Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit joi, 9 iulie 2009, titlul de Doctor Honoris Causa al Institutului de Teologie Ortodoxă „Sfântul Serghie“ din Paris. Delegaţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române a fost formată din ierarhi români, majoritatea foşti studenţi ai Institutului „Sfântul Serghie“, însuşi Părintele Patriarh Daniel menţionând de mai multe ori faptul că acesta a fost unul dintre criteriile de bază pentru alegerea şi desemnarea acestora ca membri ai delegaţiei. Aceştia sunt: Înaltpreasfinţitul Iosif al Mitropoliei Române a Europei Occidentale şi Meridionale, cel care este şi gazda pe perioada vizitei Preafericitului Daniel în Franţa; Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei; Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; Preasfinţitul Siluan al Italiei, Preasfinţitul Timotei al Spaniei şi al Portugaliei, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului.Au fost prezenţi, de asemenea, şi Înaltpreasfinţitul Natanael al Americii, Preasfinţitul Macarie al Europei de Nord, Preasfinţitul Marc Nemţeanul, Episcop-Vicar al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale. Din partea Institutului „Sfântul Serghie“ au participat: Înaltpreasfinţitul Emanuel al Diocezei Patriarhiei Ecumenice în Franţa; Înaltpreasfinţitul Gabriel, Arhiepiscopul Bisericii de tradiţie rusă din Europa Occidentală şi rector al Institutului, pr. Nicolas Cernokrak, decanul Institutului, profesor de Noul Testament, şi corpul profesoral al acestei instituţii.În cuvântul de Laudatio, prof. Jean-François Colosimo, profesor de Patrologie, a făcut elogiul marilor personalităţi române (Eugen Ionescu, Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade etc.) care au trecut prin Paris, arătând legătura de „înrudire“ dintre România şi Franţa. De asemenea, dl. Colosimo a amintit de faptul că părintele Dumitru Stăniloae, în 1920, a scos la lumină manuscrisele Sfântului Grigorie Palama din Biblioteca Naţională Franceză care aveau să revoluţioneze teologia contemporană. Preafericitul Daniel a fost pus laolaltă cu aceste mari personalităţi, fiind numit „un intelectual de seamă şi un teolog“ prin prisma activităţii sale profesorale timp de 10 ani şi a diferitelor apariţii editoriale.Preafericirea Sa este fiul spiritual al părintelui Cleopa şi fiul „sistematic“ al părintelui Stăniloae, ceea ce face ca în persoana lui să se unească un spiritual şi un intelectual desăvârşit.După cum a mai spus prof. Colosimo, prezenţa la Paris şi la Institutul „Sfântul Serghie“ a Preafericirii Sale, în calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, o Biserica numeroasă, este dovada uniunii dintre toate Bisericile Ortodoxe. Preafericirea Sa este fondator de şcoli teologice, de biblioteci, de seminarii, dar cel mai important, este fondatorul unui „veritabil ansamblu mass-media“ al Bisericii Ortodoxe Române, care face ca cuvântul Evangheliei să intre, prin aceste mijloace, în casele tuturor românilor, este fondator de cantine şi dispensare pentru săraci, de spaţii socio-culturale pentru studenţi etc., ceea ce face ca activitatea Sa să fie cu adevărat vastă şi complexă. De aceea, Institutul „Sfântul Serghie“ din Paris are onoarea de a acorda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, titlul de Doctor Honoris Causa.În cuvântul rostit, Patriarhul Daniel a menţionat că îşi aminteşte cu drag de ultima vizită pe care a făcut-o la Institut, pe vremea când era încă student, însoţindu-l pe părintele Dumitru Stăniloae. De asemenea, Preafericirea Sa a precizat faptul că Biserica Ortodoxă Română s-a bucurat de o frumoasă colaborare cu Institutul şi acest lucru este dovedit prin numărul mare de ierarhi români care au studiat aici. De asemenea, a mai spus Patriarhul României, Institutul „Sfântul Serghie“ este dovada a ceea ce „putem face cu toţii, împreună, şi nu doar fiecare pentru Biserica sa“. „Institutul nu este foarte mare în ceea ce priveşte spaţiul, nici bogat din punct de vedere material, dar este foarte bogat în misiune“ şi trebuie să se lucreze împreună pentru a găsi rezolvarea problemelor contemporane, a subliniat Patriarhul nostru.La final, Preafericirea Sa a oferit Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Gabriel un engolpion, decanului, pr. Nicolas Cernokrak, Crucea Patriarhală, iar profesorului Jean-François Colosimo medalia omagială a Sfântului Vasile cel Mare şi mai multe cărţi.Ieri, 10 iulie 2009, la Catedrală ortodoxă română cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail“, Patriarhul României şi delegaţia însoţitoare s-au întâlnit cu membri ai Adunării Episcopilor Ortodocşi din Franţa.Astăzi, 11 iulie a.c., va avea loc sfinţirea bisericii Centrului mitropolitan ortodox român de la Limours (situat lângă Paris), iar mâine, 12 iulie 2009, resfinţirea altarului Catedralei mitropolitane „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail“ din Paris şi se va săvârşi Sfânta Liturghie.Amintim că, începând de joi, 9 iulie, şi până pe 17 iulie 2009, Patriarhul României, însoţit de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române, efectuează o vizită canonică în Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale cu sediul la Paris şi participă la cea de-a treisprezecea Adunare Generală a Conferinţei Bisericilor Europene, care va avea loc la Lyon, între 15-21 iulie 2009.
Sursa: ziarullumina.ro