente a la piedra, sobre la cual Cristo fue colocado después de Su Muerte, y dice ciertas oraciones, después de las cuales ocurre el Milagro. La Luz emana desde el centro de la piedra: una Luz azul indefinible, que después de un tiempo, enciende las lámparas de aceite apagadas, al igual que las dos velas del Patriarca. Esta Luz es "El Fuego Santo", y se propaga a todas las personas presentes en la Iglesia. La ceremonia del "Milagro del Fuego Santo" es, tal vez, la ceremonia Cristiana, más antigua e ininterrumpida en el mundo. Desde el siglo cuarto después de Cristo, hasta nuestros días, diversas fuentes hablan del asombroso Milagro. Por lo escrito, en estas fuentes, es claro que el Milagro ha sido celebrado en el mismo punto, en el mismo día de Pascua, y en el mismo esquema litúrgico, a través de todos estos siglos.Con el fin de averiguarlo viajé a Jerusalén para estar presente en la ceremonia, en la cual el Milagro del Fuego Santo ocurre, y puedo dar testimonio de que no solo ocurrió en la antigua Iglesia, y durante toda la Edad Media, sino también el 18 de abril de 1998. El Patriarca Griego Ortodoxo de Jerusalén, Diódoro I, es el hombre que, cada año, entra al Sepulcro para recibir el Fuego Santo. Él ha sido el Patriarca de Jerusalén, desde 1982 y, por lo tanto, es el testigo clave del Milagro. Previamente a la ceremonia de este año, el Patriarca me recibió, en audiencia privada, donde tuve la oportunidad de hablar con él acerca del Milagro, con el fin de saber, exactamente, qué sucede en el sepulcro, y qué significado personal tiene el Milagro para él, en su vida espiritual. Además, por su intervención, fui admitido a los balcones en el domo de la Iglesia del Santo Sepulcro, desde donde tuve una buena vista de la gran cantidad de gente que se había reunido alrededor del Sepulcro, en anticipación al "Gran Milagro del Fuego Santo".
¿Pero, qué exactamente, sucede en la Iglesia del Santo Sepulcro el Sábado de Pascua? ¿Por qué tiene tal impacto en la Tradición Ortodoxa? ¿Por qué parece que nadie sabe del milagro, en los países Protestantes y Católicos?
El Milagro ocurre cada año en el Sábado de la Pascua Ortodoxa. Hay muchos tipos de Cristianos Ortodoxos: Sirios, Armenios, Rusos y Griegos Ortodoxos, al igual que Coptos. Tan sólo en la Iglesia del Santo Sepulcro, hay siete distintas denominaciones Cristianas. La fecha de la Pascua Ortodoxa se determina de acuerdo al Calendario Juliano y no en base al Calendario Gregoriano de Europa Occidental, lo que significa que su Pascua, normalmente, ocurre en una fecha distinta a la fecha de la Pascua Protestante y la Católica.
Desde que Constantino, el Grande, construyó la Iglesia del Santo Sepulcro, a mediados del siglo cuarto, ha sido destruida muchas veces. Los Cruzados construyeron la Iglesia que vemos hoy en día. Alrededor del Sepulcro de Jesús fue erigida una pequeña capilla con dos cuartos: uno pequeño frente al Sepulcro, y el otro, el del propio Sepulcro, en donde no caben más de cinco personas. Esta capilla es el centro de los acontecimientos hechos milagrosos y el estar presente en la celebración, justifica totalmente, el término "acontecimiento", ya que la Iglesia del Santo Sepulcro, no se llena de esa manera, en ningún otro día del año. Si uno desea entrar, tiene que calcular seis horas para formar fila. Cada año, cientos de personas no pueden entrar debido a las multitudes. Acuden peregrinaciones de todas partes del mundo, la mayoría de Grecia, pero en años recientes, ha aumentado el número de asistentes rusos, y de lo que eran los países de Europa Oriental.
Con el fin de estar tan cerca del Sepulcro, como sea posible, las peregrinaciones acampan alrededor de la Capilla-Sepulcro, esperando desde la tarde del Viernes Santo, en anticipación a la maravilla del Sábado Santo. El Milagro ocurre a las 2.00 P.M. pero, desde las 11.00 A.M., la Iglesia está completamente llena.
Desde las 11:00 A.M., y hasta la 1 P.M., los árabes Cristianos entonan cantos tradicionales, en voz alta. Estos cantos datan de los tiempos de la ocupación turca de Jerusalén, en el Siglo XII, un período, en el cual, a los Cristianos no se les permitía cantar sus cantos, en ninguna parte, más que en las Iglesias. "Somos los Cristianos, lo hemos sido por siglos y esto seremos por siempre. ¡Amén!", cantan fuertemente, acompañados por el sonido de tambores. Los músicos que tocan los tambores se sientan sobre los hombros de otros, quienes danzan alrededor de la Capilla del Sepulcro. Pero, a la 1:00 P.M., las canciones se terminan, y hay silencio, un silencio tenso y electrificado, por la anticipación de la gran manifestación del Poder de Dios que todos están a punto de atestiguar.
A la 1:00 P.M., una delegación de las autoridades locales, atraviesan entre la multitud. Aunque estos oficiales no son Cristianos, son parte de las ceremonias. En los tiempos de la ocupación turca de Palestina, eran turcos Musulmanes, hoy son israelíes. Durante siglos, la presencia de estos oficiales ha sido una parte integrante de la ceremonia. Su función es la de representar a los romanos, en tiempos de Jesús. Los Evangelios hablan de los romanos que fueron a sellar la Tumba de Jesús, para que Sus Discípulos no se robaran Su Cuerpo, y dijeran que había resucitado. De la misma manera, las autoridades israelíes, este Sábado de Pascua, acuden y sellan el Sepulcro, con cera. Antes de que sellen la puerta, es costumbre que entren al Sepulcro a revisar que no haya ninguna fuente oculta que, fraudulentamente, pudiera producir el Milagro del fuego. Tal y como los romanos estuvieron presentes para garantizar que no hubiera manipulación después de la muerte de Jesús, ahora, las autoridades locales israelíes se encuentran aquí, para garantizar que no haya engaño.
Cuando el Sepulcro ha sido revisado y sellado, la Iglesia entera canta el Kyrie Eleison. A la 1:45 P.M., el Patriarca entra en escena. Al final de una gran procesión, rodea el Sepulcro tres veces, después de lo cual, es desvestido de sus vestiduras litúrgicas reales, llevando solo su alba blanca, una señal de humildad frente a la Gran Potencia de Dios, de la cual, va a ser el testigo clave. Todas las lámparas de aceite han sido apagadas la noche anterior, y ahora, toda la luz artificial se apaga, de manera que, la mayoría de la Iglesia está envuelta en la oscuridad. Con dos grandes velas, el Patriarca entra a la Capilla del Santo Sepulcro: primero al pequeño cuarto frente al Sepulcro y de ahí, al Sepulcro Mismo.
No es posible seguir los hechos dentro del Sepulcro, así que le pregunté al Patriarca de Jerusalén, Diódoro I, acerca del centro de los acontecimientos.
"¿Su Beatitud, qué ocurre cuando usted entra en el Santo Sepulcro?"
"Entro al Sepulcro, y me arrodillo en santo temor, frente al lugar donde Cristo yacía después de Su Muerte, y donde Él Resucitó, de entre los muertos. Orar en el Santo Sepulcro, en sí mismo, es siempre para mí, un momento muy sagrado, en un lugar muy sagrado. Es aquí, donde Él Resucitó, con Gloria, y es de aquí, desde donde Él propagó Su Luz al mundo. Juan, el Evangelista, escribe en el primer capítulo de su Evangelio, que Jesús es la Luz del Mundo. Al arrodillarnos frente al lugar donde Él Resucitó de los muertos, somos partícipes de la cercanía inmediata de Su Gloriosa Resurrección. Los Católicos y los Protestantes llaman a esta Iglesia, "La Iglesia del Santo Sepulcro". Nosotros la llamamos "La Iglesia de la Resurrección". La Resurrección de Cristo, para nosotros, los Ortodoxos, es el centro de nuestra fe. En Su Resurrección, Cristo ha ganado la victoria final sobre la muerte, no solo Su Propia Muerte, sino la muerte de todos aquéllos que permanecerán cerca de Él".
"No creo que sea coincidencia que el Fuego Santo llegue, exactamente, en este punto. En Mateo 28,3, se dice que cuando Cristo Resucitó de entre los muertos, vino un ángel, vestido de una Luz temerosa. Creo que la Luz sorprendente que envolvía al ángel, en la Resurrección del Señor, es la misma Luz que aparece, Milagrosamente, cada Sábado de Pascua. Cristo quiere recordarnos que Su Resurrección es una realidad, y no sólo un mito. Él, realmente, vino al mundo, con el fin de dar el Sacrificio necesario, a través de Su Muerte y Resurrección, para que el hombre pudiera ser reunido con Su Creador."
"Busco mi camino, a través de la oscuridad, hacia la cámara interna, en la cual, caigo de rodillas. Aquí, digo ciertas oraciones que nos han sido dadas a través de los siglos y, habiéndolas dicho, espero. Algunas veces, espero unos cuantos minutos, pero, normalmente, el Milagro ocurre inmediatamente después de que he dicho las oraciones. Desde el centro de la misma piedra, en la cual Jesús yació, surge una Luz indefinible. Generalmente, tiene un tinte azul, pero el color puede cambiar y tomar muchos matices diferentes. No puede ser descrita en términos humanos. La Luz se eleva de la piedra, como la niebla se eleva de un lago. Parece que la piedra estuviera cubierta por una nube, pero es Luz. Cada año, esta Luz se comporta de manera diferente. Algunas veces cubre solamente la piedra, mientras que otras veces, ilumina todo el Sepulcro, para que las personas que están paradas afuera de Él, puedan verlo lleno de esta Luz. La Luz no quema. En los dieciséis años que he sido Patriarca, en Jerusalén, y he recibido el Fuego Santo, nunca se me ha quemado la barba. La Luz es de una consistencia distinta al fuego normal que arde en una lámpara de aceite."
"En cierto momento, la Luz se eleva y forma una columna, en la cual el Fuego es de una naturaleza diferente, por lo que puedo encender mis velas de él. Una vez que recibí la Llama en mis velas, salgo y doy el Fuego, primero al Patriarca Armenio, y luego, al Copto. Después, doy la Llama a todas las personas presentes en la Iglesia".
"¿Cómo experimenta usted el Milagro, y qué significa para su vida espiritual?".
"Cada año, el Milagro me conmueve, con la misma intensidad. Cada vez, es un paso más hacia mi conversión. Personalmente, es un gran consuelo contemplar la Fidelidad de Cristo hacia nosotros, la cual Él demuestra al darnos la Santa Llama, cada año, a pesar de nuestras fragilidades y fallas. Experimentamos muchas maravillas en nuestras Iglesias, y los Milagros no son nada raro para nosotros. Sucede a menudo, que los íconos lloran, cuando el Cielo quiere mostrar su cercanía con nosotros. También tenemos santos, a quienes Dios les da muchos dones espirituales. Pero ninguno de estos Milagros tiene un significado, tan penetrante y simbólico para nosotros, como el Milagro del Fuego Santo. El Milagro es casi como un Sacramento. Hace la Resurrección de Cristo presente, como si hubiera muerto, sólo hace algunos años".
Mientras el Patriarca está dentro de la capilla, arrodillado frente a la piedra, afuera hay oscuridad, pero no silencio. Se escucha un fuerte murmullo, y el ambiente está muy tenso. Cuando el Patriarca sale con las dos velas encendidas, que resplandecen, brillantes, en la oscuridad, un grito de júbilo resuena en la Iglesia, comparable solo al grito de gol en un partido de futbol.
El Milagro no se limita a lo que ocurre dentro del Pequeño Sepulcro, donde el Patriarca ora. Lo que es más significante es, que se ha reportado que la Luz azul aparece fuera del Sepulcro. Cada año, muchos creyentes dicen que esta Luz Milagrosa, por sí misma, enciende las velas que ellos sostienen en sus manos. Todos en la Iglesia esperan, con velas, con la esperanza de que éstas se enciendan espontáneamente. A menudo, las lámparas de aceite cerradas, se prenden por sí mismas, ante los ojos de los peregrinos. Se ha visto a la Llama azul, moverse en diferentes lugares de la Iglesia. Varios testimonios firmados por los peregrinos, cuyas velas se prendieron espontáneamente, testifican la validez de estos hechos. La persona que, a cierta distancia del Sepulcro, experimenta el Milagro de ver su vela encendida, o el ver la Luz azul, generalmente, se va de Jerusalén cambiado, y para todos los que asistieron a la ceremonia, siempre hay un "antes y después" del Milagro del Fuego Santo en Jerusalén.
Uno se puede preguntar por qué el Milagro del Fuego Santo es casi desconocido en Europa Occidental. En las áreas Protestantes, en cierta forma, se puede explicar por el hecho de que no hay una verdadera tradición para los Milagros. La gente no sabe como clasificarlos, y éstos casi no se publican en los periódicos. Pero, en la tradición Católica existe un gran interés por los Milagros. Entonces, ¿por qué casi no se conoce? Sólo una explicación es suficiente: la política en la Iglesia. Sólo las Iglesias Ortodoxas asisten a la ceremonia, enmarcando el Milagro. Sólo ocurre en la fecha de la Pascua Ortodoxa, y sin la presencia de las autoridades Católicas. Para los Ortodoxos, esta evidencia es prueba de la noción de que la Iglesia Ortodoxa es la Única Iglesia Legítima de Cristo, en el mundo, y esta aseveración, obviamente, puede ocasionar ciertas inquietudes, en los círculos Católicos.
Como con cualquier otro Milagro, hay personas que creen que esto es un fraude, y solamente una obra maestra de propaganda Ortodoxa. Creen que el Patriarca tiene un encendedor dentro del Sepulcro. Estas críticas, sin embargo, se enfrentan a un número de problemas. Las cerillas, y otros instrumentos para encender fuego, son inventos recientes. Hasta hace sólo algunos cientos de años, encender un fuego era una tarea que requería mucho más tiempo, que los pocos minutos que el Patriarca está dentro del Sepulcro. Tal vez, se podrá decir que él tiene una lámpara encendida adentro, de la cual él enciende las velas, pero las autoridades locales confirman haber revisado el Sepulcro, y no encontraron ninguna luz dentro.
Sin embargo, los más grandes argumentos contra un fraude, no son los testimonios de los distintos patriarcas. Los retos más grandes, que confrontan los críticos, son los miles de testimonios independientes de los peregrinos, cuyas velas fueron encendidas, espontáneamente, frente a sus ojos, sin ninguna explicación posible. El señor Nabdiel ha estado presente en la ceremonia del Fuego Santo, desde su niñez. En 1996, se le pidió que filmara la ceremonia desde el balcón del domo de la Iglesia. Junto a él, en el balcón, estaban una religiosa y otros cuatro creyentes. La religiosa estaba a la derecha de Nabdiel. En el video, se observa que él filma hacia abajo, enfocando a las multitudes. En cierto punto, todas las luces se apagan, es el momento que el Patriarca entra al Sepulcro, y toma el Fuego Santo. Mientras, el se encuentra todavía dentro del Sepulcro, se escucha, de repente, un grito de sorpresa y asombro, de la religiosa parada junto a Nabdiel. La cámara empieza a moverse, mientras se escuchan las voces agitadas de las otras personas presentes en el balcón. Entonces, la cámara gira a la derecha, siendo posible contemplar el motivo de la emoción. Una gran vela, sostenida por la religiosa rusa, se enciende frente a todas las personas ahí presentes, antes de que el Patriarca salga del Sepulcro. Con manos temblorosas, ella sostiene la vela, mientras una y otra vez, hace la señal de la Cruz, asombrada por el Milagro que ha atestiguado. Este video parece ser lo más cercano a una filmación del Milagro.
Este Milagro, como muchos otros, están rodeados de factores inexplicables. Como dijo el Arzobispo de Tiberias, Alexios, cuando me encontré con él en Jerusalén: "El Milagro nunca ha sido filmado, y probablemente, nunca lo será. Los Milagros no pueden ser probados. Se requiere fe para que un Milagro traiga fruto en la vida de una persona, y sin este acto de fe, no hay Milagro, en sentido estricto. El verdadero Milagro, en la tradición Cristiana, tiene un solo propósito: extender la Gracia de Dios a la creación, y Dios no puede extender Su Gracia, sin fe por parte de Sus Criaturas. Por lo tanto, no puede haber Milagro sin fe."
Niels Christian Hvidt

RFI: Patriarhia dezminte existenţa unei dispute asupra Luminii Sfinte

2009-04-21T22:46:00.000-07:00

Patriarhia Română susţine că nu a intrat în competiţie cu nimeni pentru a aduce lumina de Paşte de la Ierusalim. Patriarhia nu a lansat o competiţie în acest sens şi nici nu a avut monopol asupra acţiunii, a spus marţi, 21 aprilie purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica.
"Din păcate, media încearcă să creeze un subiect de presă în aceste zile cu mai puţine subiecte. Am spus că este pentru prima dată când o delegaţie a Patriarhiei Române organizează o astfel de acţiune. PF Daniel a dorit să fie adusă Lumina Sfântă de la Ierusalim în acest an pentru a spori bucuria clerului şi credincioşilor de Sfintele Paşti, dar şi pentru că în acest an se împlinesc 650 de ani de la recunoaşterea oficială a Mitropoliei Ţării Româneşti şi de la trecerea la Domnul a Sfântului Grigorie Palama, teolog al Luminii harului ceresc, ale cărui cinstite moaşte vor fi aduse la Bucureşti în 29 aprilie", precizează părintele Stoica, citat de agenţia Mediafax.
O delegaţie a Patriarhiei Române a adus sâmbătă noapte, de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, Lumina Sfântă, cu un avion special.
O altă delegaţie, din care a făcut parte şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, democrat-liberalul Gheorghe Flutur a adus şi ea lumină de la Ierusalim, care a fost împărţită parohiilor sucevene şi unor episcopii din ţară. Potrivit lui Flutur, costul călătoriei a fost suportat de către parlamentarii PDL de Suceava.
"Nu a fost nici o problemă. Au fost şi enoriaşi care au adus la unele biserici Lumină de la Mormântul Sfânt", spune părintele Stoica. El crede că această mare bucurie a Învierii nu trebuie transformată în motiv de dispute.
Publicat de Vestitorul Ortodox.

ANASTASIS

2009-04-18T07:07:00.000-07:00

HISTOS A INVIAT! ¡CRISTO HA RESUCITADO!

Creer en el Resucitado es creer que Él puede hacer con cada uno de nosotros, lo que ha hecho con Adán y Eva: bajar hasta su abismo, su sepulcro de muerte y arrancar de ese lugar a todos los que estabamos sujetos al pecado y a la muerte.

Cuvânt pastoral la Învierea Domnului

2009-04-18T02:13:00.000-07:00

† TIMOTEI

Prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Spaniei şi Portugaliei
Cuvânt pastoral la Învierea Domnului
2009

Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din Episcopia Spaniei şi
Portugaliei

Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru, iar de la noi
părinteşti binecuvântări!
Preacucernice Părinte,
Iubiţi credincioşi,
Hristos a înviat!

« Ca un purtător de viaţă şi mai înfrumuseţat decât raiul, cu
adevărat, şi decât toată cămara împărătească, mai luminat s-a arătat,
Hristoase, mormântul Tău, izvorul învierii noastre » – sunt cuvintele pe
care preotul le rosteşte la fiecare Sfântă Liturghie, în timp ce pune
cinstitele daruri pe sfânta masă a altarului, daruri care la momentul
potrivit se vor transforma în Trupul şi Sângele Mântuitorului.
Mulţi dintre noi se întristează când aud vorbindu-se de moarte şi de
mormânt, neînţelegând, ca odinioară locuitorii Tesalonicului, ce este
moartea şi ce este mormântul după Învierea lui Hrtistos. Tocmai datorită
acestui fapt, marele Apostol Pavel ne îndeamnă să nu fim « ca ceilalţi,
care nu au nădejde, « pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot
aşa credem că Dumnezeu pe cei adormiţi întru Iisus îi va aduce împreună
cu El »1.
Iubiţi credincioşi,
Noi, credincioşii, trebuie să trecem printr-o îndoită moarte şi
printr-o îndoită înviere. « Noi am murit de o îndoită moarte, deci să
aşteptăm o îndoită înviere »2, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Prin
păcatul săvârşit de Adam în rai, care a fost păcat de moarte, am fost toţi
sortiţi morţii şi iadului. Întreaga carte a Vechiului Legământ vorbeşte
despre înlănţuirea omului şi despre neputinţa lui de a se mântui : « vei
pogorî bătrâneţile mele cu întristare în iad »3, spune patriarhul Iacov; iar
profetul Isaia spune: « şi-a deschis iadul gura lui »4. Şi noi, la rândul
nostru, cu toate că ne naştem şi trupul are viaţă, suntem morţi sufleteşte,
până la prima moarte şi prima înviere. Şi care este prima moarte? Şi care,
prima înviere ? Acestea se petrec odată, la Botez: Botezul din apă şi din
Duh, atunci când murim şi înviem cu Hristos, atunci când ne îmbrăcăm
cu Hristos. Când pruncul este afundat în apele sfinţite ale Botezului,
acesta moare păcatului, este pogorât în mormânt, dar nu într-unul
obişnuit, ci într-un mormânt dătător de viaţă, dătător de lumină,
mormânt unde omul îl întâlneşte pe Hristos. De aceea noul botezat este
îmbrăcat apoi în haine luminoase, iar preotul rosteşte cuvintele :
« botezatu-te-ai, luminatu-te-ai, sfinţitu-te-ai, spălatu-te-ai, în numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii
vecilor ». Aceasta este prima înviere, prima ridicare fără de care nu există

1 I Tesaloniceni 4, 13-14
2 Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Înviere
3 Facere 42, 38
4 Isaia 5, 14

cea de a doua, « Dacă nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va
intra în Împărăţia cerurilor »5, spune Mântuitorul.
A doua moarte, nu mai este moarte, pentru că moartea a fost
omorâtă de Hristos, Cel ce a înviat din morţi cu moartea pe moarte
călcând. Însuşi Mântuitorul nostru numeşte moartea, adormire. Să ne
aducem aminte de Iair, mai marele sinagogii, cum i se adresează
Mântuitorul în momentul în care slugile îi aduc vestea morţii fiicei sale :
« de ce vă tulburaţi şi plângeţi ? Copila n-a murit, ci doarme ».6 Acelaşi
somn l-a cuprins şi pe Lazăr, fratele Mariei şi al Martei, pe care
Mântuitorul l-a înviat la patru zile după ce a murit: « Lazăr, prietenul
nostru, a adormit, Mă duc să-l trezesc »7.
Prin învierea Sa, Hristos deschide omului uşile raiului, de-acum
omul nu mai este ţintuit prin moarte în mormânt, ci este chemat să
împărăţească împreună cu Creatorul său. Se împlineşte astfel cu noi
cuvântul profeţiei: « din stăpânirea locuinţei morţilor îi voi izbăvi şi de
moarte îi voi mântui. Unde este, moarte, biruinţa ta? Unde-ţi sunt
chinurile tale? »8. De aceea bucuria noastră este nemăsurată, că astăzi
« prăznuim omorârea morţii sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi,
veşnice. Şi săltând lăudăm pe pricinuitorul, pe Cel singur binecuvântat,
Dumnezeul părinţilor şi preaslăvit »9.
Dragii mei,
Astăzi renaştem la viaţă, odată cu Hristos, iar moartea ce ne
stăpânea odinioară, se risipeşte, precum se risipeşte fumul şi nu mai este,
precum se topeşte ceara de la faţa focului10. Viaţa veşnică, pe care omul a
căutat-o dintotdeauna, ne răsare astăzi din mormânt.

5 Ioan 3, 5
6 Marcu 5, 39
7 Ioan 11, 11
8 Oseea 13, 14
9 Cântarea a 7-a din Canonul Învierii.
10 Sihul al doilea de la cădirea Sfintei Mese în perioada Sfintelor Paşti.

« Adevărat, adevărat vă spun vouă – spune Mântuitorul Hristos –
că vine ceasul, şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui
Dumnezeu, şi care vor auzi vor învia »11. Oare, ce înţeles au aceste cuvinte
pentru noi? Ce înţelegem noi prin cuvântul « viaţă »? Cine sunt aceşti
morţi, de care ne vorbeşte Mântuitorul nostru? Oare, înţelegem noi viaţa
ca fiind Hristos, Cel ce a zis: « Eu sunt învierea şi viaţa »12 ? Şi
considerăm, oare, că acei morţi despre care vorbeşte Domnul, suntem
noi ?
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Ne-am obişnuit să credem că viaţa veşnică o obţinem doar după
trecerea noastră din lumea aceasta, dar uităm că dacă nu o dobândim
încă de pe pământ, nici dincolo, în ceruri, nu o vom avea. Viaţa veşnică
este în acelaşi timp promisiune, dar şi o continuare de punere în valoare,
a tezaurului de har dumnezeiesc primit la Botez. Viaţa veşnică creşte
odată cu noi, căci am primit-o deja, prin Mirungere, ca pecete a veşniciei,
odată pentru totdeauna.
Este important să conştientizăm faptul că şi în viaţa veşnică, ca şi în
cea pământească, se creşte. La fel cum, dacă mâncăm pâine, ne hrănim şi
creştem trupeşte, tot aşa şi în plan duhovnicesc, mâncând Pâinea Vieţii13
veşnice, care este Hristos, şi hrănindu-ne din auzirea Cuvântului Vieţii14,
creştem sufleteşte. Fără Dumnezeu, singurul izvor de viaţă, noi suntem
morţi. Doar « cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine »15, zice
Domnul Atotţiitorul; căci « adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi

11 Ioan 5, 25
12 Ioan 11, 25.
13 Ioan 6, 35.
14 Ioan 6, 63
15 Ioan 6, 57.

mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă
în voi »16.
În această sfântă zi, prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin
împărtăşirea cu Însuşi Trupul şi Sângele Său, uniţi fiind, cu Cel ce este
Viaţa, noi, cei morţi, ne facem vii; şi rămânem aşa, atâta timp cât Hristos,
Mântuitorul nostru, sălăşluieşte întru noi.
Dragii mei,
Prin puterea credinţei noastre, evenimentul Învierii lui Hristos de
acum mai bine de două mii de ani îl retrăim astăzi cu aceeaşi intensitate
şi cu aceeaşi bucurie duhovnicească. Astăzi, harul primit la Botez, de
către fiecare dintre noi, se reînnoieşte; puterea Învierii lui Hristos, devine
acum şi puterea noastră, pentru că nouă, celor ce-L primim pe Domnul şi
credem în numele Lui, Dumnezeu ne-a dat putere ca să ne facem fii ai
Săi17. Aşadar, suntem vii precum şi Domnul este. Un singur Trup viu, al
lui Hristos, iar noi mădulare ale Sale.
Acum este ceasul învierii noastre, « acum toate s-au umplut de
lumină: şi cerul şi pământul şi cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată
făptura Învierea lui Hristos, întru Care s-a întărit »18.
De-acum, « moartea a fost înghiţită de biruinţă »19, prin moarte ne
apropiem de Dumnezeu. Moartea devine înviere pentru noi. Moartea ne
duce în faţa lui Hristos, Cel mort şi înviat. Orice raţiune omenească tace
în faţa unei astfel de minuni, care ne dezvăluie iubirea de negrăit a lui
Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu a biruit moartea şi stricăciunea
noastră odată pentru totdeauna. De aceea Biserica proclamă cu bucurie:
« Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare,

16 Ioan 6, 53
17 Ioan 1, 12.
18 Cântarea a 3-a din Canonul Paştilor.
19 1 Corinteni 15, 54.

Paştile Domnului, Paştile!
Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer,
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,
Cei ce-I cântăm cântare de biruinţă »20.
Îi cântăm Domnului, Îl lăudăm şi preaslăvim puterea Sa
mântuitoare şi credem cu Toma, închinându-ne şi zicând: « Domnul meu
şi Dumnezeul meu! »21, căci Şi-a pus sufletul pentru noi, oile sale cele
cuvântătoare, ca un păstor adevărat şi ne-a dat viaţă din viaţa Sa.
Se cuvine să preţuim viaţa, ca un dar neasemănat făcut nouă de
către Dumnezeu, şi să strigăm din adâncul sufletului: Slăvit să fie
Domnul!
Vă urez ca aceste zile de sărbătoare să vă fie izvor de bucurie,
dragoste şi pace în Domnul nostru Iisus Hristos!
Hristos a înviat!
Al vostru către Hristos Domnul rugător,

+ Episcopul Timotei
Madrid 2009
20 Cântarea 1 din Canonul Paştilor
21 Ioan 20, 28

Santa María la egipcíaca

2009-04-04T10:47:00.001-07:00

Beata María, llamada de Egipto, vivía en la mitad del siglo V y al principio del siglo VI. Su juventud no prometía nada bueno. Ni bien cumplió los doce años de edad, María se fue de su casa en la ciudad de Alejandría. Sin la protección de sus padres, joven e inexperta, María se dedicó a la vida viciosa. No hubo nadie que la pudiera parar en el camino de la perdición, pero tentaciones y seductores hubo muchos. Así María vivió 17 años en el pecado, hasta que el Misericordioso Señor la hizo arrepentirse. De acuerdo a las circunstancias, María acompañó al grupo de peregrinos que iban a la Tierra Santa. Sobre el barco, que llevaba a los peregrinos, María seguía pecando, tentando a los hombres. Cuando llegaron a Jerusalén ella fue con los peregrinos a la iglesia de la Resurrección. La gente, en una masa compacta, entraba a la iglesia, pero María fue parada por una mano invisible en el umbral de la iglesia. No pudo entrar por más esfuerzos que hizo. Aquí ella comprendió que el Señor no le permitía entrar al lugar santo por ser pecadora. Aterrorizada y muy arrepentida ella empezó a pedir a Dios perdón por sus pecados y prometió corregirse. Viendo en la entrada de la iglesia el icono de la Madre de Dios, María empezó a pedirle a la Madre de Dios que la intercediera delante de Dios. Después de ésta oración ella empezó a sentir en su alma serenidad y pudo entrar en la iglesia sin ningún impedimento. Llorando mucho al lado de la tumba del Señor ella salió de la iglesia hecha otra persona. María cumplió su promesa de cambiar su vida. Saliendo de Jerusalén, se fue al desierto del Jordán y ahí estuvo casi medio siglo, completamente sola ayunando y rezando. Así con los severos esfuerzos espirituales María de Egipto pudo hacer desaparecer todos sus deseos pecaminosos e hizo que su corazón fuera un limpio templo del Espíritu Santo. Starez Zósimo, quien vivía en el monasterio de Juan el Bautista, cerca de Jordán, por la providencia de Dios, pudo encontrarse con María en el desierto cuando ella ya era anciana. Él fue sorprendido por su santidad y su don de clarividencia. Una vez él la vio durante la oración como suspendida sobre la tierra, otra vez yendo sobre el río Jordán como sobre la tierra. Despidiéndose de Zósima, beata María le pidió que viniese otra vez dentro de un año para que ella comulguara. Starez regresó en el tiempo pactado y le dio la sagrada comunión. Después, al año cuando regresó al desierto esperando ver a la santa, la encontró muerta. Starez sepultó los restos de la beata María allí mismo en el desierto con la ayuda de un león, quien con sus garras cavó la fosa para sepultar a la beata María. Ella falleció en el año 521. Así, de una gran pecadora, beata María se convirtió con la ayuda de Dios en una gran Santa y nos dejó un buen ejemplo de arrepentimiento. Se la recuerda el 1° de abril y el quinto domingo de la Cuaresma.

Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, se va întâlni marţi, 7 aprilie 2009, cu Barack Obama, preşedintele Statelor Un

2009-03-25T09:39:00.000-07:00

Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, se va întâlni luna viitoare cu Barack Obama, preşedintele SUA

Preşedintele american va sosi la Istanbul în ziua de 5 aprilie, unde va avea întâlniri cu preşedintele şi premierul Turciei. Luni, 6 aprilie, va participa la şedinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va avea loc la Istanbul, iar în ziua următoare va avea loc întâlnirea cu Sanctitatea Sa. S-a discutat mult pe tema venirii preşedintelui american în zonă, deoarece, pe vremea când era senator de Illinois, declara că Turcia nu are nici un drept să ţină „ostatică” Patriarhia Ecumenică şi le cerea să returneze proprietăţile Bisericii, cât şi redeschiderea Şcolii din insula Halki. De altfel, şi secretarul de stat al Americii, Hilary Clinton, într-o vizită recentă la Istanbul, cerea şi ea, omologului ei, redeschiderea Şcolii din Halki.

Sursa: tanea.gr

Înaltpreasfinţitul Iosif participă la inaugurarea Biroului Reprezentanţei Bisericii Ciprului pe lângă Instituţiile Europene.

2009-03-19T09:51:00.001-07:00

Miercuri, 18 martie a.c., la ora 16:00, va avea loc inaugurarea oficială a Biroului Reprezentanţei Bisericii Ciprului pe lângă Instituţiile Europene. Slujba de inaugurare va fi săvârşită de către Preafericitul Chrysostomos al II-lea, Arhiepiscopul Ciprului. Momentul va fi urmat de o recepţie. Din partea Bisericii Ortodoxe Române va fi prezent la acest eveniment Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, Directorul Biroului Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene.

Sursa: Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale.

Două luni de la prima Sfântă Liturghie pentru românii ortodocşi din Buenos Aires, Argentina

2009-02-17T09:27:00.001-08:00

Sâmbătă, pe 14 decembrie 2008, românii ortodocşi din Buenos Aires, Argentina, au trăit o mare bucurie: prima Sf. Liturghie săvârşită de către Părintele Iconom Stavrofor Vasile-Ioan Tivadar, nou numit preot paroh al Parohiei Ortodoxe Române 'Sf. Apostol Andrei' din Buenos Aires. Acest eveniment este rezultatul dorinţei românilor ortodocşi de a păstra şi perpetua străvechea credinţă ortodoxă şi pe pământ sud-american.În acest scop, un grup de credincioşi români în frunte cu domnul Sergiu Ionescu, preşedintele Asociaţiei Creştine Ortodoxe Române din Argentina, domnul Vasile Gheorghiu, preşedintele asociaţiei România-Argentina şi domnul ambasador Ion Vâlcu, au făcut demersurile necesare pentru înfiinţarea unei parohii ortodoxe româneşti în Buenos Aires.În Argentina sunt stabilite aproximativ 10.000 de persoane de origine română, majoritatea fiind concentrate în Buenos-Aires, iar în grupuri mai mici în Mendoza, La Plata, Cordoba şi Rosario. Mare parte dintre ei dispun de o pregătire profesională superioară, fiind ingineri, profesori, istorici, ocupând poziţii relevante în viaţa economică şi politică din Argentina. În marea lor majoritatea, aceştia participă la promovarea tradiţiilor naţionale, culturale şi istorice româneşti.În decursul timpului, în Buenos Aires au fost săvârşite slujbe ortodoxe de către preoţi români, unii emigranţi, alţii invitaţi din SUA, Brazilia, Venezuela şi România. Dar începutul formal al unei parohii ortodoxe româneşti a avut loc în data de 14 decembrie 2008, urmare a binecuvântării Înaltpreasfinţitului Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi, şi a aprobării Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi din 2 decembrie 2008. Sperăm ca acest început să fie de bun augur şi parohia să crească spre folosul duhovnicesc al românilor ortodocşi din Buenos Aires.Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu prilejul împlinirii a 2 luni de slujire, noua parohie îşi lansează site-ul oficial, www.borba08.ilive.ro, ce cuprinde informații folositoare pentru toți cei care doresc să cunoască mai bine viaţa duhovnicească şi pământească a ortodoxiei românești din Buenos Aires - Argentina.Rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvinteze această realizare și să reverse harul Său asupra realizatorilor şi cititorilor.

Sursa: Parohia Ortodoxă Română 'Sf. Apostol Andrei' din Buenos Aires

Nuevo Patriarca de la Iglesia Ortodoxa Rusa

2009-02-02T09:37:00.000-08:00

Kiril, el decimosexto Patriarca de la Iglesia Ortodoxa Rusa, ha sido entronizado este mediodía en la Catedral de Cristo Salvador de Moscú. En la ceremonia, que duró casi cuatro horas, estuvieron presentes el presidente ruso, Dmitri Medvédev, el primer ministro, Vladímir Putin, mandatarios de diversos países eslavos, representantes de todas las Iglesias Ortodoxas y de otras confesiones.
El momento culminante fue cuando a Kiril le fue cambiado el atuendo y fue sentado, tres veces, en el sitial patriarcal o trono, ese momento, repicaron las campanas de la Catedral mientras los clérigos exclamaban: ¡axios!.
Finalmente, el nuevo Patriarca recibió los atributos de jefe de la Iglesia Ortodoxa Rusia, el tocado blanco a modo de capucha con la cruz en la parte superior, el manto verde y el bastón de madera que el metropolita Pedro recibió del Patriarca de Constantinopla en 1305.

RUSIA: KIRIL NUEVO PATRIARCA DE LA IGLESIA ORTODOXA RUSA

2009-01-29T07:08:00.000-08:00

RUSIA: KIRIL NUEVO PATRIARCA DE IGLESIA ORTODOXA. MOSCU, 27 (ANSA) - El metropolita de Smolensk y Kaliningrad, Kiril, de 62 años, es el nuevo patriarca de la Iglesia Ortodoxa rusa, de la que fue"ministro de Exteriores" desde 1989. La elección fue realizada por el sexto Consejo de la Iglesia Ortodoxa, el primero de la era post comunista, que se reunió desde la mañana en la catedral de Cristo Salvador en Moscú. Kiril sucede a Alexis II, quien murió a principios de diciembre, 18años después de haber sido nombrado. ACZ27/01/2009 20:18(c)

Copyright ANSA. Todos los derechosreservados.<http://www.ansa.it/ansalatina/html/copyright.html>http://www.ansa.it/ansalatina/notizie/rubriche/mundo/20090127201834813047.html

SEMANA DE ORACIÓN POR LA UNIDAD DE LOS CRISTIANOS

2009-01-26T10:20:00.000-08:00

Con motivo del octavario de oración que organiza anuálmente la diócesis romano-católica en Alicante y su provincia, se celebró el pasado sábado día 18 el Sf Maslu (Misterio de la Santa Unción) como es costumbre en nuestra parroquia, al que asistieron cristianos de distintas confesiones: católicos, anglicanos y evangélicos, siendo los oficiantes los padres Cristian Toderici ,párroco de la Santa Protección de la Madre de Dios (Elche), Cristian Chiorescu de la parroquia del Nacimiento de la Madre de Dios(Benidorm), y los hieromonjes Nicolás y Macario, ambos de nacionalidad española y pertenecientes a los Patriarcados de Serbia y Rumania, respectivamente.

El viernes día 23 el padre Macario asistió a la parroquia de San Simeón el Nuevo Teólogo, perteneciente al Patriarcado de Moscú y, finálmente, a la parroquia de San Andrés y San Nicolás del Patriarcado de Servia, concelebrando en ambas el oficio de Vecernia (Vísperas).

Foto celebración Sf. Maslu en Elche (información.es)

Teologul ortodox Olivier Clément a fost înmormântat astăzi în satul său natal

2009-01-22T07:21:00.000-08:00

Teologul şi istoricul ortodox Olivier Clément a fost înmormântat astăzi, 21 ianuarie 2009, în satul său natal, Aniane, în Franţa. Cu acest prilej, Adunarea episcopilor Ortodocşi din Franţa a transmis un mesaj de condoleanţe.Personalitate marcantă şi ilustrativă pentru Ortodoxia din Franţa, din Europa şi din lume, Olivier Clément a fost prin excelenţă o personalitate ,,filocalică”, un adevărat iubitor al cunoaşterii dumnezeieşti, pe care a căutat-o şi descoperit-o în toată lumea şi în fiecare persoană, a aprofundat bogata gândire teologică şi a reuşit să exprime, într-o cheie aproape poetică, plenitudinea de înţelesuri care se desprind din viaţa şi tradiţiile Bisericii. Episcopii ortodocşi ai Franţei au adus astăzi un omagiu celui care a slujit, necondiţionat, Ortodoxia şi celui care, inspirat şi inspirând pe alţii, a fost unul dintre teologii ortodocşi de seamă ai Franţei.Slujba de îmmormântare a teologului şi istoricului ortodox Olivier Clément a avut loc, ieri, la Institutul Ortodox de Teologie “Saint-Serge” din Paris. Precedată de Sfânta Liturghie, slujba a fost oficiată de mai mulţi ierarhi ortodocşi, din partea Patriarhiei Române au participat Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreafinţitul Părinte Serafim, Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală şi Meridională. Olivier Clément a trecut la cele veşnice în seara zilei 15 ianuarie, la vârsta de 87 de ani.

Sursa: TRINITAS TV

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Antonie cel Mare.

2009-01-16T21:25:00.000-08:00

Sfântul cuviosul Antonie cel Mare a fost de neam egiptean şi a învăţat credinţa creştină de la părinţii şi de la bunicii săi.A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, ajungând până în zilele bine credinciosului împărat Constantin şi ale fiilor lui. Şi dedându-se vieţii pustniceşti, atât de mult a întrecut pe toţi, încât s-a făcut pildă tuturor pustnicilor de după el. Lucru minunat este că el a ajuns cel dintâi îndrumător şi dascăl al vieţii de obşte şi numai el singur a atins hotarul cel mai desăvârşit al pustniciei, precum arată istoria vieţii lui.Multe ar mai trebui să spunem despre faptele vieţii lui şi despre învăţăturile lăsate de el. Vom spune însă numai că aflându-se în trup muritor, se depărta de cele trupeşti, vedea sufletele care la moarte ieşeau din trupuri şi pe demonii care le îndrumau, ceea ce este o însuşire numai a fiinţelor fără de trup şi duhovniceşti.Deci, trăind o sută şi cinci ani, s-a mutat la Domnul. Viaţa lui a scris-o Atanasie cel Mare, episcopul Alexandriei.

Biserica Ortodoxă din America are un nou primat

2009-01-12T09:59:00.001-08:00

Înaltpresfinţitul Părinte Iona a fost întronizat ca noul primat al Bisericii Ortodoxe din America. Ceremonia de întronizare a avut loc la finalul anului trecut în Catedrala Sfântul Nicolae din Washington DC. La eveniment a participat şi Înaltpresfinţitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americii. La manifestări au fost prezenţi reprezentanţii Patriarhiei Antiohiei, ai Bisericii ruse din diaspora, ai Bisericii Serbiei, Albaniei, Poloniei şi Finlandei. Înaltpresfinţitul Părinte Iona a fost ales Mitropolit de Washington şi New York şi primat al Bisericii Ortodoxe din America pe data de 12 noiembrie 2008, în cadrul celui de-al XV-lea Congres al Bisericii Ortodoxe din America.

Mensaje de +Siluan Arzobispo Metropolitano de Buenos Aires y Toda Argentina

2009-01-05T01:42:00.000-08:00

Mensaje Pastoral por la Fiesta de Navidad del año 2008*Los tres aspectos del mensaje angélico**"Gloria a Dios en las alturas y en la tierra paz y buena voluntad para los hombres"*Este increíble himno fue cantado por los ángeles el día de la Navidad de nuestro Señor en Belén. Se sorprendieron ante la providencia de Dios de habitar entre los hombres de esa manera. El canto fue un modo de recibir esta buena nueva, un modesto recibimiento a Aquel que eligió vivir humildemente entre nosotros.El himno fue dirigido a los pastores quienes, al escuchar el mensaje, se apresuraron por encontrar a María, a José y al Niño recién nacido. Fue este himno lo que los motivó a llamarse los unos a los otros, a ir hasta el pesebre y, desde allí, proclamar lo que habían visto y oído. Por eso,meditando este himno angélico, descubrimos tres aspectos de su mensaje:*"Gloria a Dios en las alturas"*: la glorificación es la oración más excelsa que una criatura puede dirigir a Su Creador. La misma expresa nuestra gratitud a Dios por crearnos y concedernos Su Gracia en cada simple momento de nuestras vidas. Los ángeles nos convocan a que nosotros también ofrezcamos nuestras acciones de gracias. La Divina Liturgia, *"el Sacramentode la Acción de Gracias"* como es llamada, es precisamente la comprensión yla concretización que la Iglesia hace de este himno. ¿De qué mejor modo podríamos alabar y glorificar a Dios si no fuera por medio de aceptar Su invitación a participar de Su Cena, la que ha preparado para nosotros para alabarlo a Él por tan grande amor?*"En la tierra paz"*: la Encarnación es la *"buena nueva"* por excelencia.La Natividad de nuestro Señor trae y establece paz en la tierra. La paz esel signo del reino de Dios. Nuestro Señor es el Rey de la paz habitando entre nosotros. Habiendo perdido la paz con nosotros mismos, con nuestro prójimo y con Dios, fue Jesús quien trajo Su paz la que nadie puede quitarnos y sanó todos los corazones, las conciencias y las relaciones destruidas. Esta paz nos es dada una y otra vez en la Liturgia, - *"la paz sea con todos vosotros"* cada vez que nos bendice el sacerdote -, y también cuando necesitamos alivio para nuestros corazones, conciencias y relaciones rotas, la conseguimos por medio del arrepentimiento, del perdón y de mucho amor. ¿Quién no necesita de esta paz? Seguramente todos. En la Iglesia podemos vivirlo, adquirirlo y compartirlo con los demás.*"Buena voluntad para los hombres"*: ahora, una nueva era comienza, no somos más esclavos, sino libres; no estamos en la oscuridad sino en la luz; no más abandonados, sino salvos. Todas las riquezas de Dios le han sido concedidas al hombre. Éste responde mostrando y probando su buena voluntad. La buena voluntad de Dios y la buena voluntad del hombre pueden ir de la mano.Deberíamos reflexionar sobre el impacto de dicha sinergia en nuestras vidas.Si la luz ha brillado en nuestros corazones, debería resplandecer en todo lugar. Si la esperanza ha crecido en nuestros corazones, debería mantener y sostener nuestra comunidad y nuestra comunión.Este himno angelical es tan concreto, tan profundo, y tan celestial que ingresa a nuestro ser y se transforma en nuestra propia oración, alabanza y entendimiento. ¿Acaso necesitamos otra vez ángeles para proclamar este hecho, esta verdad y esta buena nueva? No, nosotros proclamaremos de ahora en más la providencia, la generosidad y el amor de Dios para con nosotros.Seremos sus misioneros, especialmente aquí en nuestra querida Iglesia en Argentina.Esta buena nueva, la Natividad de Cristo, nos exhorta a mostrar nuestra buena voluntad, nuestro buen corazón, nuestras manos trabajando por la paz que el Señor quiere establecer en la tierra. Podemos extender este himno angélico a todo nuestro ser y toda nuestra vida, como así también a nuestra familia y nuestra iglesia. No debemos perder esta oportunidad, sino, de otra manera, nuestra celebración no se llevará a cabo en la gruta de Belén sino en Jerusalén, que no recibió la buena nueva como debería haberlo hecho.Que el Señor Encarnado haga brillar la Luz de la Verdad, del Perdón y del Amor en nuestros corazones. Amén.*+ Siluan *Arzobispo Metropolitano de Buenos Aires y Toda Argentinahttp://www.acoantioquena.com/Espanol/Motran/2008/MMPNavidad-241208.htm

Detalii cu privire la celebrarea Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni

2009-01-02T12:55:00.001-08:00

Detalii cu privire la celebrarea Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni

La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 29 octombrie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2009 ca An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379 - de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc 1 630 de ani) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni în Patriarhia Română.Programul manifestărilor - elaborat de Cancelaria Sfântului Sinod şi care se va desfăşura atât la nivelul Patriarhiei Române, cât şi al Eparhiilor din ţară şi străinătate - cuprinde conferinţe teologice şi pastoral-misionare, simpozioane ştiinţifice, seri duhovniceşti, proiecte editoriale, pelerinaje în provincia Capadocia (Turcia) etc. Scopul manifestărilor este de a evidenţia contribuţia Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni la definirea şi apărarea învăţăturii de credinţă, la dezvoltarea tâlcuirii Sfintei Scripturi, la îmbogăţirea tezaurului liturgic şi canonic, aportul la dezvoltarea vieţii monahale, ca exemplu pentru lucrarea pastoral-misionară şi social-filantropică actuală a Bisericii Ortodoxe Române. În acelaşi timp, prin prezentarea unor manuscrise cuprinzând opera lor tradusă în limba română, ediţii tipărite ale operei lor în limba română, contribuţii ale teologilor ortodocşi români la studierea vieţii şi operei acestora etc. se urmăreşte sublinierea prezenţei Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni în conştiinţa Bisericii Ortodoxe Române. Un moment important al manifestărilor îl va constitui publicarea operei integrale a Sfântului Vasile cel Mare în cadrul noii serii a Colecţiei Părinţi şi Scriitori bisericeşti (PSB), precum şi a unei serii de studii, articole şi texte liturgice privitoare la Sfinţii Capadocieni.În ultima parte a anului 2009, va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod consacrată Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni şi va fi organizată o expoziţie tematică (icoane şi cărţi) la Palatul Patriarhiei din Bucureşti.Manifestările Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni vor fi mediatizate pe larg de către Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române (Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas, publicaţiile Lumina, Agenţia de ştiri Basilica, Biroul de Presă), mass-media bisericească eparhială şi presa laică.Site-ul Patriarhiei Române (www.patriarhia.ro) va avea în 2009 o pagină specială intitulată Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni, care va prezenta programul şi prezentările acţiunilor ce se vor realiza, precum şi imagini cu reprezentări ale Sfinţilor Capadocieni în pictura, miniatura şi manuscrisele româneşti.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Crăciun românesc în Argentina

2009-01-02T09:17:00.000-08:00

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nicolae Condrea, Arhiepiscopul Românilor Ortodocși din cele două Americi, a fost săvârșită pe data de 14 decembrie 2008 prima slujbă pentru românii din Buenos Aires, iar pe 25 decembrie 2008 a fost sărbătorit primul Crăciun românesc în recent inființata Parohie ”Sf. Apostol Andrei” capitala Argentinei . Slujba a fost oficiată de Pr. Icononom Stavrofor Vasile- Ioan Tivadar.

Apel creștin pentru încetarea violențelor în Gaza

2009-01-01T08:48:00.000-08:00

Apel creștin pentru încetarea violențelor în Gaza

Într-un apel comun, semnat de principalii conducători ai Bisericilor creștine de la Ierusalim, israelienii și palestinienii sunt îndemnați să înceteze violențele și să rezolve diferendele prin mijloace pașnice.Comunicatul comun, semnat de patriarhul ortodox grec Teofil al III-lea, patriarhul latin Fouad Twal și patriarhul armean Torkom II, cheamă la ”o zi pentru dreptate și pace” în Țara Sfântă, duminică 4 ianuarie 2009.Este exprimată îngrijorarea față de consecințele care decurg din confruntările violente și se face apel la ambele părți beligerante să se abțină de la acte de violență și să reia dialogul pașnic.Totodată, conducătorii Bisericilor creștine de la Ierusalim solicită ”comunității internaționale să-și asume responsabilitățile și să intervină imediat și activ pentru a face să înceteze vărsarea de sânge și pentru a pune capăt oricăror forme de confruntare”.Sursa: orthodoxie.com

SANTOS APÓSTOLES

2009-01-01T08:25:00.001-08:00

Iconos de los Doce. Unos hombres que supieron ser testigos fieles de Jesucristo.

El papel de la religión cristiana ortodoxa en la conservación de los valores del pueblo búlgaro

2008-12-28T08:05:00.000-08:00

"Se vuelven cada vez más numerosas las personas jóvenes que son atraídas por la fe y los sitios sagrados, por templos y monasterios" , destaca con regocijo el superior del monasterio de Rila, el obispo Eulogio. Crece, cada año que pasa el interés por la fe ortodoxa, motivado por simple curiosidad o bien por necesidad espiritual. Tras rozar una vez con los valores espirituales las personas vacilantes se transforman gradualmente en creyentes y, a su vez, va compartiendo estos valores con los demás. Así el granito de fe encuentra terreno propicio para crecer y convertirse en caridad. A esto contribuye, lógicamente, la literatura espiritual ortodoxa cuyo recinto natural son las iglesias y los monasterios. Estos libros son de ayuda y utilidad para toda persona que ansíe el contacto con Dios. Los búlgaros jóvenes son las personas que mejor y más adecuadamente se comportan en la iglesia, en comparación con sus padres que no han sido educados enprofesar la fe cristiana, dice el obispo Eulogio y agrega: "Muchas personas posiblemente no sepan qué leer ni cómo creer. Me consta que el Antiguo testamento ha sido escrito en un lenguaje difícilmente accesible ybastante ininteligible para la gente de la época moderna. Por esta razón les sugerimos que comienzen por el Nuevo Testamento. Hay también un excelente libro titulado "Nuestra fe" en el cual se han plasmado el Antiguo y el Nuevo Testamento en forma fácilmente accesible. Están explicados los Diez Mandamientos, el símbolo de la Fe, las Beatitudes. Se ofrecen aclaraciones elementales y concisas sobre lo que son el templo, el icono, por qué se enciende una vela en la iglesia, cómo hay que santiguarse. Se trata de las reglas elementales más importantes para la iniciación de uno en la fe. Se trata del Abecedario de la Fe."El monasterio San Juan de Rila existe desde hace 1060 años, destaca el obispo. En todo este dilatado período el monasterio logra conservar no sólo la fe sino de la cultura y la etnografía nacionales, de los valores espirituales del país."Lo más importante es la ilustración espiritual y toda persona que entre en el monasterio de Rila habrá de tener ánimos propicios y deseos de hacerlo,dice el obispo. Hay personas que nos preguntan cómo es la Biblia, desean que les contemos su contenido. Ya entienden Vds. que esto es imposible, lo único que podemos es sólo orientar a la gente. La educación se da en el seno familiar y en la escuela. El estudio del Catecismo es ya un tema manido, se han desperdiciado 20 años: el Catecismo no fue implantado en las escuelas.Antes hubo otros 40 años sin la enseñanza del catequismo y así vemos que casi tres generaciones de búlgaros no lo han podido estudiar. Por esto no hay que extrañarse ante los fenómenos negativos que comprobamos cada hora,cada día en nuestra sociedad. Son consecuencia precisamente de la falta del Catecismo, de la falta de un contacto con Dios."Hay que sobreponerse lo antes posible a esta crisis, resalta el obispo Eulogio ya que, si no, todos vamos a perecer. Se le acusa muchas veces a la iglesia cristiana ortodoxa búlgara de mantenerse un tanto al margen de lasociedad.¿Es así de verdad?"Lógicamente lo más importante es el contacto personal con cada ser humano,dice el obispo. De lo que se le acusa a la Iglesia Búlgara es que las misas oficiadas por ella no se hacen en idioma búlgaro moderno. Las misas son oficiadas en lengua eslava eclesiástica pero las lecturas de los evangelios se hacen en idioma búlgaro. En los contactos personales con los creyentes conversamos sobre diferentes temas de la fe. A pesar de esto 7 u 8 monjes no son capaces de atender a las miles de personas que visitan el Monasterio San Juan de Rila. Otro tanto ocurre en las grandes aglomeraciones urbanas en las que en un barrio sólo hay una iglesia. Es por esto que la Iglesia Búlgarai nsiste tanto en que se implante en Catecismo en las escuelas. Es materia que tuvo sus tradiciones en el pasado en la décadas de los años 40 del siglo pasado el Catecismo era asignatura enseñada a nuestros padres, abuelos quienes por esto tenían conducta y ética de verdaderos cristianos y de ahí, las relaciones entre la gente eran más humanas. Con la llegada de la democracia en Bulgaria se ofreció demasiada libertad al proceso didáctico, a los profesores y alumnos , y de ahí arrancaron los problemas relacionados con la educación y la cultura.

Por Darina GrigorovaVersión en español: Mijail Mijailov

http://www.bnr.bg/RadioBulgaria/Emission_Spanish/Theme_Historia/Material/08.12.26+El+papel+de+la+religion.htm

NASTEREA DOMNULUI (Craciunul)

2008-12-27T03:28:00.000-08:00

Comunidad Parroquial de la Santa Protección de la Madre de Dios

Predica la Duminica dinaintea Nasterii Domnului

2008-12-26T12:00:00.000-08:00

Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5)

Iubiti credinciosi,
Intrucit cu mila lui Dumnezeu sintem in ajunul prea luminatului praznic al Nasterii Domnului, ne-am gindit sa vorbim astazi despre nasterea noastra cea duhovniceasca. Fara de aceasta nici un crestin nu poate sa se mintuiasca, dupa cuvintul Mintuitorului care zice: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Fiindca, ce este nascut din trup, trup este, si ce este nascut din Duh, Duh este (Ioan 3, 6).
Dar, fratii mei, cind si cum primim noi aceasta duhovniceasca nastere prin apa si prin Duh? Negresit, aceasta nastere o primim toti la Sfintul Botez. Dar ce dobindim noi crestinii ortodocsi prin aceasta nastere de la Sfintul Botez? Prin Sfintul Botez ne facem fii ai Bisericii lui Hristos (Efeseni 5, 26). Prin Sfintul Botez sintem imbracati impreuna cu El la o viata noua (Romani 6, 4). Prin Sfintul Botez primim inaintea Sfintului Duh innoire (Tit 3, 5). Prin Sfintul Botez primim libertatea de a trai in comuniune cu Dumnezeu, odata ce am fost izbaviti de pacat si ne-am facut robi ai lui Dumnezeu (Romani 6, 22).
Prin Sfintul Botez ne-am lepadat de satana si de toate lucrarile lui, dupa rinduiala Sfintului Botez; ne-am lepadat de omul vechi (Coloseni 3, 9), am facut marturisirea dreptei credinte; ne-am facut fii dupa dar ai lui Dumnezeu (Galateni 4, 5); ne-am imbracat cu Hristos (Galateni 3, 27). Stim cu totii ca exista un singur Botez (Efeseni 4, 5). Cel ce boteaza a doua oara pe cel botezat in numele Preasfintei Treimi, acela a doua oara rastigneste pe Hristos, dupa Sfintul Ioan Damaschin. Au fost cazuri in Biserica, cind, in vederea iconomiei, s-a primit botezul schismaticilor si chiar al ereticilor (Canonul 2 al Soborului 6 Ecumenic).
Din cele spuse pina aici am aratat despre nasterea duhovniceasca a crestinului prin Sfintul Botez si ca in Biserica lui Hristos este un singur Botez. Sa vorbim acum si despre alte nasteri duhovnicesti care sint inainte si dupa Botez, si in ce conditii se poate totusi repeta Botezul.Nasterile spirituale dinainte si de dupa Sfintul Botez se pot repeta ori de cite ori este nevoie, spre folosul sufletelor omenesti. Care sint aceste nasteri spirituale care se pot repeta? Intii este nasterea spirituala care se face prin cuvint, prin care se trezeste omul la o viata noua in Hristos, spre a parasi pacatele si credinta lui ratacita. Cu acest botez al cuvintului, Sfintii Apostoli, mai inainte de a boteza pe catehumenii din pagini, si din iudei, ii trezeau la credinta cea adevarata in Hristos prin predica cuvintului lui Dumnezeu.
Asa vedem ca marele Apostol Petru, dupa pogorirea Sfintului Duh, a propovaduit Evanghelia in Ierusalim, adeverind despre Invierea Domnului si pogorirea Lui in iad. Prin aceasta predica au crezut in Hristos in acea zi ca la trei mii de suflete (Fapte 2, 4). Vedeti ca si aici credinta a venit prin auz, iar auzul prin cuvintul lui Dumnezeu? Dupa aceasta a urmat si Sfintul Botez al celor ce au fost treziti la credinta in Hristos Iisus prin cuvintul adevarului. Aceasta a fost o nastere duhovniceasca inainte de primirea Sfintului Botez. De aceasta nastere duhovniceasca prin auzirea cuvintului lui Dumnezeu vorbeste si Sfintul Apostol Pavel, zicind: Caci de ati avea zeci de mii de invatatori in Hristos, totusi nu aveti multi parinti. Caci eu v-am nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos (I Corinteni 4, 15; 9, 1; Ioan 1, 4).
Dar si in alt loc Sfintul Apostol Pavel numeste copii ai sai pe cei ce i-a nascut prin cuvint, zicind: O, copiii mei, pentru care sufar iarasi durerile nasterii pina ce Hristos va lua chip in voi (Galateni 4, 19). Mai arata ca si pe Onisim l-a nascut prin cuvint cind era in temnita si in lanturi si zicea: Te rog pe tine pentru fiul meu pe care l-am nascut fiind in lanturi, Onisim (Filimon 1, 10). Din aceste marturii ale Sfintei Scripturi si din altele pe care nu le mai insemnam aici pentru scurtime, sa cunoastem ca este si o nastere spirituala prin cuvintul lui Dumnezeu.
Insa, fratii mei, sa stim ca mai este si a doua nastere duhovniceasca ce se face prin Taina Spovedaniei si prin canon de pocainta, numita si "al doilea botez", dupa rinduiala tainelor crestinesti.
Deci prin adevarata spovedanie si pocainta cea cu lacrimi se face o nastere spirituala. Despre aceasta zice Sfintul Grigorie Teologul: "Lacrimi de pocainta varsindu-se, este asemenea cu botezul" (Hexaimeron, op. cit., p. 156). De aceea si Biserica Ortodoxa, avind marturiile Sfintei Scripturi si ale dumnezeiestilor Parinti, intelege ca "Spovedania curata este al doilea botez" (Molitfelnic, rinduiala Sfintei Spovedanii). Insa sa nu uitam ca nasterea duhovniceasca de la Sfintul Botez prin apa si prin Duh nu se mai repeta, iar nasterea prin cuvint, prin spovedanie si pocainta cu lacrimi o putem face oricind este nevoie, spre folosul sufletelor omenesti, spre indreptarea si spre luminarea lor. Caci daca Preabunul si Preainduratul Dumnezeu n-ar fi rinduit nasterea duhovniceasca prin spovedanie si pocainta, cu adevarat nimeni din noi nu ar putea sa se mintuiasca. Caci nici un om nu este fara de pacat inaintea lui Dumnezeu. De aceea toti avem nevoie de spovedanie si pocainta si facerea canonului.
Este inca si alta nastere duhovniceasca care tot prin spovedanie si fagaduinta de indreptare se face. Este tunderea in monahism sau calugaria pe care Sfintii Parinti o inteleg ca un al doilea Botez. Ultimul si cel mai mare botez si deci nastere duhovniceasca este mucenicia, adica botezul singelui pe care l-au primit toti martirii care au fost chinuiti si ucisi pentru credinta cea dreapta in Hristos. Prin aceste chipuri de nastere duhovniceasca aratate pina aici, si mai ales prin Botez si spovedanie Biserica lui Hristos aduce Mirelui ei mare si nemasurata multime de suflete, care prin darul si mila lui Dumnezeu dobindesc mintuirea si mostenesc imparatia lui Dumnezeu.Acest adevar il arata luminat dumnezeiescul parinte Efrem Sirul, zicind: "Pocainta este dar de multa roada aducator, caci in tot felul aduce lucru imbunatatit lui Dumnezeu. Pocainta este tarina mult roditoare care in toata vremea se lucreaza. Pom al vietii este, ca pe multi care au murit prin pacate ii inviaza. Pocainta zice pacatosilor: dati-mi mie greutatea pacatelor. Aceasta imi este mie dobinda pentru fapta. Ai credinta? Da-mi dobinda credintei, adica pocainta! Printr-insa se face credinta ta lucratoare. A vazut Dumnezeu ca pe neamul omenesc il tulbura vrajmasul diavol si a pus impotriva lui pocainta spre curatie. Acela indeamna sa pacatuiasca, iar pocainta este gata sa primeasca pe cel ce pacatuieste. Vrajmasul sileste pe om sa nelegiuiasca, iar pocainta il sfatuieste sa se intoarca. Acela se sileste sa deznadajduiasca pe om, iar aceasta nadejde de mintuire ii fagaduieste..."
A zis Isaia Proorocul: Cind te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mintui. Iata iti aduce tie marturie, numai pocaieste-te. De va suspina cel ce a pacatuit, indata cu suspinul si greutatea balaurului a iesit. Pocainta il povatuieste pe om spre mintuire si atunci nu numai ca vei suspina, ci si lacrimi vei varsa cu multa durere. Caci sufletul vazind ca pe un tata pe Dumnezeu, dupa o vreme se porneste catre lacrimi. Si lacrimi varsa pentru doua pricini: ca sa plece pe Dumnezeu spre iubire ca pe un Parinte si sa se curateasca de rautatea sarpelui.
N-ai auzit ce zice David? Spala-voi in toate noptile patul meu. Insa intii a suspinat si apoi a lacrimat. Iti arat tie din firea cea prea mare ca intii se face vint si apoi vine ploaia. Intii tunetul trasneste si apoi norii pica ploaie. Acelasi prooroc David zice: Ostenit-am intru suspinul meu (Psalm 6, 6). Iar osteneala suspinului este multimea lacrimilor de pocainta. Osteneala suspinului este durerea inimii. Drept aceea s-a dovedit ca si lacrimile se inmultesc cind suspinurile inainte povatuiesc. Deci nu se cuvine sa ne deznadajduim de mintuire, fratilor, avind maica pocainta" (Sfintul Efrem Sirul, Cuvint pentru pocainta, tomul III, 1823, p. 197- 207).
Iubiti credinciosi,
Am socotit de cuviinta sa arat din cuvintele Sfintului Efrem Sirul cit de mare este Taina Pocaintei si a Spovedaniei si cit de mare multime de suflete se apropie de Dumnezeu prin aceasta nastere duhovniceasca a adevaratei pocainte.Dumnezeiasca Evanghelie ne spune ca si in cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste (Luca 15, 7). Si daca pentru unul care se pocaieste se face atit de mare bucurie in cer, oare cita bucurie se face la Dumnezeu pentru nenumarate multimi de suflete care se intorc catre El din toata inima lor? Stim si din alta marturie a Sfintei Scripturi ca Dumnezeu nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu (Iezechiel 18, 22-32).
Deci fericiti si de trei ori fericiti sint acei oameni care se intorc catre Dumnezeu cu adevarata pocainta, parasind pacatele. Ca daca Botezul este spalare de pacate si sfintire pentru om (I Corinteni 6, 11), tot asa si pocainta adevarata este curatire si spalare de pacate, care face pe om renascut si reinnoit inaintea lui Dumnezeu. Aceasta o spune si Sfintul Grigorie Teologul. "Stiu inca si al cincilea botez, al lacrimilor, dar este mai ostenicios" (Psalm 6, 6).
Mare este pocainta si lui Dumnezeu foarte iubita, caci voia Lui cu adevarat o face. Aceasta este masa lui Dumnezeu ca printr-insa vine mintea oamenilor. Zice si Mintuitorul: Mincarea Mea este sa fac voia Tatalui Meu celui din ceruri. Deci pocainta este piinea lui Dumnezeu cea minunata. Iar bucatele cele de multe feluri ale lui Dumnezeu sint infrinarea, postul, privegherea, rugaciunea intinsa si supunerea cu smerenie. Ca de aceasta se indulceste Dumnezeu mai mult decit de celelalte jertfe. Zice si Sfintul Apostol Pavel ca lucrarea faptelor bune este "piinea Stapinului". In continuare zice: "Dreptii prin mici fapte bune mai mult imblinzesc pe Dumnezeu decit unii care lucreaza multe. Ca nu la fapta priveste Dumnezeu, ci la punerea inainte si la vointa. El nu cauta la ceea ce se face, ci la osirdia cu care se savirseste. Vaduva cu banisorii, pe cei multi cu bani de aur i-a biruit". Zice iarasi Sfintul Efrem: "Mare topitoare este pocainta, fratilor, caci primeste arama si o schimba in aur, plumb primeste si da argint". Iarasi zice: "Mare folos a adus oamenilor pocainta, ca prin ea pe Dumnezeu Il facem milostiv. Mare este pocainta pe pamint. Ca sufletelor se face scara catre cer, ridicindu-le acolo de unde au cazut prin pacat..." (Sfintul Efrem Sirul, Cuvint pentru pocainta, tomul III, 1823, p. 197- 207).
Iubiti credinciosi,
Duminica de astazi este numita "Duminica dinaintea Nasterii Domnului". Ea are rolul de a ne pregati duhovniceste pentru marele praznic al Intruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, in pestera din Betleem, pentru mintuirea lumii.
Cea mai buna pregatire a crestinilor si a noastra pentru intimpinarea Mintuitorului este pocainta, marturisirea cu cainta a pacatelor si inceperea unei vieti duhovnicesti noi in Iisus Hristos. Iata Mesia vine, Fiul lui Dumnezeu este trimis de Tatal in lume, fecioara Maria cu batrinul Iosif cauta loc de nastere in Betleem dar nu gaseste. Steaua se pregateste sa rasara pe cerul lumii. Arhanghelul Gavriil, care a slujit la taina Intruparii, se bucura. Lumea asteapta, diavolii se cutremura, iar lumea se pregateste sufleteste sa primeasca pe Pruncul Iisus.
Dar noi, fratii mei, cum ne pregatim sa primim pe Hristos? Vine in lume Domnul pacii, va afla El loc de odihna in inimile noastre? Oare noi ne-am impacat prin pocainta cu Dumnezeu si fiecare unul cu altul prin iertare?
Vine la noi Mintuitorul lumii, sa impace popoarele, sa linisteasca mintile, sa spele pacatele si sa mintuiasca sufletele noastre, dar noi oare ne-am pregatit sa-L primim pe Hristos? Ne-am marturisit pacatele la duhovnic? Am plins pentru ele? Am facut canonul cuvenit? Ne-am innoit duhovniceste prin rugaciune, prin milostenie si impacare? Ne-am unit cu Hristos prin Sfinta Impartasanie? Sau tot aminam pocainta pina va veni fara veste vremea sfirsitului?
Fecioara Maria a gasit loc de nastere Fiului lui Dumnezeu, in pestera din Betleem, ca nimeni n-a vrut s-o primeasca. Oare noi ne-am pregatit sa-L gazduim pe Hristos in inimile noastre? Dar El nu intra sa se salasluiasca in inimile pline de ura, de rautate, de mindrie si desfrinare. Hristos nu intra in casele unde stapineste betia, uciderea de copii, desfriul si necredinta. Hristos nu se naste prin Duhul Sfint in inimile robite de patimi si mai ales de duhul mindriei si al deznadejdii.
Asadar, fratii mei, sa ne pregatim ca vine Hristos in lume s-o impace si s-o innoiasca, caci lumea nu mai poate trai fara El. Vine in casele si inimile noastre sa ne nasca din nou, sa ne ierte pacatele sa ne daruiasca Trupul si Singele Sau, sa ne prefaca inima impietrita in Biserica vie, in altar de rugaciune si de jertfa. Deci, nimeni sa nu fie trist si tulburat! Nimeni sa nu-I inchida usa sufletului sau. Nimeni sa nu mai zaca in betii si desfriu, in nepasare si necredinta. Ci sa ne curatim si sa ne impacam, sa ne innoim duhovniceste si impacindu-ne unii cu altii, impreuna cu ingerii sa cintam: "Hristos se naste, slaviti-L; Hristos din ceruri, intimpinati-L; Hristos pe pamint, inaltati-va. Cintati Domnului tot pamintul!" Amin.

Parintele Ilie Cleopa
Publicado por Padre Nicolás Vera.

Pastorala de Crăciun 2008 a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

2008-12-21T20:37:00.000-08:00

† D A N I E L
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP AL BUCUREȘTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ȘI DOBROGEI,
LOCȚIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ȘI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL
ȘI PREAIUBIȚILOR CREDINCIOȘI
DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREȘTILOR
HAR, MILĂ ȘI PACE DE LA HRISTOS DOMNUL,
IAR DE LA NOI PĂRINTEȘTI BINECUVÂNTĂRI
„Și a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut și L-a
înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc, pentru
ei, în casa de oaspeți”.
(Luca 2, 7)
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți frați și surori în Domnul,
Felul în care Sfinții Evangheliști Matei (1, 18-25; 2, 1-22) și Luca (2, 1-20)
scriu despre Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos în Betleem ne arată cât de
mult prețuiește Dumnezeu familia. Atotputernicul Dumnezeu, Care a făcut
cerul și pământul coboară din cer pe pământ întru smerenia unui Prunc
născut nu în casa părinților săi, ci într-o călătorie, și nici măcar într-o casă de
oaspeți, ci într-o iesle. Fiul lui Dumnezeu Se face Om, fără casă, străin și
călător, pentru ca să aducă la casa Tatălui ceresc pe oamenii înstrăinați de El.
Toți oamenii, prin viața lor trecătoare, sunt în lumea aceasta călători, căutători
ai odihnei în Dumnezeu, Care i-a făcut spre comuniune de iubire cu El.
Pruncul, pe care Îl naște Fecioara Maria, nu este decât în fața oamenilor,
fiul lui Iosif din Nazaret, fiindcă trebuia ca Fiul lui Dumnezeu, Care Se naște
veșnic din Tatăl, fără mamă, să Se nască în timp din mamă, fără tată, prin
lucrarea Duhului Sfânt: „Îngerul Domnului i s-a arătat (lui Iosif) în vis, grăind:
Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit întrînsa
este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Deși Iosif nu este tatăl după trup al
Fiului Fecioarei Maria, totuși lui i se încredințează de către Dumnezeu, prin
înger, Pruncul Căruia trebuie să-I pună numele voit de Dumnezeu, adică
Iisus, și pe Care trebuie să-L crească și să-L ocrotească, astfel ca Pruncul să nu
fie o ființă lipsită de iubirea unuia din părinți. Deci, Iosif este oarecum tatăl
adoptiv al lui Iisus.
Numele de Iisus vine de la Ieșuah, care înseamnă „Dumnezeu mântuiește”,
arătând astfel că, prin Fiul Fecioarei Maria, Dumnezeu voiește să mântuiască
lumea de păcate: „Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui
poporul Său de păcatele lor” (Matei 1, 21). Mântuirea înseamnă refacerea
legăturii de viață și iubire între Dumnezeu și oameni. Iisus este Fiul veșnic al
lui Dumnezeu devenit Om, astfel încât în El, Dumnezeu și Omul sunt uniți
pentru veșnicie. De aceea, proorocul Isaia a profețit că Fiul Care Se va naște
din Fecioară Se va chema Emanuel: „Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște
Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu”
(Isaia 7, 14; Matei 1, 23). Cu alte cuvinte, Pruncul Iisus este Dumnezeu-
Copilul.
Când Dumnezeu a făcut lumea, coroana creației Sale a fost familia:
bărbatul și femeia, care au primit binecuvântarea de a crește, a se înmulți și a
stăpâni pământul (Cf. Facerea 1, 27-28). De aceea, în Biserica Ortodoxă, la
Cununie, se pun mirilor coroane pe cap. Dar, pentru că la începutul lumii femeia
a fost făcută din Adam, fără mamă, acum, la reînnoirea sau mântuirea
lumii căzute în păcat, Iisus, Noul Adam, Se naște din femeie, fără tată. Iisus
Se naște nu din sămânță și poftă bărbătească, ci de la Duhul Sfânt, pentru că
inițiativa mântuirii vine de la Dumnezeu, Tatăl din ceruri, nu de la oamenii
pământești. Nașterea după trup este naștere pentru viața pământească, viață
care sfârșește în moarte, dar nașterea din lucrarea Duhului Sfânt este naștere
pentru viața cerească, veșnică. Astfel, în însăși nașterea după trup a Domnului
nostru Iisus Hristos este dat începutul vieții veșnice pentru om (cf. Ioan 1, 12-13).
Întrucât bărbatul și femeia împreună, adică prima familie, Adam și Eva,
au căzut în păcat prin neascultare față de Dumnezeu, acum Iisus Mântuitorul,
Noul Adam, începe ridicarea neamului omenesc din păcat alegând tocmai
familia ca loc de început al lucrării Sale mântuitoare, prin smerită ascultare față
de Dumnezeu a Fecioarei Maria și a dreptului Iosif, ocrotitorul Pruncului Iisus.
Plin de înțeles este și faptul că prima minune pe care o va săvârși Iisus
Mântuitorul în activitatea Sa publică se petrece la întemeierea unei noi familii, la
nunta din Cana Galileii la care a fost invitat El, Iisus, și mama Sa, Fecioara Maria
(Cf. Ioan 2, 1-11). Acolo, în mod minunat, la rugămintea mamei Sale, care este
icoana Bisericii, Mântuitorul Hristos preface apa în vin, arătând că
binecuvântarea lui Dumnezeu asupra familiei plinește ceea ce lipsește și
aduce bucurie deplină.
Fiul lui Dumnezeu devine Om și Se naște pe pământ printre oameni, ca să
împace și să unească pe om cu Dumnezeu și pe oameni întreolaltă. De aceea, corul
îngerilor cerești, care vestesc, în timpul nopții, păstorilor de lângă Betleem,
Taina Nașterii lui Hristos, cântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe
pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).
Dumnezeu, Care a făcut spațiul și timpul, alege locul și vremea nașterii
Sale ca Om: Betleemul din vremea împăratului Cezar August și a regelui
Irod. Dumnezeu-Cuvântul, Care a spus primei familii: „Stăpâniți pământul”,
alege ca loc al venirii Sale ca Om printre oameni o familie săracă și neajutorată,
fără bogății și fără renume, o familie care nu poate conta pe nimeni și pe
nimic altceva decât pe ajutorul lui Dumnezeu. O, adânc al iubirii smerite a lui
Dumnezeu! Copilul, Care înainte de a Se naște, nu găsește nici măcar un
colțișor în casa de oaspeți, îndată după naștere nu mai are loc nici în
pământul neamului Său, ci trebuie să ia calea refugiului în Egipt. Vedem
cum, de la început, viața lui Iisus se întâlnește cu refuzul și refugiul, pentru ca
mai târziu să sfârșească cu răstignirea, întrucât El a venit să aducă iubire și
viață, în lumea în care păcatul aduce ură și moarte.
Iisus Se naște într-o iesle, noaptea, pe când dormeau locuitorii
Betleemului. La marginea orașului se află în stare de veghe doar păstorii oilor.
Acestor oameni simpli și veghetori li se arată cete de îngeri întru lumină și
cântare ca să vadă cum Dumnezeu schimbă pe cele smerite în slavă, iar
singurătatea lor o preface în bucurie. Oameni din afara orașului sunt chemați
să devină cei dintâi prieteni ai familiei sărace și străine, pe care Dumnezeu o
binecuvântează prin nașterea Mântuitorului. Magi de la Răsărit, de la distanțe
mari, vin să vestească iudeilor că, tocmai în țara lor, S-a născut un Prunc-rege
de Care depinde mersul astrelor. Darurile împărătești oferite Pruncului sărac,
născut într-o iesle, daruri aduse de departe, dintr-o țară străină, arată iubirea
lui Dumnezeu pentru Pruncul născut din Mamă saracă, neajutorată, de către
oamenii de aproape, de același neam. De aceea, Sfântul Ioan Evanghelistul
spune: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).
Sensibil la contrastul dintre lipsa de ospitalitate pe care Fecioara Maria o
trăiește cu întristare în Betleem și darurile scumpe primite de la oameni
străini, poporul nostru, în frumoasele sale colinde, deplânge pe locuitorii
neprimitori ai Betleemului, dar laudă pe păstorii de la marginea lui; deplânge
cruzimea lui Irod, dar laudă înțelepciunea și dărnicia magilor de la Răsărit
care îi aduc daruri Pruncului Iisus:
„Aseară pe’nserate / Fecioara Maria
În Betleem cetate / Călătorind sosea
Și fiind obosită / Locașul și-l cerea
În Betleemul mare / Nimenea n-o primea”.
Iubiți credincioși și credincioase,
Făcându-se Om asemenea nouă, afară de păcat, Dumnezeu a ales calea
smerită, tainică, de a veni la noi, pentru că El voiește ca noi să răspundem iubirii
Sale în mod liber, nu forțați. El Se smerește atât de mult, încât poate fi primit sau
refuzat de către noi. El Se face străin și călător, sărac și neajutorat, ca noi, în
mod liber, cu dragoste și bunătate, să facem dintr-un străin un prieten și dintr-un
călător un oaspete al casei noastre. Ajutând un sărac, ne îmbogățim inima, sporim
iubirea milostivă a sufletului nostru, aducându-l astfel la asemănarea cu
iubirea milostivă a lui Dumnezeu, după chipul Căruia a fost făcut omul la
început. Iubirea lui Dumnezeu este deodată atotputernică și smerită: Cel
necuprins încape într-o iesle, Cel veșnic devine un copil fraged la vârstă.
De ce un copil? Fiindcă un copil nu poate face nimic pentru el însuși: nu se
poate hrăni singur, nu se poate adăposti singur, nu se poate apăra singur,
viața lui depinde întru toate de iubirea celor din jur, de iubirea lor dăruitoare. Prin
nașterea de prunci, prin îngrijirea și creșterea lor, oamenii nu mai trăiesc
pentru ei înșiși, ci pentru alții: viața lor devine dăruire și dăinuire în
comuniune de iubire. Dreptul Iosif, deși nu este tată după trup al lui Iisus,
devine totuși tată sau părinte adoptiv prin purtarea de grijă față de Copilul
nou-născut. Prin iubirea dăruitoare pentru copii, un străin poate deveni părinte al
lor, iar din lipsă de iubire dăruitoare, un părinte poate deveni un străin pentru
propriii săi copii. Cine nu poate iubi copiii nu poate deveni părinte, iar cine nu
poate deveni părinte nu poate deveni om deplin.
Iisus Domnul nu a avut copii după trup, dar a avut ucenici, fii duhovnicești,
cărora le-a spus: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca
aceștia este Împărăția cerurilor” (Matei 19, 14). Mai mult, Iisus Mântuitorul a
înviat pe fiul văduvei din Nain și pe fiica lui Iair, aducând bucurie părinților îndurerați.
Iubirea față de copii este, așadar, început al înțelegerii iubirii părintești a
lui Dumnezeu față de oameni. Copiii cărora le lipsește iubirea părinților nu pot
crește spiritual deplin, iar adulții care nu pot manifesta iubire dezinteresată,
frățească și părintească, față de semenii lor nu pot răspunde deplin nici iubirii
părintești a Tatălui ceresc față de ei.
Sfânta Scriptură descrie legătura lui Dumnezeu cu lumea ca pe o relație de
intimitate, ca pe o cununie și o familie (Cf. Efeseni 5, 21-33). Biserica este locul
unde, prin lucrarea Sfântului Duh asupra sufletului feciorelnic și curat al
omului smerit, se simte iubirea frățească în Dumnezeu-Fiul devenit Om și iubirea
părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, pe care Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învățat
să-L chemăm: „Tatăl nostru Care ești în ceruri”. Biserica este deci Familia iubirii
Sfintei Treimi față de oameni, iar familia creștină a fost numită pe drept
cuvânt „Biserica de acasă” (Ecclesia domestica).
Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos ca Prunc într-o familie ne cheamă
astăzi să acordăm o atenție deosebită familiei, în general, și familiei creștine,
în special. Am văzut că familia este coroana creației și locul sau mediul în care
omul începe să înțeleagă taina iubirii și a binecuvântării părintești a lui Dumnezeu.
Astăzi, familia creștină se confruntă cu criza economică (sărăcie, șomaj,
nesiguranța zilei de mâine), cu criza morală (avortul, divorțul, abandonarea
copiilor, libertinajul ș.a.), cu criza spirituală (sectarismul, fanatismul și
prozelitismul religios).
Cauzele sunt multiple și complexe: declinul demografic al populației
tinere, ca o consecință a migrației tinerilor datorată sărăciei, mutații de ordin
cultural, tehnic, ideologico-pragmatice ce accelerează fenomenul de
secularizare ca pierdere a dimensiunii sacre a vieții și intensifică în mod
alarmant mentalitatea individualistă exacerbată, mercantilă, narcisistă și
nihilistă1. Absența idealului pe termen lung și a valorilor creează adesea în
om sentimentul vidului, al singurătății și al abandonului, determinând mulți
oameni să se refugieze în practica drogului, violenței, în sectarism și suicid2.
În plus, criza familiei se manifestă și în abandonul copiilor de către părinți și
în abandonul părinților de către copii, în numărul mare de avorturi și chiar în
creșterea numărului divorțurilor, creșterea violenței în familie și creșterea
delincvenței juvenile.
Dar Nașterea Domnului, prin care se arată nesfârșita iubire a lui Dumnezeu
pentru oameni, ne aduce putere și speranță ca să biruim încercările
1 Cf. Mgr. Angelo Scola, „La politique et la dimension éthique”, în Droits de l’homme, famille et politique, pp. 173-206,
mai ales pp. 186-200.
2 Cf. Mgr. Giovanni Battista Re, „La crise de la famille, c’est aussi la crise de la société”, în lucrarea colectivă Droits de
l’homme, famille et politique, Conseil Pontifical pour la Famille, II-e Rencontre d’hommes politiques et de législateurs
d’Europe, 22-24 octobre 2008, Rome, éditeur Pierre Téqui, Paris, pp. 167-171.
grele ale vieții. În acest sens, trebuie ca în fiecare parohie să ajutăm familiile
creștine sărace sau cu mulți copii, să arătăm dragoste frățească și părintească
față de copiii orfani și față de părinții îndurerați care și-au pierdut copiii.
Să vizităm, mai ales în aceste zile, casele de copii fără părinți și casele de
bătrâni pe care i-au uitat copiii lor; să vizităm bolnavii din spitale și deținuții
din închisori, pentru a le vesti, prin daruri și colinde, bucuria Nașterii
Domnului Hristos – Darul iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu față de lume.
În fața crizei morale și spirituale de azi, să lucrăm pentru întărirea și sporirea
iubirii părinților față de copii și a copiilor față de părinți; precum și a iubirii curate a
soților între ei, păstrând dreapta credință și dreapta viețuire pe care le-am moștenit de
la părinții și strămoșii noștri de-a lungul veacurilor, ca popor creștin.
Să creștem copiii și tinerii noștri în virtute și sfințenie, să-i învățăm să
găsească în rugăciune izvorul iubirii curate și să trăiască viața lor pe pământ
în lumina binecuvântarii Părintelui ceresc și a Bisericii Fiului Său, Domnul
nostru Iisus Hristos, pentru ca să putem, din an în an, să cântăm cu îngerii și
cu strămoșii în cor: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între
oameni bunăvoire!”.
Frați și surori în Domnul,
În noul an care vine, 2009, se împlinesc 650 de ani de la întemeierea
Mitropoliei łării Românești (1359), care l-a avut ca prim păstor al ei pe
Sfântul Ierarh Iachint (1359-1372), și 150 de ani de la actul Unirii Principatelor
Române (24 ianuarie 1859), proclamarea Unirii fiind făcută chiar de către
Nifon Mitropolitul, într-o clădire din incinta Mitropoliei din București.
Totodată se vor împlini 1630 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului
Vasile cel Mare (379-2009), unul dintre cei mai cunoscuți Sfinți Părinți ai
Bisericii Ortodoxe, mare teolog și înțelept păstor de suflete.
Cu acest prilej, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea
Noastră, a declarat anul 2009, An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel
Mare și al tuturor Sfinților Capadocieni.
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în Cezareea Capadociei din Asia Mică în
anul 330 și a trecut la Domnul în anul 339. Părinții lui se numeau Vasile și
Emilia și au avut nouă copii, dintre care cinci au devenit sfinți, împreună cu
părinții lor și cu bunica lor, Macrina cea Bătrână. De fapt, toți cei nouă copii:
cei patru frați și cele cinci fete, din familia lor, duceau o viață de sfințenie,
evlavie, în dumnezeiască iubire, în rugăciune, milostenie și bună așezare a
sufletului.
Familia Sfântului Vasile cel Mare a fost o familie de sfinți. Frații Sfântului
Vasile au fost: Sfântul Grigorie, Episcop de Nyssa, cel mai mare dintre ei;
după el a urmat Sfântul Vasile, apoi Sfântul Navgratie, mare pustnic și
făcător de minuni în pustia Sinaiului, și apoi Sfântul Petru, episcopul
Sevastiei. Deci, trei ierarhi sfinți și un pustnic. Dintre fete, Sfânta Macrina a
fost mai mare cu vârsta decât toți. Ea a ajutat pe mama lor, Emilia, la creșterea
tuturor copiilor, învățându-i pe toți, din pruncie, dreapta credință în Hristos-
Domnul3.
Sfântul Vasile cel Mare a fost un om foarte afectiv și a simțit mereu nevoia
comuniunii cu cei dragi, cu familia ori cu prietenii. Persoanele care au avut
un rol major în creșterea și formarea sa erau: mama Emilia, doica Paladia,
bunica Macrina, sora Macrina și unchiul Grigorie, care i-a fost ca un al doilea
tată și protector4.
Considerând familia o instituție de bază a societății, întemeiată de
Dumnezeu prin crearea omului ca bărbat și femeie (Facerea 1, 27), Sfântul
Vasile cel Mare acorda, în scrierile sale, o importanță deosebită relațiilor
dintre membrii familiei: soț și soție, părinți și copii, frați și surori.
De asemenea, Sfântul Vasile cel Mare face dese referiri la preocuparea pe
care trebuie sa o aibă familia și Biserica față de creșterea și educația copiilor.
În acest sens, este cunoscută lucrarea Sfântului Vasile cel Mare Către tineri, în
care sfătuiește pe tinerii creștini să se pregătească din tot ceea ce mintea omenească
și cultura universală, au alcătuit de-a lungul existenței umanității și să
extragă, asemeni albinelor, numai polenul, lăsând la o parte ceea ce este dăunător
sănătății morale a tinerilor5.
Sfântul Vasile cel Mare este un mare dar pentru întreaga lume creștină,
dar și pentru noi, românii, în special. El a desfășurat o frumoasă activitate
misionară „nu numai în patria sa Capadocia, ci s-a ocupat și de situația creștinilor
din Scythia Minor sau Dacia Pontica (Dobrogea), precum și de creștinii din Dacia
Carpatica (geto-daco-romanii), ca și de creștinii goți, care locuiau în răsăritul
Munteniei de azi și în sudul Moldovei”6.
Fiind rudă și prieten cu Junius Soranus, guvernatorul sau comandantul
militar al Scythiei Minor, Sfântul Vasile cel Mare a cerut acestuia să trimită în
3 Arhim. Cleopa Ilie, „Predică la Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, în Predici la Praznice Împărătesti si la sfinţii de peste
an, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1986, pp. 269-270.
4 Acad. Prof. Dr. Emilian Popescu, Sfântul Vasile cel Mare, despre sine si familie în scrisorile sale, comunicare susţinută
în cadrul lucrărilor Comisiei Române de Istorie si Studiu al Crestinismului, dedicate personalităţii Sfântului Vasile cel
Mare, organizate la Centrul social de la Mănăstirea Cernica, în perioada 2-3 octombrie 2008.
5 Sfântul Vasile cel Mare, Omilii si Cuvântări, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucuresti, 2004, traducere de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, p. 360.
6 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, „Sfântul Vasile cel Mare si crestinii din Scythia Minor si Dacia nord-dunăreană”, în Sfântul
Vasile cel Mare – închin are la 1600 de ani de la săvârsirea sa, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucuresti, 1980, p. 378
patrie, adică în Cezareea Capadociei, moaștele Sfântului Sava de la Buzău,
mort ca martir pentru credința în Hristos, în răsăritul Daciei Carpatice, la 12
aprilie 372, fiind înecat în râul Buzău7.
În epistolele sale adresate guvernatorului Soranus sau Episcopului de
Tomis, Bretanion, Sfântul Vasile cel Mare își arată admirația pentru tăria
credinței trăite de strămoșii noștri de la Dunăre și Mare.
Primele obști monahale de la noi au fost organizate de ucenici și urmași ai
Sfântului Vasile cel Mare, după regulile sale monahale.
Dovada legăturilor sale cu pământul nostru străbun a fost recunoscută
mai târziu și de Patriarhia Constantinopolului. Astfel, Sinodul Patriarhiei de
Constantinopol, în timpul Patriarhului Sofronie, a decis la data de 10
octombrie 1776 ca Mitropolitul Ungrovlahiei (cu reședința la București) să
poarte și titlul onorific de ”Locțiitor al Tronului episcopal din Chesareea
(Cezareea) Capadociei”. Din anul 1925, acest titlu este purtat de Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române8.
În țara noastră, Sfântul Vasile cel Mare se bucură de o deosebită cinstire,
numele de Vasile fiind foarte raspândit la români (aproximativ 615.000 de
persoane poartă acest nume), iar în folclorul românesc, mai ales în colinde și
plugușor, Sfântul Vasile cel Mare este așezat după Moș Crăciun, de-a dreapta
Maicii Domnului sau locuind în aceeași Casă cu Dumnezeu.
În noaptea de 31 decembrie 2008 spre 1 ianuarie 2009 și în ziua de Anul
Nou, de sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, să înălțăm rugăciuni de
mulțumire lui Dumnezeu (Te-Deum) pentru binefacerile primite de la El în
anul 2008 și să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare pe
care o vom săvârși în anul nou 2009.
Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos,
Anului Nou – 2009 și Botezului Domnului, vă adresăm tuturor calde și
părintești doriri de pace și sănătate, fericire și ajutor mult de la Dumnezeu în
tot lucrul bun și folositor, dimpreună cu tradiționala urare: La mulți ani!
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu – Tatăl și
împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” (II Corinteni 13, 13).
7 Ibidem, p. 383
8 Teoctist, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, „Opera Sf. Vasile cel Mare în evlavia credinciosilor ortodocsi români”,
în Sfântul Vasile cel Mare – închin are la 1600 de ani de la săvârsirea sa, p.22; Cf. Pr. Dr. Gheorghe Soare, „Titlul de
locţiitor al Cezareei Capadociei purtat de mitropolitul Ungrovlahiei”, în Studii Teologice, anul XII, 1960, nr. 5-6, p. 376
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† D A N I E L
ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR
MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI
LOCłIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
SI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Cuvânt pastoral la Naşterea Domnului 2008

2008-12-19T23:38:00.000-08:00

† TIMOTEI
din Harul lui Dumnezeu
Episcopul Spaniei şi Portugaliei

Cuvânt pastoral la Naşterea Domnului 2008

Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din Episcopia
Spaniei şi Portugaliei
Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru,
iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Prea Cucernice Părinte,
Iubiţi credincioşi,

Astăzi s-a născut Hristos. Astăzi îngerii şi oamenii se bucură deopotrivă cântând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Astăzi este o zi de sărbătoare şi de bucurie mare pentru că ni s-a născut nouă Mântuitor. Iată ce ne învaţă Condacul sărbătorii Naşterii Domnului: „Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera, Celui neapropiat, aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci”.

Dragii mei,

Prin puterea credinţei noastre, evenimentul Naşterii Domnului, care s-a petrecut acum două mii de ani în peştera sărăcăcioasă a Betleemului, îl retrăim şi noi astăzi, îl sărbătorim şi ne închinăm „cu credinţă tare”, cum spune unul din colindele noastre, la fel cum au făcut-o oarecând îngerii, păstorii şi magii.
Astăzi Îi facem locaş în sufletul nostru Celui ce a primit să se facă Om pentru mântuirea noastră. Astăzi se reînnoieşte în inimile noastre harul şi binecuvântarea venirii în lume a pruncului Iisus. Astăzi se revarsă în sufletele noastre: dragostea,

bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea şi curăţia, care sunt roade ale Duhului Sfânt[1]; şi ne facem părtaşi la acestea ca unii ce am primit în noi pe Domnul Hristos, ca cei care ne-am botezat din apă şi din Duh, ca unii care renaştem mereu, sărbătoare de sărbătoare, la viaţa cea adevărată. Astăzi,Fecioara Maria, naşte pe Cel mai presus de fiinţă, Îl naşte pe Cuvântul lui Dumnezeu sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc. Astăzi Născătoarea de Dumnezeu a dat rod pe Cel Unul-Născut din Tatăl mai înainte de veci şi unit în mod deplin cu firea omenească, pe Cel „plin de har şi de adevăr”[2], prunc tânăr şi Dumnezeu adevărat.
Bucuria sărbătorii de azi ne cuprinde pe fiecare, pentru că Soarele dreptăţii a primit să ne lumineze şi să ne încălzească cu razele Sale mângâietoare, a primit să Se nască, să crească, să ne mântuiască.
Bucuria pe care au avut-o îngerii văzându-L pe pruncul Iisus culcat în iesle, bucuria pe care au avut-o păstorii când au primit vestea naşterii Mântuitorului, devine şi bucuria noastră. Este acea bucurie pe care a promis-o Domnul celor ce cred întru El, bucuria revederii, bucuria întâlnirii cu Domnul pe care nimeni nu o va lua de la noi[3], bucurie care revarsă în sufletele noastre pace; pace, pentru care ne rugăm la fiecare slujbă pe care o săvârşim: „Pentru pacea care vine de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm”.
Această bucurie ne face şi pe noi să colindăm minunându-ne:

„O, ce veste minunată!
În Betleem ni s-arată!
Astăzi S-a născut cel făr’ de-nceput,
cum au spus proorocii.

Că la Betleem Maria,
Săvârşind călătoria
Într-un mic sălaş, lângă-acel oraş,
A născut pe Mesia.

Pre Fiul în al Său nume,
Tatăl L-a trimis în lume.
Să Se nască, şi să crească,
să ne mântuiască”.

Nu cred că există suflet de român care să nu cunoască, cel puţin aceste câteva versuri de colind şi să nu vibreze, împreună cu întreaga Creaţie a lui Dumnezeu, plin

de emoţie, la vestirea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Mesia Cel mult aşteptat şi vestit de către prooroci, din veacuri. Ne uimim de bunătatea lui Dumnezeu revărsată cu îmbelşugare peste noi şi dăm slavă, cinste şi închinăciune, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Iubiţi credincioşi,

Vă îndemn cu căldură sufletească să nu vă uitaţi tradiţiile şi obiceiurile. Ele sunt inspirate dintr-o adâncă şi curată evlavie a poporului nostru. Ele – şi mă refer în special la colinde – reprezintă şi testamentul moşilor şi strămoşilor noştri, care au ştiut să petreacă viaţa creştineşte. Să nu uităm cine suntem şi ce moştenire bogată avem. Să nu uităm că avem, odată cu ea, şi responsabilitatea de a o păstra vie şi curată, pentru ca mai apoi să putem să o transmitem copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor noştri. Este unicitatea mărturisirii şi mărturiei credinţei noastre creştine în faţa acestei lumi secularizate în mijlocul căreia trăim, lume din ce în ce mai deranjată de prezenţa lui Dumnezeu, lume care preferă întunericul, în locul luminii, lume care nu Îi mai dă pruncului Iisus nici un sălaş, întocmai ca odinioară Betleemul, lume care de Crăciun nu Îl mai aşteaptă pe Hristos, pe Mântuitorul sufletelor noastre, ci îl aşteaptă pe Moş Gerilă sau pe Moş Crăciun[4], aşa cum îl avem noi astăzi, personaje inventate de lumea modernă, cu scopul de a eclipsa „Soarele dreptăţii”[5], de a nu se mai vorbi despre

naşterea lui Hristos şi despre „lumina cunoştinţei”[6] de Dumnezeu, de a nu se mai vorbi despre Creator şi planul Lui de mântuire a lumii, ci despre creaturi şi despre planul lor de salvare a lumii, plan în care nu are loc Dumnezeu, uitând, sau nevrând a înţelege, că fără Dumnezeu nu putem face nimic. Omul cade mereu victimă aceleiaşi ispite: Vreau să ajung dumnezeu dar fără Dumnezeu.
Suntem datori, aşadar, să păzim nestinsă lumina lui Hristos, şi nealterată, tradiţia ei din neam în neam; să păstrăm lumina aceasta în sfeşnicele sufletelor noastre fără să o acoperim, ci să o arătăm tuturor, pentru ca astfel să păzim porunca Mântuitorului nostru care zice: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”[7]. Făcând aşa vom auzi, cu siguranţă cuvintele: Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri[8].

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Pe toate, le-a clădit Dumnezeu, după rânduiala lor, iar la plinirea vremii[9] „poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”[10].
Văzând măreţia nemărginită a lui Dumnezeu, să zicem şi noi împreună cu psalmistul: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!”[11].
Vă doresc din suflet tuturor, cler şi popor, să aveţi parte de Sărbători Fericite şi de un An Nou plin de binecuvântare cerească.
La Mulţi Ani!

† Episcopul Timotei

Madrid, Naşterea Domnului 2008
[1] Galateni 5, 22.
[2] Ioan 1, 14.
[3] Ioan 16, 22.
[4] Legenda spune că, fără acordul soţului, Crăciuneasa o primeşte în gazdă pe Fecioara Maria, oferindu-i adăpost în grajd. Aflând acest lucru, Crăciun se înfurie şi îi taie mâinile, însă Maica Domnului i le lipeşte la loc. Minunea îl schimbă total pe Crăciun. De bucurie că nevasta sa a scăpat nevătămată de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug din trunchiuri de brad în curtea lui şi joacă o horă cu toate slugile lui. După joc, Crăciun împarte sfintei familii daruri păstoreşti: lapte, caş, urdă, smântână. De aici transfigurarea lui Crăciun în Moş Crăciun, care aduce de ziua naşterii Domnului daruri copiilor. Cântecele de bucurie adresate de slugile lui Crăciun s-au transformat în colinde, colindele de Crăciun. Această legendă este aproape pierduta în zilele noastre pentru că a fost înlocuită cu legenda comercială.
Nu este clar când şi pe ce cale a pătruns legenda lui Moş Crăciun în obiceiurile româneşti. În orice caz, Moş Crăciunul românesc, cu plete dalbe, nu are alura unui yankeu publicitar, sania lui nu este trasă de reni, ci în cel mai bun caz de cerbi. În timpul regimului comunist ateist, i s-a schimbat numele după modelul rusesc în "Moş Gerilă".
Un rol important în crearea legendei moderne l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca şi un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicat pentru prima dată în ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, poemul a devenit în anii următori foarte căutat, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind şi tradus şi publicat în întreaga lume.
În 1860, cotidianul Harper's Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, va ilustra prin sute de desene toate aspectele legendei lui Moş Crăciun şi va da mitului principalele sale caracteristici vizuale. Nast este şi cel care a "stabilit" în 1885 că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. Această idee a fost preluată anul următor de scriitorul George P. Webster.
În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă alură printr-o campanie publicitară, desfăşurată de compania Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat lui Moş Crăciun o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. Chiar şi în ziua de astăzi, Coca-Cola, foloseşte aceeaşi imagine a lui Moş Crăciun în spoturile publicitare realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
[5] Troparul Naşterii Domnului
[6] Troparul Naşterii Domnului
[7] Matei 5, 16.
[8] Matei 5, 12.
[9] Galateni 4, 4.
[10] Matei 4, 16.
[11] Psalm 103, 25.

ALEGRÍA

2008-12-17T07:34:00.000-08:00

Toda la fiesta de la Natividad es una invitación a la alegría . El nacimiento de Jesús en el relato de Lucas, empieza precisamente con esas palabras del ángel a los pastores en Lc 2, 10-12.

El fundamento de esa alegría es el acontecimiento más grande en la historia de la humanidad: Dios, se ha hecho hombre para compartir con todos nosotros nuestra vida y, lo más importante, Su vida divina. Se hizo igual a nosotros en todo menos en el pecado. Compartió con nosotros tanto alegrías como dolores, elevando así nuestra condición humana a lo más alto.

Desde entonces, la alegría, es para nosotros cristianos ortodoxos, algo que hemos de cuidar y hacer crecer en nuestras vidas. La tristeza, por el contrario, es algo que debemos combatir sin dejarnos vencer nunca por ella.

No es algo secundario o poco importante en la vida de un cristiano, debe ser lo que acompañe siempre su vida… pero ¿Cómo podemos mantenernos alegres cuando la soledad, la lejanía de nuestros hogares y familias, la enfermedad o la muerte de un ser querido y tantos otros sufrimientos forman parte de nuestras vidas ?

Antes de nada, debemos recordar que la alegría del creyente no significa que no tengamos problemas o tensiones. Nos vemos enfrentados a dificultades como cualquier otro ser humano, pero el secreto está en que sabemos apoyarnos en ese Dios tan cercano y amigo como el niño de Belén. Por eso nuestra alegría se esconde en el interior de nuestras almas y se refleja en nuestro vivir diario. Es algo que está ahí, sostenida por nuestra fe en Dios, protegida y compartida("Alégrate") con María, la Madre de Dios.

Un hombre escribió un día en la pared de su celda: "Buscaba a Dios y Dios se me ocultaba; busqué mi propia alma y no la encontré; busqué a mi hermano y encontré entonces a Dios y a mi alma"

Con frecuencia ocurre esto. Cuando no se encuentra la propia alegría , muchas veces se recupera al tratar de aliviar el sufrimiento de los demás, la tristeza del hermano.

Despertar en nosotros la alegría y saber compartirla con los demás es celebrar de verdad la Natividad.

ORDENACIÓN HIPODIÁCONO CIPRIANO

2008-12-16T10:02:00.000-08:00

Funerales y entierro en Moscú del Patriarca Alexis II

2008-12-11T09:42:00.000-08:00

(http://www.youtube.com/watch?v=P09SvjevaKM&feature=email)

Litia oficiada en la Residencia Patriarcal

2008-12-09T08:03:00.000-08:00

Fotos de la Litia oficiada en la Residencia Patriarcal de Moscú el 6 de Diciembre .

http://www.patriarchia.ru/db/text/502270.html

2008-12-08T08:07:00.001-08:00

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va participa la funeraliile Patriarhului Alexei al II-lea al Moscovei şi al Întregii Rusii

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei vor participa la funeraliile vrednicului de pomenire Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei şi al Întregii Rusii, care vor avea loc la Moscova, în ziua de 9 decembrie 2008.Slujba prohodirii Patriarhului Alexei al II-lea va oficiată în Catedrala “Iisus Mântuitorul” din Moscova, cel de-al şaisprezecelea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse, urmând a fi înmormântat, potrivit dorinţei sale, în catedrala “Botezul Domnului” (Epifania) din capitala Federaţiei Ruse.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

El pueblo ruso despide a SS Alexis II

2008-12-08T07:43:00.000-08:00

El acceso a la capilla ardiente estará permitido las 24 horas del día hasta el próximo martes, cuando los restos mortales de Alexis II recibirán sepultura en la Catedral de la Epifanía Yelójovski, donde también descansan las reliquias de su patrón celestial, San Alexis, y de uno de sus antecesores, el patriarca Sergio Stragoodski.
El presidente de Rusia, Dmitri Medvédev, ha firmado un decreto según el cual tanto las instituciones culturales como las emisoras de radio y canales de televisión deberán suprimir sus programas de entretenimiento el día del entierro.
El Santo Sínodo, que se reunió el sábado con carácter de urgencia para elegir al Guardían del Trono Episcopal del Patriarcado, fijará el miércoles que viene la fecha en la que tendrá lugar el Sínodo extraordinario, durante el que será elegido el decimosexto patriarca de la IOR. Según los estatutos, la elección del nuevo patriarca debe llevarse a cabo en el plazo de seis meses, es decir, como más tarde, hasta junio del año que viene.
El féretro del Patriarca fue sacado de su residencia de Peredelkino por hombres que lo transportaron en sus hombros, seguidos por una procesión de religiosos con velas y cruces, antes de depositarlo en un coche fúnebre.Una imponente multitud lo acogió a su llegada a la catedral moscovita.Muchos fieles tenían una vela en sus manos y flores rojas, pues ese color es "el símbolo de la resurrnección", en número par, como marca la tradición rusa para honrar a los difuntos.
El oficio de funeral se llevará a cabo, según la voluntad del Patriarca, se celebrará en la catedral de Bogoiavlenski (Epifanía).
Un portavoz del Patriarcado, Alexandre Volkov, declaró a la AFP que está prevista la asistencia al funeral del presidente ruso, Dimitri Medvedev, y del primer ministro, Vladimir Putin.

Metropolita Kiril se desempeñará como Guardián del Trono Patriarcal

2008-12-08T07:38:00.000-08:00

Kiril, Metropolita de Smolensk y Kalinigrado, desempeñará las funciones de Guardián del Trono Patriarcal, decidió hoy el Santo Sínodo, el que gobierna la Iglesia Ortodoxa Rusa en el "período de interpatriarcado".
El Metropolita Kiril fue elegido por votación secreta Guardián del Trono Patriarcal entre los siete miembros permanentes del Santo Sínodo.El Guardián del Trono Patriarcal y el Santo Sínodo deben convocar un Concilio Local en el transcurso de no más de seis meses después de quedar libre el trono patriarcal, para elegir al nuevo patriarca.

El Patriarca Alexis ha muerto

2008-12-05T13:31:00.000-08:00

¡MEMORIA ETERNA! ¡MEMORIA ETERNA! MEMORIA ETERNA!

Alexis II, Patriarca de Moscú y de Todas las Rusias y primado de la Iglesia Ortodoxa Rusa, ha fallecido en Moscú a los 79 años, según ha informado un portavoz de la Iglesia esta mañana. "El Patriarca Alexis ha muerto. Ocurrió hoy por la mañana", ha informado el portavoz.

2008-12-05T12:59:00.000-08:00

¡A nuestro señor santo y Gran Sacerdote,
consérvalé, oh Señor, por muchos años!
¡Is pol.la eti déspota!

Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei al Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei – 24 de ani de episcopat la Arad

2008-12-02T08:58:00.000-08:00

În fiecare an, la 2 decembrie, clerul şi credincioşii Eparhiei Aradului şi Hunedoarei sărbătoresc cu multă bucurie şi emoţie ziua înscăunării Preasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu ca Episcop al Eparhiei arădene şi hunedorene, anul acesta fiind a 24-a aniversare. Înconjurat de colaboratorii de la Centrul eparhial, de Protopopi, preoţi, reprezentanţi ai autorităţilor publice municipale şi judeţene şi de credincioşi la slujba de mulţumire, Preasfinţia Sa a oferit o recepţie la Reşedinţa Eparhială, marţi, orele 12, a.c, subliniind că ziua de astăzi marchează un moment important din viaţa Episcopiei Aradului şi Hunedoarei, pus încă din anul 1984 sub semnul Unirii de la 1 Decembrie 1918 şi mai apoi sub cel a Zilei Naţionale bisericeşti de la 30 noiembrie – Ziua Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. În cei 24 de ani de arhipăstorire, Întâistătătorul Episcopiei Aradului şi Hunedoarei a contribuit, prin smerenie şi răbdare, înţelepciune şi neobosită râvnă, la împlininri dintre cele mai frumoase pe tărâm pastoral, administartiv, cultural social, la loc de frunte situându-se împlinirea visului de veacuri al arădenilor de a înălţa o Catedrală Episcopală închinată Sfintei Treimi, ca model al unităţii poporului însuşi. Catedrala va fi sfinţită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de membrii Sfântului Sinod, la 6 decembrie 2008. În cuvintele lor, reprezentanţii clerului şi ai autorităţilor locale au subliniat personalitatea Chiriarhului, care cu deosebită pricepere păstoreşte de aproape un sfert de veac credincioşii ortodocşi din hotarul vestic al ţării.La ceas aniversar, în numele clerului şi credincioşilor Eparhiei Aradului şi Hunedoarei, dorim Preasfinţiei Sale, Preasfinţitului Părinte Episcop Timotei, mulţi, binecuvântaţi şi rodnici ani.Biroul de Presă al Episcopiei Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei

Slujbă de Te Deum la Ziua Naţională a României în locaşurile de cult ortodoxe

2008-11-29T07:29:00.001-08:00

Slujbă de Te Deum la Ziua Naţională a României în locaşurile de cult ortodoxe

La 1 decembrie se împlinesc 90 de ani de la înfăptuirea unităţii naţionale a românilor într-un singur stat (1918-2008), eveniment consacrat după Decembrie 1989 ca Ziua Naţională a României.În această zi sfântă din istoria poporului român, potrivit tradiţiei bisericeşti, în toate Catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mânăstireşti şi în cele ale instituţiilor de învăţământ teologic se va oficia slujba de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea visului de veacuri al unităţii naţionale şi vor fi pomeniţi cu evlavie şi recunoştinţă eroii români care au înfăptuit acest deziderat la Alba Iulia în urmă cu 90 de ani. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de membri ai Sfântului Sinod, va oficia slujba de Te Deum la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia începând cu ora 12.00, după săvârşirea Sfintei Liturghii. La Catedrala patriarhală din Bucureşti, slujba de Te Deum va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, de la ora 12.00. În aceeaşi zi, începând cu ora 9.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol va fi oficiată o slujbă de pomenire a ostaşilor şi luptătorilor români căzuţi pentru apărarea patriei şi a unităţii naţionale. BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Misiune la românii de pe Valea Timocului – Serbia

2008-11-26T09:20:00.000-08:00

Misiune la românii de pe Valea Timocului – Serbia

Elevii Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş au participat astăzi, 21 noiembrie a.c., la hramul bisericii ortodoxe româneşti din Mălainiţa, Protopopiatul Daciei Ripensis, singura biserică pentru românii din sudul Dunării. Elevii seminarişti au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie şi la Slujba de sfinţire a picturii murale realizată cu sprijinul integral al Centrului Cultural Român de la Bucureşti. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, episcopul Caransebeşului, tinerii elevi ai Seminarului din Caransebeş au dus un mesaj de frăţietate şi unitate de credinţă, de neam şi de limbă, comunităţii ortodoxe româneşti din Valea Timocului.La Sfânta Liturghie a participat şi Preasfinţitul Părinte Episcop Daniil al Daciei Felix, ca delegat al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a transmis celor prezenţi cuvânt de binecuvântare din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.Biserica a fost construită în urmă cu patru ani de către preotul Boian Alexandrovici şi are hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, sărbătoriţi după calendarul pe stil vechi. Comunitatea românilor din Mălainiţa şi din împrejurimi s-a bucurat de prezenţa a numeroşi oaspeţi din Banatul sârbesc şi din România, care au slujit şi vorbit în frumoasa limbă românească. Românii din Valea Timocului au fost văduviţi de slujbe în limba proprie din anul 1833, când în toate bisericile construite în satele de români au fost aduşi preoţi sârbi. Biserica Parohiei româneşti din Mălainiţă, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Române, este un simbol al redefinirii identităţii româneşti a locuitorilor din Valea Timocului şi Valea Moravei. Aici se află 154 de sate pur româneşti şi aproximativ 40 de localităţi mixte, unde românii vieţuiesc alături de fraţii sârbi. Numărul românilor din regiunea amintită este estimat la 350.000.

Biroul de presă al Episcopiei Caransebeşului

VISITA DE MONSEÑOR TIMOTEO

2008-11-19T08:05:00.000-08:00

El pasado domingo recibimos la esperada visita de Su Excelencia Monseñor Timoteo, Obispo del Patriarcado de Rumanía para España y Portugal, dentro de la Metrópolis para Europa Occidental y Meridional.

El obispo Timoteo nos presidió en la Divina Liturgia a la que asistió todo el pueblo fiel de Elche y su entorno, siendo ordenado durante la misma como hipodiácono nuestro hermano Ciprian que viajó desde Madrid a tal efecto (fotos)

Terminada la Divina Liturgia, siguió un ágape en el claustro de la iglesia con todos los fieles y pastores, para despedir finálmente a nuestro Obispo Diocesano de vuelta a Madrid, lugar donde tiene su Sede.

Postul Nasterii Domnului (Postul Craciunului)

2008-11-14T10:26:00.000-08:00

Postul Nasterii Domnului sau al Crăciunului ne dă putinta curătirii trupesti si sufletesti. El închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugăciune, asa se cuvine să astepte crestinii si să întâmpine prin ajunare pe 'Cuvântul lui Dumnezeu' născut din Fecioara Maria.
Acest post tine 40 de zile: de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie, lăsăm sec în seara sfântului Filip, la 14 Noiembrie. Dacă această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul în seara zilei de 14 Noiembrie.
Postim de carne , ouă si brânză. Lunea, Miercurea si Vinerea mâncăm bucate fără unsoare (ulei) si fără vin. Martea si Joia se dezleagă la untdelemn si vin. Sâmbetele si duminicile ,până la 20 decembrie exclusiv, se dezleagă la untdelemn, vin si peste.
Dacă în zilele de Luni, Miercuri si Vineri prăznuim vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră (+), mâncăm untdelemn si bem vin; iar de va cădea hramul bisericii sau sărbătoare însemnată în calendar cu cruce rosie (+), atunci dezlegăm si la peste. Martea si joia mâncăm peste, untdelemn si bem vin, când cade în aceste zile: vreun sfânt mare, hramul sau sărbători cu rosu.
În ziua de Ajun se mănâncă tocmai seara si anume: grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrig sau turte din făină, căci cu seminte a ajunat Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilon, care au închipuit - mai înainte - Nasterea lui Hristos. La Crăciun, în orice zi ar cădea mâncăm de dulce.
MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN la 16, 22, 23, 24, 25 si 30 Noiembrie, la 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 si 20 Decembrie, dacă aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea - căci în aceste zile se prăznuiesc sfinti mai însemnati.
MÂNCĂM PEŞTE : Intrarea în Biserică a Maicii Domnului - 21 noiembrie chiar dacă această sărbătoare ar cădea Miercurea sau Vinerea.
De asemenea mâncăm peste în Lunile, Miercurile si Vinerile acestui post, dacă în aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastră.
În sfârsit dezlegăm la peste în zilele cu sfinti însemnati, precum 16, 22, 23, 24, 25 si 30 Noiembrie, 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 Decembrie, dacă aceste zile cad Martea sau Joia. Cu atât mai mult, când Martea sau Joia se întâmplă hramul bisericii.

La Comunidad de la Transfiguración

2008-11-05T10:43:00.000-08:00

La Comunidad de la Transfiguración está abierta a hombres y mujeres, laicos y clérigos, con vocación ecuménica y a los que les una su interés por la vida monástica, unas veces vivida en el claustro y otras fuera de él e incluso en la vida seglar, y que les caracterice su amor a la soledad y la búsqueda sincera de Dios. Este Grupo busca la ayuda mutua para conocer y desarrollar la vida monástica en cada una de las tradiciones cristianas, por encima de otros condicionamientos.Contribuiremos a estos fines, si huímos de posturas dogmáticas que puedan en cualquier caso ofender , descalificar o excluir a otros, procurando obrar siempre con caridad en la verdad.Participaremos con libertad y sin ningún condicionamiento diferente a los expresados, entendiendo que este Grupo no persigue otros fines que los exclusivamente espirituales.Contamos con el blog: http://monasteriovirtual.blogspot.com/ donde puede encontrarse información sobre la vida monástica en las distintas tradiciones cristianas, y donde también se puede participar con colaboraciones y comentarios.

( pulsar sobre el icono )

ULTIMUL INCHINATOR

2008-11-04T22:46:00.000-08:00

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie Basarabov s-a încheiat. Într-adevăr, la Patriarhie s-au întâmplat minuni, după cum scriam într-un articol anterior, întrucât în acest an s-a înregistrat un numar record de pelerini. Toţi au remarcat acest lucru (până şi presa laică dezamăgită de mulţimea „fără şcoală") însă, noi ne-am gândit să surprindem ceva deosebit, şi am urmărit în mod special să demonstrăm, pe Lăcaşuri Ortodoxe, că rândul pelerinilor este practic interminabil, chiar dacă unii îşi doresc mult ca aceste manifestări să ia sfârşit, odată pentru totdeauna.Aşa încât, în noaptea de marţi spre miercuri, am urcat pe Dealul Patriarhiei, pentru a observa „minunea". Pelerinii continuau să aştepte linistiţi (aproximativ 300 de persoane, alăturându-se încontinuu altele) - deşi temperatura scăzuse sub 10 grade - până când însă, din senin, un grup de jandarmi a început să instaleze unele garduri prin care să blocheze aşezarea altor persoane.Bineînţeles că, în 10 minute, s-au adunat 30 de credincioşi care, insistând să se alature celor aflati dincolo de gardul nou amplasat (repet, aceştia, aproximativ 300), au primit răspunsuri extrem de dure (adevărate grozăvii milităreşti) şi jignitoare, din partea jandarmilor „atât de obosiţi la acea oră şi supăraţi pe faptul că fuseseră ţinuţi peste program, fără vreun câştig suplimentar, serile anterioare" (după declaraţiile lor). Refuzul a durat aproximativ o oră, timp în care noi persoane se alăturau micii grupări.Întrucât cuvintele de genul: „lăsaţi-ne că ştim noi, numai credincioşi nu sunteţi, veniţi şi parcă dacă staţi 18 ore aici, mare lucru faceţi, vă călcaţi în picioare între voi şi ziceţi că vă foloseşte închinarea. Asta e o aiureală, să treci sa te-nchini şi să stai la aşa rând... cu tine vorbesc femeie, nu cu nevastă-mea!" etc, nu mai conteneau, am hotărât să scoatem camera şi să filmăm. Am reuşit să surprindem astfel de vorbe şi imagini, alături de precizarea că: „Patriarhia si preotii au zis de fapt că nu mai are voie nimeni să se închine începând cu această oră (3:30 noaptea de marti spre miercuri?). Bineinteles că noi ştiam exact, din discuţiile pe care le avusesem în seara de dinainte, cu preoţii de la Patriarhie, că va fi permis accesul până spre prânz, miercuri (12:00) - când Moaştele Sfântului Apostol Pavel vor fi duse spre aeroport, sau oricum până când ultimul închinător va trece prin faţa raclei Sfântului Dimitrie Basarabov (garanţia Bisericii).Dar, nu numai că nu s-a întamplat aşa ci, iritaţi de faptul că i-am filmat, jandarmii au sărit în mare viteză, ne-au inconjurat, îmbrâncindu-se unul în altul, pentru a se îmbrânci de fapt în noi, ne-au cerut camera de luat vederi şi, reclamând faptul că ei „nu sunt persoane publice, deci nu am avea dreptul să-i filmăm (?)", au şters materialele video din cameră, inclusiv unele care existau în memorie de dinainte - pentru garanţia lucrului bine făcut. Ameninţări, vorbe dure, „mergeţi cu noi!" etc... De ce, dacă respectau „ordinul" Bisericii? Dar cum să ne putem imagina că Biserica ar fi ordonat acest lucru şi ar fi interzis să se filmeze? Dacă nu erau „persoane publice" atunci ce căutau în toate imaginile în care fuseseră surprinşi pe camera de luat vederi „Trinitas"? Are rost să ne întrebăm aceste lucruri, adică să facem pe „proştii", exact asa cum ne considerau ei pentru faptul că stăteam spre închinare? Ruşinos. Tot la fel de ruşinos este şi faptul că doar un singur om dintre cei 30 pentru care intervenisem a sărit în ajutor, oferindu-şi şi el, de buna voie, buletinul spre înregistrare.Imediat ce a realizat (cam peste vreo10 minute) gravitatea gestului făcut, locotenentul chemat de către jandarmi în ajutor şi-a mai îndulcit glasul, explicându-ne, ca unor elevi răi, că trebuie sa fim înţelegători şi că „asta este, că nu trebuia să se ajungă la aşa ceva şi că oricum nu aveam cum să surprindem cu camera mari minuni prin zonă". „De acest lucru, nu suntem siguri!", le-am răspuns.Minunile, dealtfel, au început să apară: un Părinte Protopop (nimeni nu ştie cine şi de unde) a apărut la acea oră cu preoteasa şi ni s-a alăturat. Văzând că sunt încă discuţii, s-a îndreptat mergând în paralel cu rândul (nouă nu ni s-a permis), către părintele care miruia la raclă şi s-a întors, mutând apoi, cu ajutorul jandarmilor „duri", toate gardurile care întrerupeau rândul. De acum, oricine dorea se putea aşeza din nou, alături de grup. Şi oamenii continuau să apară (unii ieşeau de la servici, ora fiind deja 4 spre 5, alţii se duceau la lucru şi sperau să ajungă la raclă - pentru cei cu servici ştim cât de greu este să stea la o altă oră).Bineînţeles că n-am renunţat şi am încercat în continuare să filmăm, fără a trece obiectivul peste chipurile secrete ale jandarmilor (ca să nu ne şteargă iar memoria) şi am reuşit să surprindem ultimii închinători. Uşor-uşor, rândul s-a terminat; am reuşit şi o filmare liniştită, din apropiere, a raclelor cu Sfintele Moaşte, va dar pentru cei ce ştiam că „din binecuvântate şi nenumărate motive" nu au reuşit să vină aici. Nu am scăpat încă nici la acest nivel, de curiozitatea altora, găsindu-se iar un alt ins care, fiind preocupat de ordine şi neglijându-l pe părinte, a ţinut să ne întrebe: „Domne, mă iertaţi, dar ce tot filmaţi atât pe aici, că mă uit de 20 de minute şi nu pot să înţeleg (noi sincer, în momentul acela ne întrebam ce-o fi crezut săracul om când a vazut celelalte televiziuni filmand ore şi zile în şir)? I-am raspuns: "filmăm o minune şi ultimii închinători". A renunţat zâmbind superior, fără vreun alt atac...Când spuneam însă că filmăm minuni, se pare că nu aveam să mă refer doar la apariţia părintelui Protopop pe care, deşi l-am filmat, nu l-am putut identifica mai apoi în film (!), sau la nesfârşitul rând format spre închinare ci şi la faptul că, rămânând să surprindem ultimii închinători, am putut vedea uimiţi cum aceştia de fapt au fost... exact jandarmii cei duri, care în urmă cu o oră se opuneau „discutabilului obicei". Ce oare i-a determinat să facă acest lucru, noi exact nu ştim, cert este că atunci cand au văzut că-i filmăm (si-i puteţi vedea şi dumneavoastră în film, închinandu-se) au venit din nou la cameră, spunând: "Acum ce ziceţi dacă iar ştergem filmul? Cu ce mai rămâneţi?" Am raspuns sec: „cu minunea!..." şi am plecat.Se făcuse deja ora 5:30, nimeni nu mai părea ca va mai urca în deal; părintele se retrăsese undeva în apropierea Bisericii, femeile măturau, maşinile firmei de salubrizare spălau pavajul. Văzuserăm ultimii închinători. „Asa deci, pana la urmă rândul chiar se termină odată. La un moment dat nimeni nu mai vine şi se aşterne liniştea. Nu am fi crezut..."Coborâm Dealul, îndreptându-ne spre maşina cu care veniserăm. La baza dealului, mai avem ocazia să salutăm o dată, extrem de respectuos (comparativ cu modul în care au răspuns ei), un alt grup de jandarmi care, cu drag, înlătură gardul menit să-i blocheze pe alti aproximativ 50 de oameni care se adunaseră să se închine, pentru a ne face loc. Un nou grup. Deci rândul nu se terminase, dar nu mai urca nimeni dealul, fiindcă mutaseră blocajul (şi noi nu aveam cum să vedem de sus), la baza Dealului.„Chiar nu mai putem domnule să ne închinăm? Nu mai e nimeni acolo sus?" auzim şi aici, vorbele unor oameni cu buchete de flori în mână.Am plecat destul de trişti, dar încântaţi de minunile care există, chiar dacă alţii încercă să ne explice că sunt doar vise şi vor să ni le şteargă: rândul nu se va termina niciodată atata timp cât sus şi dincolo de garduri ingenios plasate se află Sfinţii noştri, pentru a căror sărutare „ne mai călcăm şi în picioare" (căci, ce să facem, aşa spun despre noi cei ce nu se calcă în picioare să Îi cunoască şi să se-nchine Lor).Deci, care-i ultimul închinător?Video: http://frecventeortodoxe.over-blog.com/article-24275377.html

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Dionisie Exiguul, părintele erei creştine şi al dreptului bisericesc

2008-11-01T10:05:00.000-07:00

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Dionisie Exiguul, părintele erei creştine şi al dreptului bisericesc

Duminică, 2 noiembrie 2008, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Dionisie Exiguul, Cel Smerit, părintele erei creştine şi al dreptului bisericesc. Evenimentul va avea loc după săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti de către mai mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la acest eveniment este Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.Canonizarea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, cu data de prăznuire la 1 septembrie, a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 8-9 iulie 2008. Sursa: TRINITAS TV

PS Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, a slujit Sf. Liturghie la Catedrala patriarhală

2008-10-25T07:42:00.000-07:00

pulsar sobre foto

Preasfinţitul Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, a slujit astăzi, 25 octombrie 2008, Sf. Liturghie pe esplanada Catedralei patriarhale din Bucureşti, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Slujba arhierească face parte din programul special al manifestărilor hramului Catedralei patriarhale, sărbătoarea Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a accentuat că ţelul creştinului este dobândirea şi păstrarea harului lui Dumnezeu, credinţa fără dobândirea sfinţeniei nefiind suficientă pentru mântuire. De asemenea, Episcopul Spaniei şi Portugaliei a îndemnat credincioşii ortodocşi să răspundă chemării preotului din cadrul Sfintei Liturghii: 'Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă!' şi să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

2008-10-24T10:10:00.000-07:00

26 de Octubre : SAN DEMETRIO EMANADOR DE MIRRA

El gran mártir Demetrio nació en la ciudad de Solún, Grecia. Sus padres, quienes practicaban el Cristianismo en secreto, lo bautizaron y le enseñaron la religión. Su padre, procónsul romano, falleció cuando Demetrio era mayor de edad. El emperador Maximiano (s. IV) nombró a Demetrio gobernador y militar de toda Tesalónica.
La principal función de Demetrio era defender la provincia de los enemigos, obligándolo el emperador a que exterminara también a los cristianos. Demetrio en lugar de esto comenzó a eliminar las costumbres paganas y a los paganos los convertía a la fe cristiana.
Pronto llegó a oídos del emperador que el procónsul Demetrio era cristiano; y sabiéndolo Demetrio, se preparó para la muerte, repartió sus pertenencias a los pobres, haciendo una vida de ayuno y penitencia. El emperador recluyó al procónsul y comenzó a distraerse con escenas de gladiadores y circos, donde llevaba a la arena a los cristianos. El conocido gladiador Liaco fácilmente dominaba a los sumisos cristianos en las luchas y ante la exaltada multitud los arrojaba sobre las lanzas de los guerreros.
El joven cristiano Néstor, visitó a Demetrio en el cautiverio y Demetrio lo bendijo para un combate cuerpo a cuerpo con Liaco. Reforzado por Dios, Néstor venció al orgulloso gladiador.En cuanto Maximiano conoció la razón por la que Néstor había ganado , ordenó que Demetrio fuera traspasado con las lanzas de sus celadores, y que Néstor fuera decapitado con su propia espada. El cuerpo del gran mártir Demetrio fue arrojado como alimento para las bestias, pero los pobladores lo sepultaron en secreto. El sirviente de Demetrio tomó su ensangrentada túnica y el anillo, y con ellos comenzó a hacer milagros. A él también lo martirizaron. Durante el gobierno del emperador Constantino el Grande (324-337) ante la tumba del mártir Demetrio fundaron un templo y a los 100 años fueron encontradas sus santas reliquias. Ante el sepulcro del gran mártir Demetrio se realizaban milagros y curaciones.
Durante el gobierno del emperador Mauricio (582-602) los avaros, que vivían a las riveras del Don, tomaron la ciudad de Solún. San Demetrio apareció sobre el paredón de la ciudad, y un ejército de cien mil personas huyeron. En otra oportunidad el Santo salvó del hambre a la ciudad. La biografía de san Demetrio dice que liberaba reclusos de las manos de los contrarios y les ayudaba a llegar hasta Solún.
Desde el siglo VII junto a sus reliquias comenzó a fluir una aromática y milagrosa mirra, lo cual se divulgó en esa época. En el siglo XIV Demetrio Jrisolog escribió acerca de esa mirra: "por su composición no es agua, es más espesa y eso no se parece a ninguna sustancia conocida por nosotros... Es sumamente aromática no solo de lo que conocemos como artificial sino en relación a todo lo creado por Dios." Por esta razón al gran mártir Demetrio lo llamaron "Emanador de mirra."

Gran Mártir San Demetrio de Tesalónica (26 octubre)

2008-10-24T08:34:00.001-07:00

Pulsando en el siguiente link, se podrá seguir desde internet la procesión con el santo icono de San Demetrio y el traslado de la urna de sus reliquias en Tesalonica. A continuación las solemnes visperas poli-arquiierarticales desde la Iglesia de San Demetrio.
Λιτανεία της Ιεράς Εικόνος και των Ιερών Λειψάνων του Αγίου Δημητρίου και στην συνέχεια τον Μέγα Πανηγυρικό Πολυαρχιερατικό Εσπερινό σε απευθείας μετάδοση από τον Ιερό Ναό Αγίου Δημητρίου Πολιούχου Θεσσαλονίκης.
Horario 17:00 hh (hora española)
link: http://www.tv4e.gr/FYSIOG.htm
Para ver la retrasmisión hay que pulsar sobre el icono de Cristo en el que aparece el logotipo 4e
Por las oraciones del Gran Mártir San Demetrio de Tesalónica, el Emanador de miro, oh Señor Jesucristo, ten piedad de nosotros.

Binecuvântarea şi inaugurarea noului Centru Eparhial de la Roma

2008-10-23T13:37:00.000-07:00

În data de 9 octombrie a.c., la Roma, a avut loc inaugurarea şi sfinţirea noului Centru Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, situat în Via Ardeatina 1741. Acest moment poate fi considerat un eveniment istoric pentru tânăra eparhie.La ceremonia de binecuvântare şi inaugurare a sediului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei de la Roma au participat, din partea Patriarhiei Române, Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, Exarh Patriarhal, iar din partea Guvernului României: Domnul Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii şi Cultelor; Doamna Mariana Câmpeanu, Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse; Domnul Gigel Sorinel Ştirbu, Secretar de Stat pentru Culte; Domnul Marius Gabriel Lazurcă, Ambasadorul României la Vatican şi alţi distinşi oaspeţi, precum şi preoţi de la majoritatea celor 82 de parohii ale episcopiei, împreună cu familiile lor, credincioşi din Roma şi din alte parohii din Italia.Ceremonia a început cu un cuvânt de bun venit pe care Preasfinţitul Episcop Siluan al Italiei l-a adresat în numele clerului şi credincioşilor din eparhie distinşilor oaspeţi şi tuturor celor prezenţi. Apoi, Înaltpreasfinţitul Nifon a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. A urmat apoi tăierea panglicii şi dezvelirea plăcii comemorative pe care se menţionează contribuţia Patriarhiei Române şi a Guvernului României la achiziţionarea ansamblului de clădiri şi a terenului pe care se află sediul episcopiei.Slujba de sfinţire a fost prezidată de către Înaltpreasfinţitul Nifon, avându-l alături pe Preasfinţitul Siluan, înconjuraţi de preoţii şi diaconii prezenţi. După ungerea cu untdelemn şi stropirea cu apă sfinţită a sediului, Domnul Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii şi Cultelor, a citit mesajul Prim-Ministrului României, Domnul Călin Popescu-Tăriceanu, trimis cu această ocazie.În încheiere, Preasfinţitul Siluan a adresat cuvântul de mulţumire din partea episcopiei Preafericitului Părinte Daniel şi Guvernului României, pentru sprijinul oferit în achiziţionarea edificiului care va adăposti sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. A urmat o recepţie oferită celor prezenţi de către episcopie.( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 244/ 20 octombrie 2008)

2008-10-23T13:33:00.001-07:00

Acord de cooperare între Ambasada României în Franţa şi Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale

Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, şi Ambasadorul României la Paris, Teodor Baconschi, au semnat, pe 13 octombrie 2008, Acordul de cooperare între Ambasada României în Franţa şi Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale.Documentul a fost realizat la iniţiativa Ambasadei, pentru a găsi modalităţile cele mai eficiente de a veni în ajutorul românilor care întâmpină probleme pe teritoriul Franţei. El precizează că cele două instituţii vor colabora pentru realizarea unui ghid destinat cetăţenilor români aflaţi în dificultate. La realizarea acestuia va participa, cu fondul său de informaţie pe această temă, şi prestigiosul institut La Documentation Francaise. Ghidul va fi distribuit, prin intermediul ambasadei şi al parohiilor româneşti, în regiunea Ile-de-France, urmând ca, pe măsură ce acest proiect îşi dovedeşte utilitatea, să extindă informaţiile la întregul teritoriu al Franţei. De asemenea, cele două părţi vor pune bazele unui grup de reflecţie, care va stabili dispozitivul administrativ prin care românii pot fi ajutaţi în mod concret şi rapid. Odată pus în funcţiune în regiunea pariziană, acest dispozitiv va fi extins în regiunile unde există consulate şi parohii româneşti. Semnarea acordului consolidează buna cooperare dintre Ambasadă şi Mitropolie, orientând eforturile comune spre rezolvarea problemelor de ordin social-administrativ cu care se confruntă anumiţi cetăţeni români aflaţi în Franţa.

16 de Octubre: Declaración de los Primados Ortodoxos reunidos en Constantinopla

2008-10-17T11:03:00.000-07:00

pulsar para agrandar

"En nombre del Padre y del Hijo y del Espíritu Santo."
1. Por la gracia de Dios, los primados y los representantes de las Iglesias Ortodoxas se reunieron del 10 al 12 de octubre de 2008, en el Phanar, acogió y presidió el primero entre nosotros, el Patriarca Ecuménico Bartolomé, con ocasión de la proclamación de este año como el año de San Pablo, Apóstol de las Naciones. Nos hemos reunido para deliberar en el amor fraterno sobre las preocupaciones de la Iglesia Ortodoxa, y celebrar juntos la Santa Eucaristía en la Santa Iglesia Patriarcal del Trono Ecuménico, hoy 12 de octubre de 2008, domingo de los Santos Padres del VII Concilio Ecuménico de Nicea. Durante estos días se han fortalecido por la verdad de los dones de la Providencia divina recibida por el Apóstol Naciones, "Instrumento elegido" (Hch 9, 15) de Dios y un modelo. La totalidad de la Iglesia Ortodoxa, en honor al apóstol a lo largo de este año del Señor, lo propuso a sus hijos como un modelo contemporáneo de los testigos de nuestra fe "a todos aquellos que están lejos o cerca" (Efesios 2, 17).2. La Iglesia Ortodoxa, que ha interpretado de manera auténtica enseñanza del Apóstol de las Naciones durante los tiempos difíciles o pacíficos de su historia de dos mil años, puede y debe promover en el mundo contemporáneo no sólo la enseñanza de la restauración de la unidad de toda la raza humana en Cristo, sino también la universalidad de la obra de la redención, a través de la cual todas las divisiones del mundo se superan y la naturaleza común de todos los seres humanos se afirma. Así mismo un testimonio fiel de su mensaje de Redención supone también la superación de los conflictos internos de la Iglesia Ortodoxa de las tensiones nacionalistas, étnicas e ideológicas del pasado, porque sólo de esta manera que el testimonio de los ortodoxos los ortodoxos tendrá repercusión efectiva en el mundo contemporáneo.
3. Inspirado por la enseñanza y el trabajo del Apóstol Pablo, hacemos hincapié, en primer lugar, la importancia de la misión para la vida de la Iglesia y, en particular, la diaconía para todos nosotros, de conformidad con último mandamiento del Señor: "Vosotros seréis mis testigos en Jerusalén, en toda Judea, en Samaria, y hasta los confines de la tierra" (Hch 1, 8). La evangelización no sólo del pueblo de Dios, sino también de quienes no creen en Jesucristo, es el deber supremo de la Iglesia. Ese deber no debe llevado a cabo de manera agresiva, o según diversas formas de proselitismo, sino con el amor, la humildad y el respeto a la identidad de cada persona y de la peculiaridad cultural de cada pueblo. Todas las Iglesias ortodoxas deben contribuir a este esfuerzo misionero, respetando el orden canónico.4. La Iglesia de Cristo hoy realiza su ministerio en un mundo que cambia rápidamente, y que ahora está interconectado a través de la comunicación y el desarrollo del transporte y la tecnología. Mientras tanto, la alienación, la división y los conflictos también están aumentando. Los cristianos señalan que la fuente de esto es la alienación del hombre de Dios. La transformación de las estructuras sociales o las normas de comportamiento no es suficiente para curar esta situación. La Iglesia recuerda constantemente que la lucha contra el pecado sólo es posible en la cooperación de Dios y el hombre.5. En tales circunstancias, el testimonio de la Ortodoxia contemporánea de los crecientes problemas de la humanidad y el mundo se convierte en imprescindible no sólo para encontrar sus causas, sino también a enfrentar directamente las trágicas consecuencias que siguen. Los múltiples conflictos nacionalistas, étnicos, ideológicos y religiosos continuamente alimentan desordenes peligrosos no sólo en lo que respecta a la indudable unidad ontológica de la raza humana, sino también en lo que respecta a la relación del hombre con la creación de Dios. La sagrada dignidad de la persona humana se reduce a los acontecimientos del "individuo" y su relación con el resto de la creación de Dios está sujeta a la utilización arbitraria o el abuso de ella. Estas divisiones introducen en el mundo las desigualdades en el acceso de las personas y los pueblos a los bienes de la creación, y privan a miles de millones de personas de los productos básicos llevando al empobrecimiento de la persona humana, que provocan las emigraciones masivas la población que exacerban las diferencias nacionalistas, religiosas y sociales, y suponen una amenaza para la cohesión interna de las sociedades tradicionales. Las consecuencias de estas divisiones son aún más atroces, ya que están íntimamente relacionadas con la destrucción del medio ambiente natural y todo el ecosistema.6. Los cristianos ortodoxos comparten la responsabilidad de la crisis contemporánea de este planeta con otras personas, ya sean religiosas o no, porque indiscriminadamente toleran el abuso de la libertad humana y actúan sin tener en cuenta la palabra de la fe. Por lo tanto, su mayor deber es ayudar a superar las divisiones del mundo. La doctrina cristiana sobre la unidad ontológica entre el hombre y la creación de Dios expresada por el misterio de la obra redentora de Cristo es el fundamento para la interpretación de la relación del hombre con Dios y con la creación.
7. Los esfuerzos para expulsar la religión de la sociedad constituyen la común tendencia de muchos estados modernos. El principio de un estado secular puede mantenerse, pero es inaceptable interpretar este principio como una radical exclusión de la religión de todas las esferas de la vida de las personas.8. La brecha entre ricos y pobres está aumentando de manera espectacular debido a la crisis financiera, causada por la distorsión de la actividad económica, que está privada de cualquier dimensión humana y no sirve a las necesidades reales del hombre, si no al aprovechamiento financiero hasta extremos patológicos. Una economía viable es la que combina la eficiencia con la justicia y la solidaridad social.
9. En cuanto a la relación entre fe cristiana y las ciencias naturales, la Iglesia Ortodoxa ha logrado evitar la tendencia a poner bajo su tutela el desarrollo de la investigación científica y decidir sobre cada problema científico. A partir punto de vista de la Ortodoxia, la libertad de investigación es un don de Dios para la humanidad. Al mismo tiempo, la Ortodoxia pone de relieve los peligros ocultos en algunos logros científicos, los límites del conocimiento científico y la existencia de un "conocimiento" que no está directamente en el ámbito de la ciencia. Esto otro "conocimiento" ha de establecer límites adecuados a la libertad y a la correcta utilización de los frutos de la ciencia basada en el respeto a la dignidad humana y a la renuncia del egoísmo.10. La Iglesia Ortodoxa cree que el progreso tecnológico y el progreso económico no debe llevar a la destrucción del medio ambiente y el agotamiento de los recursos naturales. La ilimitada ambición de satisfacer los deseos materiales ha conducido al empobrecimiento del alma humana y el medio ambiente. No hay que olvidar que las riquezas naturales de la tierra no son sólo propiedad del hombre, sino una creación de Dios: "Del Señor es la tierra y lo que contiene, el mundo y los que en él viven! "(Salmo 23, 1). Hay que recordar que no sólo la generación actual, sino también las generaciones futuras tienen derecho a los recursos de la naturaleza que el Creador nos ha dado.
11. Apoyamos firmemente todos los esfuerzos pacíficos para solución justa de los conflictos que surgen, acogemos con beneplácito las posiciones de las Iglesias de Rusia y de Georgia y su fraternal cooperación durante el reciente conflicto militar. De esta manera, las dos iglesias han ejercicio la misión del diaconado de la reconciliación. Esperamos que los esfuerzos conjuntos de ambas Iglesias ayuden a superar las trágicas consecuencias de las operaciones militares y la pronta reconciliación de los pueblos.12. En la creciente confusión de nuestros tiempos, la institución del matrimonio y la familia se enfrenta a una crisis. La Iglesia, en un espíritu de comprensión de las nuevas y complejas relaciones sociales, debe encontrar maneras de apoyar espiritualmente y alentar a los jóvenes y las familias. Transmitimos nuestros pensamientos especialmente a los jóvenes, para llamarlos a participar activamente tanto en la vida sacramental, en su misión y en las actividades sociales de la Iglesia, haciéndose la Iglesia partícipe en sus problemas y expectativas, ya que son no sólo su futuro sino también su presente.
13. Como los primados y representantes de la Santa Iglesia Ortodoxa, plenamente consciente de la gravedad de los problemas mencionados anteriormente, trabajando para abordar sin demora como "servidores de Cristo y administradores de los misterios de Dios" (1 Cor. 4 1. ), Nos proclamamos, desde el primer trono de la Iglesia y declaramos:a) Nuestra posición inquebrantable y nuestra obligación de preservar la unidad de la Iglesia Ortodoxa "transmitida a los santos de una vez por todas" (Judas 1, 3), la fe de nuestros padres, en la divina Eucaristía, la fiel observancia del sistema canónico de gobierno de la Iglesia y al mismo tiempo abordar las cuestiones que se plantean en nuestras relaciones con un espíritu de amor y de paz.
b) nuestro deseo de una pronta recuperación de todas las anomalías canónicas que han surgido a causa de circunstancias históricas y necesidades pastorales, como en los llamados ortodoxos de la diáspora, a fin de superar todas las influencias que son ajenas a la eclesiología ortodoxa . En este sentido, acogemos con beneplácito la propuesta del Patriarcado Ecuménico en 2009 de convocar a consultas panortodoxas sobre este tema, y la cuestión de la continuación de los preparativos del Santo y Gran Concilio al que serán invitadas todas las Iglesias autocéfalas conforme al orden permanente y a la práctica de las consultas panortodoxas de Rhodasc) Nuestro deseo de continuar, a pesar de todas las dificultades, el diálogo teológico con otros cristianos y el diálogo interreligioso, especialmente con el Judaísmo y el Islam, habida cuenta de que el diálogo es la única manera de resolver las diferencias entre personas, especialmente en una época como la nuestra, cuando todas las divisiones, incluidas las que se producen en nombre de la religión, representan una amenaza para la paz y la unidad de los hombres.
d) Nuestro apoyo a las iniciativas para proteger el medio ambiente, tanto por el Patriarcado Ecuménico, como otras Iglesias ortodoxas. La crisis ecológica actual, debida a razones espirituales y éticas, hace que sea obligatoria la contribución de la Iglesia a través de su disposición espiritual para proteger la creación de Dios contra las consecuencias de la codicia humana. En este sentido, reafirmamos la designación del 1ro de septiembre, el primer día del año eclesiástico, como día singular de oraciones para la protección de la Creación de Dios y apoyamos la introducción del tema de la protección del medio ambiente en actividad pastoral catequística, homiliética en general, en nuestras Iglesias tal y como ya ocurre en algunas de ellas.
e) La decisión de proceder con las acciones necesarias para formar un comité inter-ortodoxa para explorar cuestiones de la bioética, ya que el mundo espera la posición de la ortodoxia.Nos dirigimos a los fieles y ortodoxos y al mundo en su plenitud, " oramos sin cesar" para que la paz, la justicia y el amor de Dios prevalezca en la vida de los hombres. “A Aquel que tiene poder para realizar todas las cosas incomparablemente mejor de lo que podemos pedir o pensar, conforme al poder que actúa en nosotros, a él la gloria en la Iglesia y en Cristo Jesús por todas las generaciones y todos los tiempos. Amén. (+ Bartolomé de Constantinopla + Theodore de Alejandría + Ignacio de Antioquía + Theophilos de Jerusalén + Alexis de Moscú + Amphiloque Montenegro (en representación de la Iglesia de Serbia) + Laurentiu de Transilvania (en representación de la Iglesia de Rumania) + Dométien Vidin (en representación de la Iglesia de Bulgaria) + Gérasime Zugdidi (en representación de la Iglesia de Georgia) + Crisóstomo de Chipre + Jeronimo Atenas + Jeremías Wroclaw (en representación de la Iglesia de Polonia) + Anastasios de Tirana + Christobal la República Checa y Eslovaquia

Sfânta Cuvioasă Parascheva

2008-10-17T08:21:00.001-07:00

Sfânta Cuvioasă Parascheva, sărbătorită în Elveţia
Parohia ortodoxă română „Sf Cuvioasă Parascheva” din St. Gallen (Elveţia) îşi sărbătoreşte hramul, duminică, 19 octombrie 2008. Programul sărbătorii, comunicat de preotul Alexandru Nan, este următorul: orele 10.00, slujba Utreniei; orele 10.30, Sf. Liturghie, în capela Wiborada (Wiborada-Krypte) a bisericii Sf. Gheorghe (St. Georgen-Kirche, St. Georgenstr. 89, 9001 St. Gallen). La sfârşitul slujbei, de la orele 13.00, toţi cei prezenţi vor fi invitaţi să participe la agapa organizată în sala Parohiei catolice St. George(„Oase”), situată lângă biserică. Parohia a fost înfiinţată în anul 2004 pentru credincioşii ortodocşi din estul Elveţiei şi face parte din jurisdicţia canonică a Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală şi Meridională. www.basilica.ro

Mesajul PF Daniel adresat participanţilor la cea de-a XII-a sesiune a Sinodului Episcopilor Bisericii Catolice

2008-10-14T11:46:00.000-07:00

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanţilor la cea de-a XII-a sesiune a Sinodului Episcopilor Bisericii Catolice din întreaga lume, Roma, 14 octombrie 2008:CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ESTE SĂMÂNŢĂ DE SFINŢENIE ŞI VIAŢĂ VEŞNICĂ Mai întâi de toate dorim să transmitem salutul Nostru călduros tuturor participanţilor prezenţi la cea de a XII-a sesiune a Sinodului Episcopilor Bisericii Catolice din întreaga lume, întruniţi acum la Roma.Tema acestui Sinod, ”Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii”, se situează pe linia preocupării comune a Bisericilor noastre pentru a sublinia şi reafirma rolul pe care îl are Cuvântul dumnezeiesc în dinamica misionară a începutului de veac XXI. În acest sens vă aducem la cunoştinţă cu bucurie că Biserica noastră Ortodoxă Română, prin glasul unanim al ierarhilor săi, a declarat anul 2008 ca „An jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii”. Aceasta subliniază legătura organică şi de nedespărţit între Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie, între Cuvântul lui Dumnezeu şi Sfânta Euharistie, izvorul hranei celei indispensabile fiinţării oricărui creştin, singura în măsură să răspundă foamei şi setei spirituale care caracterizează pe omul contemporan (cf. Docum. Laboris, 35; 46).Întregul tezaur liturgic al Bisericii Ortodoxe este profund marcat de cuvintele Scripturii care penetrează deopotrivă rugăciunile şi imnele pe care creştinii le aud la slujbele la care participă. Lecturile care au loc în timpul slujbelor noastre cuprind de asemenea o parte considerabilă a cuvintelor inspirate de Dumnezeu prin gura profeţilor şi a apostolilor, din cărţile sapienţiale sau din psalmi. În fruntea celor mai citite pericope din Scriptură în cadrul slujbelor noastre tradiţionale se află epistolele Sfântului Apostol Pavel.Ca semn de cinstire şi de preţuire pentru personalitatea şi pentru scrierile Sfântului Apostol Pavel, creştinii din România vor avea marea bucurie ca la ceremonia resfinţirii Catedralei patriarhale din Bucureşti, în data de 26 octombrie, să venereze moaştele Sfântului Apostol Pavel aduse de la Veria (Grecia).Considerăm că, în contextul european secularizat de astăzi, zelul misionar al Sfântului Apostol Pavel ne poate inspira, iar rugăciunile sale ne pot ajuta în activitatea noastră misionară.În încheiere, dorim deplin succes şi roade bogate participanţilor la cea de-a XII-a sesiune a Sinodului Episcopilor, felicitându-vă pentru tema inspirată pe care aţi ales-o spre dezbatere în acest an.Cu frăţească dragoste în Hristos şi deosebită stimă,

† DANIELPatriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sf. Cuvioasă Paraschiva de la Iaşi (14 octombrie)

2008-10-13T08:18:00.000-07:00

Această floare aleasă a Bisericii este cunoscută mai cu seamă în Bisericile Ortodoxe Greacă, Română, Bulgară, Rusă şi Sârbă. În chip cu totul deosebit a devenit vestită şi sărbătorită în Moldova, unde de peste 350 de ani sălăşluiesc preacinstitele ei moaşte, izvor neîmpuţinat de întrarmare duhovnicească şi de tămăduire. Vasul cel de lut, în care a vegheat duhul ei, învrednicit de Atotştiutorul cu darul neputrezirii, a fost adăpostit şi cinstit, rând pe rând, de drepmăritorii creştini din Tracia, Bulgaria, Serbia, Constantinopol şi din Ţările Româneşti.Potrivit cazaniei pentru ziua de 14 octombrie, din Cartea românească de învăţătură la duminecele de preste an şi la praznice împărăteşti şi la svinţi mari, care a fost cel dintâi cuvânt de învăţătură tipărit despre viaţa Cuvioasei Paraschiva, „această sfântă şi preacuvioasă fecioară Paraschiva era de moşie din Epivat, născută din părinţi credincioşi şi creştini buni”. Ea s-a născut în prima jumătate a sec al XI-lea. Sfânta avea şi un frate, pe care părinţii l-au trimis la carte. El însă s-a călugărit, luând numele de Eftimie, iar după un oarecare timp a fost ales episcop la Madita.La vârsta de zece ani, fiind fecioara într-o biserică, a auzit cuvântul evanghelic „Cine va vrea să vină după mine, să se lepede de sine şi să ia crucea sa şi aşa să vină după Mine” (Marcu 8, 34). Acest cuvânt a pătruns-o până în adâncul inimii, drept pentru care, ieşind din biserică, a împărţit săracilor hainele şi podoabele sale. Deşi era mustrată mereu de părinţi, ea de multe ori da săracilor hainele sale şi nu lua în seamă mustrarea făcută de aceştia. Aprinsă de dragostea Mirelui Ceresc, ea părăsi casa părintească şi se duse în pustie, unde se dărui postului, privegherii şi rugăciunii. Acolo „pururi suspina şi nepărăsit tânjea cumu-şi va înfrumuseţa sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui Ceresc…De aceasta…ochii de lacrimi îi erau întunecaţi pururi”. Astfel, înfruntând bărbăteşte vicleşugurile şi meşteşugirile diavoleşti, s-a nevoit asupra firii sale, înfrumuseţându-şi sufletul cu dumnezeieştile învăţături ale Mântuitorului.După ce a petrecut în pustie mulţi ani, într-o noapte, un înger a îndemnat-o să lase pustia şi să se întoarcă în locul său natal „că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu pe care l-ai iubit”. Astfel, Sfânta a lăsat pustia şi a plecat spre Epivatul Traciei. Ajungând la Constantinopol, a intrat în biserica Vlaherna, închinată Născătoarei de Dumnezeu, unde s-a închinat Fecioarei, după care a mers la Ierusalim, la Locurile Sfinte, apoi în pustia Iordanului, unde a intrat într-o mănăstire de călugăriţe, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani.După aceasta, s-a întors în satul său, Epivatul Traciei, unde a mai trăit 2 ani, timp în care, prin trudă durere şi post continua să se înfrumuseţeze pentru Mirele Ceresc. În acest chip petrecând, „şi cu rugăciune stăruind, ea îşi dădu luminat sufletul în mâna lui Dumnezeu şi nimănui nu-i spuse de unde a fost şi cine este”.Pentru viaţa sa închinată în întregime Lui Dumnezeu, Paraschiva a fost slăvită de Acesta cu darul neputrezirii trupului şi al facerii de minuni. Descoperirea trupului său neputrezit s-a făcut prin rânduiala divină, căci murind un corăbier şi săpându-se groapa pentru acesta, pe ţărmul mării, trupul Sfintei a fost aflat neputrezit şi plin de mireasmă. Prin vedeniile avute de către unul din oamenii ce săpaseră groapa, anume Gheorghe, şi de către o femeie ce se numea Eftimia, Trupul Sfintei a fost luat din acel loc şi dus în biserica Sfinţilor Apostoli din Epivat. Aici, moaştele au stat timp de aproape 200 de ani, până în jurul anului 1235. În tot acest timp, ele au fost mângâiere şi întărire dreptcredincioşilor, prin minunile săvârşite. Vestea despre aceste minuni se răspândise în toată Tracia şi Peninsula Balcanică.După anul 1235, moaştele Sfintei au fost strămutate de la Epivat la Târnovo, capitala Imperiului româno-bulgar. Aici moaştele ei au stat aproape 160 de ani, timp în care se pare că a fost alcătuită slujba Cuvioasei. De aici, moaştele Cuvioasei au fost duse la Belgrad, iar în 1521, după cucerirea Belgradului de către sultanul Suleiman, sfintele moaşte au fost strămutate la Constantinopol, unde au stat 120 de ani.Ctitorind la Iaşi frumoasa biserică a Sfinţilor Trei ierarhi, îndemnat de convingerile şi sentimentele sale ortodoxe şi hotărât să transforma capitala ţării într-un important centru ortodox, Vasile Lupu va face demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol, pentru ca aceasta să încuviinţeze mutarea moaştelor Sfintei la Iaşi.În luna mai a anului 1641, patriarhul Partenie şi alţi sfetnici semnau un act sinodal din care reieşea că până la acea dată, Vasile Lupu plătise o parte din datoriile pe care Patriarhia le avea, şi o va ajuta şi în viitor. În schimbul acestor ajutoare, Patriarhia a hotărât să dăruiască voievodului Moldovei, în semn de mulţumire, moaştele Cuvioasei Paraschiva. Potrivit unor mărturii istorice[2], Preţiosul dar a fost coborât peste zidul de incintă al Constantinopolului şi transportat apoi, cu ştirea autorităţilor turceşti, la Iaşi. Ieşirea cât mai tainică din capitală se impunea ca măsură de evitare a unor eventuale tulburări ale ortodocşilor, care se vedeau astfel lipsiţi de ocrotirea şi mângâierea Sfintei. Trecerea peste zid s-a făcut deoarece legea islamică interzicea transportarea trupurilor morţilor, afară de cel al sultanului, mai mult de trei mile.Istoria strămutării sfintelor moaşte a fost săpată în piatră, în slavonă, şi această inscripţie a fost fixată la baza nişei din naosul bisericii Sfinţii Trei Ierarhi, unde s-au aşezat sfintele moaşte. De atunci, necontenit, Sfânta a fost scut şi ocrotire, chemare la rugăciune, evlavie şi săvârşirea binelui, pentru întreaga Moldovă, mai ales în momentele de grea încercare în care s-a aflat ţara.În 1884, moaştele Cuvioasei au fost mutate din biserica Sfinţilor Trei Ierarhi în paraclisul mânăstiresc din clădirea egumeniei şi aşezate pe un catafalc de lemn, deoarece din acel an au început lucrările de restaurare a bisericii. In seara zilei de 26 decembrie1888, a izbucnit un incendiu, care a prefăcut catafalcul pe care se aflau sfintele moaşte în scrum. Din cauza căldurii, ferecăturile din argint ale raclei s-au topit în parte, capacul s-a carbonizat, dar moaştele, prin minune dumnezeiască, au rămas neatinse. Ridicate din mormanul de jar, moaştele au fost aşezate într-o nouă raclă, construită de un binecredincios din Fălticeni, Lupu Botez, ajutat de alţi creştini, după care au fost depuse în catedrala mitropolitană.La 10 octombrie 1955, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat generalizarea cultului unor sfinţi cu moaşte în ţara noastră, iar la 14 octombrie 1955, la Iaşi, după Sfânta Liturghie, s-a dat citire unei Enciclici trimisă de Sfântul Sinod, prin care clerul şi credincioşii erau chemaţi să cinstească sfinţii cu moaşte la noi în ţară.Înflăcăraţi de puterea credinţei în Atotţiitorul şi de vrednicia pilduitoare a Cuvioasei Paraschiva, compunătorul Acatistului Sfintei, ca şi aceia care au zugrăvit în tropare şi stihiri., smerenia şi frumuseţea ei feciorelnică, au privit-o ca pe un „dar al lui Dumnezeu ce s-a trimis pământului acesta”, ca pe „a Moldovei luminătoare” ”a Moldovei laudă preacinstită” ”A Moldovei casnică luminătoare”. Mai mult decât atât, ea este ”hrană duhovnicească” ”mijlocitoarea tuturor” la părintele luminilor, „floare neveştejită” a întregii Ortodoxii, iar în preajma raclei în care s-a păstrat nestricat cortul Sfintei , cei copleşiţi de necazuri găsesc mângâiere, cei învăluiţi de suferinţă, alinare, cei zăbavnici în săvârşirea lucrului celui bun, hotărâre şi tărie.

Comunicado de la reunión de los Primados de las Iglesias Ortodoxas.

2008-10-11T09:19:00.000-07:00

Los Primados de las Iglesias Locales están reunidos del 9 al 12 de octubre. La secretaría del Patriarcado Ecuménico ha emitido una declaración cuya traducción os ofrecemos a continuación.COMUNICADO DE LA ASAMBLEA DE PRIMADOS DE LAS IGLESIAS ORTODOXAS DE TODO EL MUNDO: Como parte de las festividades del año 2008, que el Patriarcado Ecuménico ha dedicado al Apóstol San pablo, han sido convocados los Primados de las Iglesias de todo el mundo del 9 al 12 de Octubre.Participan en este gran acontecimiento los Patriarcas Teodoro de Alejandría, Teófilo de Antioquía, Alexis de Moscú, los arzobispos Crisóstomo de Chipre, Jerónimo de Atenas, Anastasio de Albania, Cristforo de la república Checa, León de Finlandia y Stefan de Tallín. Las Iglesias de Serbia, Rumanía, Bulgaria, Georgia y Bulgaria, estarán representadas por delegaciones de ObisposEl trabajo de la asamblea se iniciará el 10 de octubre en la iglesia patriarcal de San Jorge del Fanar. Después de la conclusión de los trabajos se publicará un mensaje conjunto que se hará público el domingo 12 de octubre en la celebración conjunta de la Divina Liturgia que se hará en el Fanar y que será presidida por su Santidad el Patriarca Ecuménico Bartolomé.Como parte de las celebraciones con ocasión del año paulino se celebrará la mismo tiempo en el Fanar un congreso en el que se presentarán trabajos científicos sobre la Biblia por expertos teólogos del todo el mundoEn la noche del 12 de octubre, se iniciará una peregrinación - con un avión de Turkish Airlines fletado especialmente – a varias ciudades, que el apóstol Pablo visitó y que están bajo la jurisdicción canónica del Patriarcado Ecuménico: Éfeso, Attaleia, Perg, Lindos (Rodas ) Y Kalous Limenas (Creta). El 16 de octubre, la sesión de clausura del Simposio Internacional se celebrará en Heraklion (Creta).Las Asambleas de Primados de las iglesias ortodoxas son una institución que fue inaugurada por Su Santidad el Patriarca Ecuménico Bartolomeo en la cual no sólo se manifiesta la unidad de la Iglesia Ortodoxa, sino que en ellas también se obtiene el consenso de la Iglesias Ortodoxas locales sobre temas de inmediato interés.
Publicado por Padre Nicolás Vera en http://parroquiaortodoxadealicante.blogspot.com/

El Papa al Patriarca de Moscú: "apresurar el camino hacia la unidad"

2008-10-08T23:03:00.000-07:00

CIUDAD DEL VATICANO, lunes 6 de octubre de 2008(ZENIT.org<http://www.zenit.org/>)

El Papa Benedicto XVI escribió personalmente un mensaje al Patriarca de Moscú, Alejo II, en el que le expone la importancia de "apresurar el camino hacia la unidad plena de todos los discípulos de Cristo".Este testimonio de reconciliación, asegura el Papa, es cada vez más necesario "en nuestros tiempos, marcados tan a menudo por el conflicto y el dolor", para que "el gozoso mensaje de la salvación se extienda a toda la humanidad".La carta le fue entregada a Su Santidad Alejo II por el arzobispo deNápoles, cardenal Crescenzio Sepe, en visita oficial a Moscú invitado por el propio Patriarca y por el Metropolita Kirill. El purpurado entregó la carta,junto con una reliquia de san Genaro, durante una audiencia en el Kremlin que duró algo más de una hora, el pasado 2 de octubre.En el mensaje, el Papa segura su "profundo afecto por todos los hermanos Ortodoxos", y afirma que "la Fe en nuestro Señor Jesucristo es un vínculo que une los corazones en un modo profundo, y nos invita a todos a reforzar nuestro compromiso de manifestar al mundo un testimonio compartido de convivencia en el respeto y la paz".Especialmente, Benedicto XVI muestra su cercanía hacia las iglesiaso rtodoxas afectadas por el conflicto del Cáucaso, y añade que ofrece"oraciones diariamente por la paz, pidiendo al Señor que los llamamientos de Su Santidad para que termine toda hostilidad por el bien de las naciones sea escuchado".En unas declaraciones a Radio Vaticano el mismo 2 de octubre, el cardenal Sepe explicó que la Iglesia católica y la ortodoxa están cada vez más cerca,"como subrayó con conmoción el propio Patriarca"."La sensación es que se ha dado un paso bastante importante para crear un clima de cercanía y de mutuo respeto, de fraternidad y de amistad", añadió el purpurado.Por su parte, monseñor Vincenzo Paglia, obispo de Terni y presidente de la Comisión para el Ecumenismo de la Conferencia Episcopal Italiana, presente durante el encuentro, explicó que el acercamiento "debe continuar, en este sentido, con encuentros entre los diversos pastores de ambas Iglesias".En el camino hacia la unidad, añadió monseñor Paglia, "ya no bastan los encuentros entre los expertos", sino que el ecumenismo "es un acercamiento entre las Iglesias".Por otro lado, el prelado subrayó que el ecumenismo es cada vez más "una exigencia de la sociedad contemporánea" ."Es cada vez más evidente la consonancia entre la Iglesia católica y la ortodoxa" ante los desafíos que plantea Europa y la sociedad contemporánea."Ciertas fronteras y desafíos podemos afrontarlos sólo desde una perspectiva de unidad", subrayó.*[Por Inma Álvarez]*(c) Innovative Media, Inc.

El icono en la tradición familiar

2008-10-06T00:00:00.001-07:00

Los iconos están también en la casa de los fieles, como signo de continuidad entre la liturgia y la vida, entre la asamblea litúrgica y la iglesia doméstica. Se conservan en un pequeño ángulo, que los rusos llaman ángulo de la belleza o Krasnoj ugol, y es un pequeño santuario doméstico en la habitación de cada familia, lugar donde se juntan para la oración. las luces hacen que se sienta como ángulo lleno de una inefable presencia. Cuando uno se bautiza se le regala el icono del Santo patrón; a los que se casan se les da su icono para que presida la nueva familia. En las manos del difunto se le pone también el icono de su devoción. Hay pequeños iconos portátiles que son una compañía misteriosa en la peregrinación o en el camino, especialmente de esos que se llaman Strannik, peregrino.

SAN DIONISIO

2008-10-04T08:28:00.000-07:00

Este santo es el que se menciona en los Hechos de los Apóstoles junto con Damarás su esposa. Se convirtió a la Fe en nuestro Señor Jesucristo por las manos del Apóstol Pablo durante su visita a Atenas. Dionisio era uno de los consejeros de la suprema corte de justicia, llamada comité del Areópago y conocedor de la filosofía griega. Se dice que en eldía de la crucifixión del Señor en Jerusalén, Dionisio vio un eclipse solar que rompía las reglas de la astronomía reconocida en aquel entonces, luego dijo: "O Dios está dolorido o es que hallegado el fin del mundo." Cuando San Pablo pasó por este centro cultural de Atenas, el Areópago, dijo su famosa homilía:"Atenienses, veo que vosotros sois, por todos los conceptos, los más respetuosos de la Divinidad. Pues al pasar y contemplar vuestros monumentos sagrados, he encontrado también un altar en el que estaba grabado esta inscripción: `Al Dios desconocido. ' Pues bien,lo que adoráis sin conocer, eso os vengo yo a anunciar..." (Hch.17, 22-31) y les predicó al Dios verdadero, aunque muchos empezaron aburlarse de Pablo y de su prédica, otros pocos se adhirieron a él y creyeron; entre ellos estaba Dionisio. La Tradición nos dice queDionisio fue el primer obispo de Atenas. También se menciona de él que en la Dormición de la Santísima Madre de Dios, se presentó en el Espíritu Santo. Vivió noventa años y fue decapitado durante la persecución del Emperador Domiciano (96 d.C.). Su cráneo está guardado en el monasterio búlgaro Doquiario en el Monte Athos.Desde el siglo V se divulgaron unos escritos místicos que tuvieron cierta importancia en la Iglesia con el nombre de "Dionisio elAreopagita", pero hoy los estudiosos afirman que estos escritos pueden no haber sido obra de San Dionisio sino que, lo más probable,fueron escritos por un desconocido de las tierras sirias en las últimas décadas del siglo V, por lo cual hoy estos escritos se conocen con el título de "Escritos apócrifos de Dionisio el Areopagita."

San Gregorio el Iluminador

2008-10-01T07:22:00.000-07:00

San Gregorio, era hijo de Anak, nació en el año 240. En Caesarea de Capadocia fue donde le enseñaron la fe de Cristo. Él se incorporó el servicio del rey de Armenia Tiridates, pero cuando supieron de su fe cristiana, lo expusieron a muchos tormentos horribles a manos del rey, después fue arrojado en un hoyo con serpientes venenosas para morir. Pero la presencia de Dios, se reveló y no tuvo ni un rasguño . Él Santo convirtió a multitudes en Armenia, incluyendo a Tiridates, y fue consagrado obispo por Leontius, Arzobispo de Caesarea. San Gregorio pasó el final de suvida en un monasterio con una disciplina ascética, y descansó en paz en el año 325. Honran a San Gregorio como el iluminador de Armenia.

Codex Sinaiticus va fi disponibil on-line în 2010

2008-09-27T08:55:00.001-07:00

Biblioteca Britanică, Mănăstirea «Sf. Ecaterina» de pe muntele Sinai, Biblioteca Naţională Rusă din Sankt Petersburg, Biblioteca universitară din Leipzig şi alte instituţii lucrează la proiectul de editare on-line a unuia dintre cele mai vechi manuscrise cunoscute ale Noului Testament, «Codex Sinaiticus» (sec. IV). Proiectul se va finaliza în anul 2010, când textul integral va putea fi consultat on-line în mod gratuit.Originalul este scris cu litere unciale greceşti pe pergament din piele de viţel şi conţine : părţi din Septuaginta, scrierile Noului Testament şi două texte ale Părinţilor Bisericii : «Epistola către Barnaba» şi «Păstorul lui Herma». Manuscrisul descoperit la Mănăstirea «Sf. Ecaterina» din Sinai este unul dintre cele 50 de copii ale Sf. Scripturi trimise de Eusebiu de Cezareea Sf. Împărat Constantin cel Mare. Alături de «Codex Vaticanus» şi «Codex Alexandrinus», «Codex Sinaiticus» face parte din patrimoniul celor mai vechi texte sacre ale creştinătăţii.

Seminarul internaţional «Viitorul Educaţiei teologice ecumenice în estul şi centrul Europei»

2008-09-26T23:04:00.000-07:00

Seminarul internaţional «Viitorul Educaţiei teologice ecumenice în estul şi centrul Europei»

La Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus se desfăşoară Seminarul internaţional pentru tinerii lectori şi profesori de teologie cu tema «Viitorul Educaţiei teologice ecumenice în estul şi centrul Europei». Manifestarea, care are loc în perioada 24-28 septembrie, reuneşte delegaţi ai Conferinţei Europene a Bisericilor şi ai Consiliului Mondial al Bisericilor.Biserica Ortodoxă Română a devenit membră a Consiliului Mondial al Bisericilor cu prilejul celei de-a treia Adunări Generale a acestui for de la New Delhi, în 1961. De-a lungul timpului, Biserica Ortodoxă Română a participat intens la activitatea acestui forum ecumenic mondial, fiind permanent prezentă în Comitetul Central şi în Comitetul Executiv.Sursa: TRINITAS TV

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie, oficiată la Mănăstirea Cernica

2008-09-22T23:34:00.000-07:00

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie, oficiată la Mănăstirea Cernica

În cuvântul de învăţătură ţinut ieri, 21 septembrie 2008, la sfârşitul Sfintei Liturghii, oficiată în biserica Mănăstirii Cernica, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a evidenţiat rolul Sfintei Cruci în viaţa omului şi necesitatea ca fiecare dintre noi să ne asumăm Crucea. Evanghelia pe care am auzit-o ieri citindu-se în timpul Sfintei Liturghii este identică cu cea care se citeşte în Duminica Sfintei Cruci din Postul Sfintelor Paşti. Preafericitul Părinte Patriarh a precizat că acest lucru „se explică prin faptul că Biserica doreşte ca noi să înţelegem mai profund, mai cuprinzător semnificaţia Sfintei Cruci, din punct de vedere duhovnicesc. Cinstirea Sfintei Cruci se face la sărbătoarea Înălţarea Sfintei Cruci de pe 14 septembrie, dar care este întărită prin alte două sărbători: duminica dinainte şi cea de după Înălţarea Sfintei Cruci. La aceste trei sărbători legate de Sfânta Cruce, se adaugă Duminica Sfintei Cruci din mijlocul Postului Sfintelor Paşti“.„Evanghelia de astăzi (ieri, n.r.) ne arată în primul rând care este lumina înţelesului celui mai adânc al Sfintei Cruci, ca lumină a vieţii noastre creştine. Mântuitorul Iisus Hristos ne zice care sunt condiţiile credinţei în El şi ale comuniunii sau legăturii vii cu El. În Evanghelie mai întâi se spune: «Oricine voieşte să vină după Mine», fiind vorba de libertatea de a-I urma sau de a nu-I urma lui Hristos. Mântuitorul se adresează oamenilor fără să îi forţeze, fără să îi oblige să vină după El şi spune: «Cel ce voieşte să vină după Mine, trebuie să se lepede de sine, să îşi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie»“, a adăugat Preafericirea sa.„Lepădarea de sine într-o formă concentrată este lepădarea de mândrie şi de lăcomie. Luarea Crucii înseamnă asumarea greutăţilor vieţii, a neputinţelor, lipsurilor din viaţa noastră şi a ostenelilor pe care le săvârşim pentru a împlini voia lui Dumnezeu. Iar urmarea lui Hristos înseamnă ascultarea cuvântului Lui, împlinirea în viaţă, în practică a poruncilor Lui şi împărtăşirea cu El prin Sfintele Taine“, a mai spus Părintele Patriarh.Cine poartă Crucea în unire, în comuniune cu Hristos, prin credinţă, prin fapte bune şi prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, gustă încă din lumea aceasta bucuria împărăţiei cerurilor, pregustă de aici ceva din slava Învierii lui Hristos. „Bucuria Învierii este ascunsă în Cruce, iar Crucea ne arată slava Învierii, când Hristos Cel răstignit ni se arată nouă ca fiind şi Hristos Cel înviat“, a menţionat Preafericitul Părinte Patriarh.Drumul Crucii este drumul Învierii, şi suferinţa prin care trecem noi, cerând ajutorul lui Dumnezeu, este ca să putem birui ispitele, lipsurile, nepuţinţele, ostenelile. Aceasta este calea adevărată spre bucurie. „Noi nu cinstim Crucea fără Înviere şi nu le despărţim una de alta. De aceea cântăm: «Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim». Biserica nu propovăduieşte suferinţa, ci arată că, în lumea aceasta marcată de păcat, nu putem ajunge la bucurie fără să ne asumăm suferinţa cu gândul la Dumnezeu. Cine nu vede la capătul drumului Crucii lumina Învierii cade în deznădejde. Cine suferă fără speranţă, cine suferă fără credinţă, fără să se roage lui Hristos, Care a zis: «Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi eu vă voi odihni pe voi», acela poate cădea în deznădejde. Mulţi oameni, pentru că n-au avut credinţă tare, speranţă şi nici rugăcine puternică, când n-au mai putut suferi, s-au sinucis, şi-au curmat viaţa pentru că n-au avut suferinţa legată de speranţă şi de nădejde. Deci taina Crucii pentru noi nu este doar taina suferinţei, ci e taina suferinţei cu speranţă, cu nădejde, cu încredere puternică în ajutorul lui Dumnezeu şi cu rugăciune fierbinte, pentru ca El să ne ajute să trecem prin necazuri şi să vedem la capătul suferinţei bucuria Învierii, bucuria birunţei, bucuria realizării noastre în calitate de creştini iubitori de Hristos“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh.La sfârşitul cuvântului de învăţătură rostit, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit şi înfiinţarea, în viitorul apropiat, a Centrului social-cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica“, care va funcţiona în clădirile fostului Seminar Teologic de la Mănăstirea Cernica. Iar în data de 3 decembrie a.c., de ziua pomenirii Sfântului Cuviosului Gheorghe, stareţ al Mănăstirii Cernica, se va sfinţi paraclisul din casa Sfântului Ierarh Calinic. Tot în aceeaşi zi va fi şi sinaxa tuturor stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Bucureştilor, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la întemeierea Mănăstirii Cernica. ( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 220/ 22 septembrie 2008)

+Metropolitan of Hong Kong's plea for Chinese Orthodox freedom

2008-09-18T23:42:00.000-07:00

By Ecumenical News International
17 Mar 2008
The new Orthodox metropolitan of Hong Kong and Southeast Asia says his priorities include dealing with the Chinese government to bring about the recognition of Orthodox Christians in mainland China - writes Francis Wong.
"There are many Orthodox in the port cities in South China. Greeks are working on the ships and they want a place of worship," Metropolitan Nektarios told Ecumenical News International on 29 February, the day before his enthronement. "The pastoral activities are first for the [Orthodox] Greeks, then for the Chinese. There are only a few Orthodox Chinese there."
At present, the Chinese government recognises only Daoism, Buddhism, Islam, Catholicism and Protestantism as "official" religions, even though other religious group operate in China.
The new metropolitan, or archbishop, also said that promoting Christian unity was a priority. "I want to work together, very closely and with more collaboration, with some other Christian churches here," he said. "We must be together."
To accommodate more participants, Nektarios' enthronement took place in a Roman Catholic chapel next to the Orthodox church in Hong Kong and it was attended by local Catholic, Anglican, Lutheran and Methodist leaders.
In his interview, the metropolitan said a major challenge now facing Orthodox Christians is to break down the national barriers between them.
"There is a big mistake for Orthodox to claim themselves as Greek Orthodox, or Russian Orthodox. We are the same Orthodox," Nektarios told ENI. "I come here not to change a Chinese to a Greek, or to a Russian, but to let the Chinese know about Christ."
Metropolitan Nektarios was born in 1969 in Greece. He received his training at the theological school of the University of Athens, and he was ordained a priest in 1995.The 40-year-old metropolitan, the youngest prelate of his rank in his church, said he planned to eventually divide his jurisdiction into two. At present, his jurisdiction extends from India eastwards, including all of East Asia except Korea and Japan.
One part would remain based in Hong Kong, to cover Hong Kong, mainland China, Taiwan and the Philippines. The other one would be headquartered in Singapore to look after India, Indonesia and Pakistan.
[With acknowledgements to ENI. Ecumenical News International is jointly sponsored by the World Council of Churches, the Lutheran World Federation, the World Alliance of Reformed Churches, and the Conference of European Churches.]
del.icio.us Digg it Tailrank Reddit Newsvine Now Public

2008-09-18T02:31:00.000-07:00

"Ha tocado mis labios, y va a borrar mis culpas y a limpiar mis pecados"

El Ícono de Kursk en la Tumba de San Ireneo de Lyon

2008-09-16T01:51:00.000-07:00

EL 31 de Agosto pasado el Obispo Miguel de Ginebra (ROCOR), en compaña de los representantes de las Iglesias Locales presentes en Lyon, Francia,celebró la Divina Liturgia en la la antiquísima cripta de la Iglesia donde reposan las reliquias del Padre de la Iglesia San Ireneo, Obispo de Lyon.Concelebraron con Vladika los archiprestes Michel de Castelbajac y Emilian Pocinoc, el padre Quentin de Castelbajac (ROCOR), el archipreste André Fortounatto y los sacerdotes Antoine Callot (Patriarcado de Constantinopla) ,Catalin Cordos (Patriarcado de Rumania), Maxime Jourdant (Patriarcado de Serbia) y Petre Siméonov (Patriarcado de Bulgaria), y los diáconos Richard Vaux (Patriarcado de Constantinopla) y Mihnea Pop (Patriarcado de Rumania) .

Roberto León Ramírez Fotos: http://www.diocesedegeneve.net/

Proiect social destinat persoanelor cu dizabilităţi, desfăşurat de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

2008-09-15T08:52:00.000-07:00

Proiect social destinat persoanelor cu dizabilităţi, desfăşurat de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei desfăşoară un proiect social destinat persoanelor cu dizabilităţi. Intitulat ,,România - Băieţi în picioare”, programul se derulează în colaborare cu Asociaţia Universitară pentru Cooperare Internaţională din Roma. Benficiarii acestui proiect sunt persoane cu dizabilităţi, cu vârste între 20 şi 40 de ani, care au nevoie de proteze şi provin din categorii sociale defavorizate.Persoanele asistate în cadrul proiectului , „România-Băieţi în picioare”, beneficiază nu doar de asistenă medicală ci şi de consiliere psihologică şi îndrumare duhovnicească.Până în prezent, în cadrul acestui program au fost asistaţi 16 tineri cu dizabilităţi de naţionalitate română, cărora le-au fost procurate proteze de înaltă calitate funcţională şi estetică.Sursa: TRINITAS TV

2008-09-15T08:28:00.000-07:00

"Un gran sol se ha recogido y escondido en una nube espléndida. Una adolescente ha llegado a ser la Madre de Aquél que ha creado al hombre y al mundo"

San Efrén el Sirio.

La canción de cuna de María (Himno 18)

La Virgen del Signo

2008-09-13T08:04:00.000-07:00

La Virgen del Signo es la virgen orante que con el niño recibe el nombre de virgen del signo. Cristo está representado en un círculo, fuera y delante del vientre de Su madre.Suspendido misteriosamente parece escapar a las reglas de la gravedad de la Tierra. Puesto que es Dios, a quien todo el Universo no puede contener, sin embargo se ha confinado al vientre de la Virgen.
La alusión a las palabras del profeta Isaías no se puede omitir aquí: "Por lo tanto el Señor Dios os dará un signo, la virgen está encinta y dará a luz un hijo que llamará Emmanuel que quiere decir Dios con nosotros" (Is. 7:14)
El rostro del niño es el de un adulto, con una frente ancha que representa su plenitud de sabiduría. Tiene un rollo que contiene las escrituras y bendice con Su mano derecha.
El gesto de las manos con su palma hacia arriba expresa la espera del don que va a recibir, y al mismo tiempo una preparación total para quedar llena del altísimo. Estas manos levantadas son la renuncia a cualquier intervención autónoma en la historia. Crean un receptáculo invisible que sólo Dios puede llenar y del que fluye como de una vasija de una fuente la verdadera agua de vida.

Padre Víctor Villafañe.

PARROQUIA DE LA SANTA PROTECCIÓN DE LA MADRE DE DIOS, ELCHE (ALICANTE)

2008-09-12T12:30:00.001-07:00

La formación de la Parroquia de la Protección de la Madre de Dios y San Efrén el Sirio , tiene sus comienzos en Enero del 2005 , cuando la comunidad ortodoxa rumana de Elche entra en contacto con el Padre Macario y le pide viaje desde Alicante donde éste reside y atiende una pequeña comunidad , hasta la ciudad de Elche.Ya anteriormente, el P. Macario había administrado el sacramento del bautismo al pequeño Ion (familia Lunca) estableciendo así lazos de amistad con dicha familia.Meses más tarde, se acuerda la celebración de la Divina Liturgia dos domingos al mes , en el centro Loyola de Elche y se comienza a convocar y reunir a los fieles ortodoxos de la zona, especialmente de nacionalidad rumana.Un semestre más tarde y ante la insuficiencia del aforo del local y su inseguridad por estar situado en un entresuelo, entramos en contacto con la Parroquia del Carmen y solicitamos a la diócesis católica autorización para reunirnos temporalmente en la cripta de la citada parroquia , permiso que nos es concedido y nos permite seguir celebrando la Divina Liturgia todos los domingos con regularidad, así como administrar los demás sacramentos.Con el tiempo vuelven a presentarse problemas de capacidad, y aunque durante este tiempo solo hemos recibido atenciones y facilidades por parte de todos los miembros de la parroquia, se gestiona la cesión, temporalmente, de la ermita de San Crispín, una ermita urbana situada en Carrús y por lo tanto muy cercana a nuestra ubicación anterior. Cesión que nos es concedida por lo titulares de la misma y que nos permitirá seguir atendiendo al pueblo ortodoxo de la zona.Esta parroquia está bajo la jurisdicción de Mons. Timoteo (Lauran), Obispo para España y Portugal del Patriarcado de Rumanía, dentro de la Metrópolis de Europa Occidental y Meridional, cuyo Arzobispo Metropolita es Mons. José (Pop), y es atendida por los PP Cristian, párroco de nacionalidad rumana y el hieromonje Macario, éste español.Finalmente, aunque la comunidad está compuesta por miembros mayoritariamente rumanos, nuestro deseo es el de conformar una comunidad abierta a todos los cristianos ortodoxos, sean de la nacionalidad que sean.
Publicado por Hieromonje Macario.

Mănăstirea ortodoxă română ”Buna Vestire”

2008-09-11T12:41:00.001-07:00

Mănăstirea ortodoxă română ”Buna Vestire” și-a deschis porțile pe 23 martie 2007, chiar de sărbătoarea Bunei Vestiri, și se află în orașul Mirabella Eclano, - localitate la 80 km de Napoli, în provincia Avellino.Această mănăstire a luat naștere la iniţiativa parohiei ortodoxe româneşti ”Sfânta Treime” de la Bari, condusă de preotul Mihai Drigă, şi a stareţului mănăstirii Crasna, din judeţul Prahova, Arhim. Nicodim Dimulescu

Prima Sfântă Liturghie la viitorul sediu al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

2008-09-11T07:28:00.000-07:00

Prima Sfântă Liturghie la viitorul sediu al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Duminică 7 septembrie, a avut loc la Roma prima Sfântă Liturghie în incinta viitorului sediu al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la care a participat şi Preşedintele României, Domnul Traian Băsescu.La Liturghia prezidată de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, au mai slujit şi Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Italia, Preasfinţitul Timotei, Episcopul românilor ortodocşi din Spania şi Portugalia, 18 preoţi şi 2 diaconi înconjuraţi de aproximativ 2000 de credincioşi din Roma şi din împrejurimi.DEPARTAMENTUL DE INFORMARE, MASS MEDIA ŞI RELAŢII PUBLICE ALEPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A ITALIEI Para ver el resto de fotos, pulsar sobre la imagen.

SOBRE LA IMPORTANCIA DEL SUFRIMIENTO

2008-09-09T11:57:00.001-07:00

UNA TRADUCION DE UN LIBRO ORTODOXO "LOS JOVENES ENTRE EL CIELO Y LA TIERRA", ESCRITOR L. DUMITRU. Sobre el sufrimiento y sobre lo que realmente importa. El que aguanta las tribulaciones va a llegar conocer también alegrías, el que permanece en las cosas difíciles no le van a faltar las cosas agradables. (Evragio Pontico) A primera vista, parecería que la experiencia del sufrimiento toca selectivamente a la gente, entiendo, que nadie esta exonerado del sufrimiento, nadie lleva una vida sin preocupaciones. No todos "gritan" su propio sufrimiento y haríamos cualquier cosa , frente al sufrimiento del prójimo, somos subjetivos y no podemos dimensionar lo que siente el prójimo. El que trata de minimizar el sufrimiento del prójimo, a veces se arriesga a añadir sufrimiento a éste y el que consuela a el que esta sufriendo siempre muestra la bondad del alma. Aunque una buena palabra puede hacer milagros, hay sufrimientos frente a los cuales nos sentimos desarmados e incapaces de decir algo adecuado. Hay sufrimientos que sientes que no los puedes atenuar o consolar de ninguna manera, por ejemplo la perdida de alguien querido (Raquel lloraba por sus hijos, y no quería ser consolada,porque perecieron, Mateo 2, 18).En la mayoría de los casos, anegados por las lágrimas de nuestro propio sufrimiento, no podemos ver el sufrimiento del nuestro prójimo, solo vemos el nuestro. Pensando, como Cioran [filosofo rumano] que el sufrimiento del mundo se concentra de una cierta forma en nuestro sufrimiento. El pensamiento, de que otros sufren más que nosotros no nos hace siempre bien. Hay sufrimientos frente a los cuales te quedas mudo y no hay otra solución mas que dejar al cuidado de Dios al caído, bajo su propia cruz. No es poco, por el contrario, es el camino adecuado cristiano, que tenemos que cumplir en cualquier momento, si tenemos amor, levantando los ojos hacia el Cielo. Aunque nuestros Padres han escrito tomos enteros sobre la problemática del sufrimiento, él sigue siendo, de todos modos, un gran misterio.Padre Teofil de la Sâmbata [monje rumano] confiesa que desde su juventud se ha preguntado para que sirve el sufrimiento y aún no ha encontrado una respuesta adecuada. La iglesia no quiere que la gente sufra. Durante la Divina Liturgia nosotros rezamos por "un cristiano fin de nuestra vida, sin dolor, sin remordimiento, pacífico y una buena respuesta ante el terrible Juicio de Cristo…" . La iglesia quiere que el pueblo creyente viva su vida en tranquilidad y paz, y cuanto sea posible, sin sufrimiento. Durante la Santa Liturgia nosotros rezamos también para los que conducen la Iglesia,para nuestro obispo para que Dios los "conserven en paz, salvos, dignos,sanos y que vivan muchos años". Después de hacer esta petición, para los que conducen la Iglesia, igual la hacemos para nosotros todos porque añadimos "Y de todos y de toda".La Iglesia no alienta el sufrimiento, pero nos enseña a soportarlo cuando lo encontramos, a aceptar nuestra parte de sufrimiento, recibirlo por nuestro propio bien, así nos enseña el padre Teofil. No desear nuestro sufrimiento,pero aceptarlo si esto ocurre. Y si sufrimos, que no sea en vano. Las palabras de la Escritura nos consuelan, El Señor nos asegura "el que va a aguantar hasta al final, se va a salvar" (Mateo 24, 13). Numerosas y variadas son las cosas que Dios deja que la gente aguante, pero su meta es la misma: por medio de la amargura curar las almas de pecados y de este modo prepararlos para la eterna salvación. Independientemente de lo difícil que algunas veces nos parezca, hay dos cosas que es bueno recordar: primero,que el mismo Padre Celestial establece la dimensión de nuestro sufrimiento;segundo: El conoce nuestra fuerzas para resistirlo.El Archimandrita Sofronio, fortalecido espiritualmente bajo a la guía de San Siluan, confesaba en una epístola para una señora que sufría en Ciprio,que siempre había sentido su alrededor unos estados de oposición, amenazas y obstáculos casi insuperables y que no había entendido el sentido de esas pruebas ni siquiera después de 75 años de monaquismo. El aprendiz del Santo finaliza con una afirmación terrible "Difícil es para nosotros culpar a Dios y disculparnos a nosotros mismos, pero igual, no es fácil hacerlo a la inversa,como los amigos de Job, que querían transformarse en defensores de la verdad de Dios, olvidando de los terribles sufrimientos que los había vivido Job.De este modo, se calla Dios, nos callamos nosotros también".Diles los ejemplos anteriores para que aquellos, dolidos de llevar la Cruz, encuentren un tipo de consolación, porque a veces les suena en los oídos muy duro:"Aguanta!". Es fácil decir "aguanta", más difícil es de vivir el dolor del otro.Diadoco de Fotice definía la paciencia: "la permanente perseverancia de ver con los ojos de la compresión El invisible como visible". En consecuencia,entendemos que tenemos una sola salida y salvación: Cristo El Señor. A El tenemos que buscar, El debe ser nuestra consolación, apoyo, alivio. Esta es la cosa realmente importante en la vida, especialmente cuando sentimos casi insoportable el peso de la Cruz, mucho más cuando los huracanes de todo tipo soplan sobre nosotros. No debemos pensar que son insoportables de llevar,que son absurdos e ilógicos. Si Dios los permite, entonces son buenos de soportar para nuestro bien, a pesar del hecho que en la conformidad con la percepción humana o de la perspectiva horizontal de la vida parecen irracionales.El nos aconseja frecuentemente superar la lógica humana…Durante la tormenta el Apóstol Pedro reconoce al Redentor y le dice:Señor, eres Tu? Manda que yo venga a Ti! Lo dice de todo el corazón! Ven!,le responde el Señor. Y el apóstol camina tranquilamente sobre las aguas agitadas del mar como si hubiera estado caminando sobre la tierra. Pero solo al dejar de mirar a Cristo para ver por donde caminaba y…..pensando lógicamente, que caminaba sobre las aguas y esto era imposible…. empezó a sumergirse. Y el Señor le dijo: -¡Oh hombre de poca fe! ¿Por qué dudaste? (Mateo 14,25- 31).El Señor siempre esta de nuestro lado! Para entender esto tenemos que dar el salto desde la creencia, hacia la confianza. Tenemos que caminar sobre las aguas echarnos en Sus brazos y no separarnos de Él, porque, así como el memorable Padre Galeriu, lo decía: "el problema fundamental no es, ni el sufrimiento, ni la muerte, si no, el estar separados de Dios, Él que venció tanto el sufrimiento como la muerte por medio de la Resurrección" .Dicen que la gente fue creada para ser feliz y que "la vida …es una alegría sin igual, no una valle de lagrimas y de humillación" (Dostoievsky) .Pero no vamos a olvidar también la condición. Somos unos desterrados,estamos viviendo fuera del paraíso donde el Señor nos creó y sufriremos y no tendremos tranquilidad hasta que volvamos hacia a Él: Porque aquí no tenemos una ciudad permanente, sino que buscamos la que ha de venir. (Hebreos 13:14)Enviado por: "cami . a "ortodoxia_chile@gruposyahoo.com"

2008-08-30T08:59:00.001-07:00

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură cu ocazia sărbătorii închinate Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură ieri, 29 august a.c.,la Mănăstirea Ţigăneşti, din judeţul Ilfov, cu ocazia sărbătorii închinate Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Părintele Patriarh a vorbit în prezenţa a celor 120 de maici din obştea mănăstirii şi a mai multor credincioşi. După ce a relatat martiriul Sfântului Ioan, Patriarhul României a adăugat că acest praznic se serbează prin post, „este o zi de înfrânare pentru că moartea lui a fost rezultatul neînfrânării, a desfrânării Irodiadei şi a regelui Irod, rezultatul beţiei, al ospăţului nesăbuit şi al neînfrânării în judecată, căci a tăiat capul unui om nevinovat, doar pentru a împlini o făgăduinţă deşartă“.Preafericirea Sa a făcut şi o paralelă între cele trei mari sărbători ale lunii august, Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, Adormirea Maicii Domnului şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, arătând că această ultimă lună a anului bisericesc prefigurează sfârşitul lumii. Sfinţii Părinţi, a spus Patriarhul, au rânduit ca sărbătoarea Schimbării la Faţă să fie pusă în ultima lună a anului bisericesc, în ziua a şasea, când a fost făcut omul. Iar dacă omul nu greşea prin neascultare, ar fi ajuns la strălucirea pe care ne-a arătat-o Noul Adam, Iisus Hristos, la Schimbarea la Faţă. La nouă zile, pe 15 august, are loc sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pentru că Maica Domnului, în slava Împărăţiei cerurilor, este mai presus de cele nouă cete de îngeri. Iar la 14 zile după această sărbătoare, Biserica a rânduit să fie prăznuită Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pentru că 14 este de două ori 7, ziua a şaptea fiind a odihnei, Sfântul Ioan Botezătorul fiind cel care face legătura între Noul şi Vechiul Testament. „Maica Domnului este rugătoare pentru cei care au murit în stare de rugăciune, iar Sfântul Ioan Botezătorul pentru cei care s-au pocăit, chiar dacă n-au mai avut timp să săvârşească faptele pocăinţei. Iată, deci, aceste trei sărbători ne vorbesc despre a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos, despre sfârşitul lumii“, a mai spus Părintele Patriarh Daniel. În continuare, Preafericirea Sa a precizat că sărbătorile acestei luni reprezintă şi o pregătire a noastră pentru noul an bisericesc, care începe la 1 septembrie. „După cum există sărbătoarea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, înainte de începerea Postului Mare, a Sfintelor Paşti, tot aşa au voit Sfinţii Părinţi ca, în ultima lună a anului bisericesc, în luna august, să ne pregătim prin rugăciune, prin gândul la sfârşitul lumii şi la sfârşitul nostru personal, prin pocăinţă, să ne pregătim pentru noul an bisericesc care are, la începutul lui, în ziua a opta, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, fiindcă ziua a opta reprezintă ziua veşniciei. Deci, prima mare sărbătoare a anului bisericesc este Naşterea Maicii Domnului, căci prin ea vine în lume Împăratul cel veşnic. Vedem, aşadar, că sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul se află între două sărbători ale Maicii Domnului, arătându-ne prin aceasta că el, ca dascăl al pocăinţei în Biserica lui Hristos, simbolizată iconic prin Maica Domnului, ne cheamă întotdeauna la pocăinţă, şi la sfârşitul anului bisericesc, şi la începutul anului bisericesc“, a menţionat Întâistătătorul Bisericii noastre. Amintind despre faptul că Sfântului Ioan Botezătorul îi sunt închinate mai multe sărbători, Preafericitul Părinte Patriarh a subliniat, în mod deosebit, că în tradiţia liturgică a Bisericii Ortodoxe se menţionează un lucru neîntâlnit în Sfânta Evanghelie: „În condacul sărbătorii de astăzi se spune că slăvita Tăiere a Capului Sf. Ioan Botezătorul rânduială dumnezeiască a fost, ca el să propovăduiască celor din iad venirea Mântuitorului. E foarte adâncă această cugetare şi ea ne luminează oarecum taina morţii Sf. Ioan Botezătorul. Aşa, după cum Sf. Ioan a fost înaintemergător al Mântuitorului şi a propovăduit între oamenii vii că «după mine va veni un altul Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei», propovăduindu-l pe Iisus ca fiind mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatul lumii, propovăduind că Iisus Hristos va boteza cu duh şi cu foc, nu numai numai cu apă, profeţind astfel pogorârea Sfântului Duh peste apostoli, după moartea sa martirică, Sf. Ioan, cu sufletul său, coboară la iad şi binevesteşte, ca înaintemergător al coborârii la iad a Mântuiorului, pe Iisus Hristos. Această rânduială tainică dumnezeiască a morţii martirice a Sf. Ioan Botezătorul a fost înţeleasă de către Biserică tot ca o lucrare de propovăduire pe care o săvârşeşte sufletul Sf. Ioan Botezătorul atunci când, după moarte, coboară la iad, ca să propovăduiască că Hristos a venit să mântuiască nu numai pe cei contemporani cu el sau numai pe cei care vor urma după el în istorie, ci şi pe cei care, înainte de venirea în trup a lui Hristos, au avut dorinţa de mântuire“, a arătat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 201/ 30 august 2008)

2008-08-21T12:38:00.001-07:00

Tbilissi (Géorgie): neuf jours de prières auprès de l'icône de la Mère de Dieu d'Iviron
Dimanche, avec la bénédiction du patriarche de Géorgie Elie, a débuté une période de neuf jours de prières, auprès de l'icône de la Mère de Dieu d'Iviron (1) (son histoire, 1), dans différentes églises de Tbilissi.
Source (information et photographie): Patriarcat