jueves, 23 de octubre de 2008

Binecuvântarea şi inaugurarea noului Centru Eparhial de la Roma





În data de 9 octombrie a.c., la Roma, a avut loc inaugurarea şi sfinţirea noului Centru Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, situat în Via Ardeatina 1741. Acest moment poate fi considerat un eveniment istoric pentru tânăra eparhie.La ceremonia de binecuvântare şi inaugurare a sediului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei de la Roma au participat, din partea Patriarhiei Române, Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, Exarh Patriarhal, iar din partea Guvernului României: Domnul Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii şi Cultelor; Doamna Mariana Câmpeanu, Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse; Domnul Gigel Sorinel Ştirbu, Secretar de Stat pentru Culte; Domnul Marius Gabriel Lazurcă, Ambasadorul României la Vatican şi alţi distinşi oaspeţi, precum şi preoţi de la majoritatea celor 82 de parohii ale episcopiei, împreună cu familiile lor, credincioşi din Roma şi din alte parohii din Italia.Ceremonia a început cu un cuvânt de bun venit pe care Preasfinţitul Episcop Siluan al Italiei l-a adresat în numele clerului şi credincioşilor din eparhie distinşilor oaspeţi şi tuturor celor prezenţi. Apoi, Înaltpreasfinţitul Nifon a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. A urmat apoi tăierea panglicii şi dezvelirea plăcii comemorative pe care se menţionează contribuţia Patriarhiei Române şi a Guvernului României la achiziţionarea ansamblului de clădiri şi a terenului pe care se află sediul episcopiei.Slujba de sfinţire a fost prezidată de către Înaltpreasfinţitul Nifon, avându-l alături pe Preasfinţitul Siluan, înconjuraţi de preoţii şi diaconii prezenţi. După ungerea cu untdelemn şi stropirea cu apă sfinţită a sediului, Domnul Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii şi Cultelor, a citit mesajul Prim-Ministrului României, Domnul Călin Popescu-Tăriceanu, trimis cu această ocazie.În încheiere, Preasfinţitul Siluan a adresat cuvântul de mulţumire din partea episcopiei Preafericitului Părinte Daniel şi Guvernului României, pentru sprijinul oferit în achiziţionarea edificiului care va adăposti sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. A urmat o recepţie oferită celor prezenţi de către episcopie.( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 244/ 20 octombrie 2008)

No hay comentarios: