El papel de la religión cristiana ortodoxa en la conservación de los valores del pueblo búlgaro

"Se vuelven cada vez más numerosas las personas jóvenes que son atraídas por la fe y los sitios sagrados, por templos y monasterios" , destaca con regocijo el superior del monasterio de Rila, el obispo Eulogio. Crece, cada año que pasa el interés por la fe ortodoxa, motivado por simple curiosidad o bien por necesidad espiritual. Tras rozar una vez con los valores espirituales las personas vacilantes se transforman gradualmente en creyentes y, a su vez, va compartiendo estos valores con los demás. Así el granito de fe encuentra terreno propicio para crecer y convertirse en caridad. A esto contribuye, lógicamente, la literatura espiritual ortodoxa cuyo recinto natural son las iglesias y los monasterios. Estos libros son de ayuda y utilidad para toda persona que ansíe el contacto con Dios. Los búlgaros jóvenes son las personas que mejor y más adecuadamente se comportan en la iglesia, en comparación con sus padres que no han sido educados enprofesar la fe cristiana, dice el obispo Eulogio y agrega: "Muchas personas posiblemente no sepan qué leer ni cómo creer. Me consta que el Antiguo testamento ha sido escrito en un lenguaje difícilmente accesible ybastante ininteligible para la gente de la época moderna. Por esta razón les sugerimos que comienzen por el Nuevo Testamento. Hay también un excelente libro titulado "Nuestra fe" en el cual se han plasmado el Antiguo y el Nuevo Testamento en forma fácilmente accesible. Están explicados los Diez Mandamientos, el símbolo de la Fe, las Beatitudes. Se ofrecen aclaraciones elementales y concisas sobre lo que son el templo, el icono, por qué se enciende una vela en la iglesia, cómo hay que santiguarse. Se trata de las reglas elementales más importantes para la iniciación de uno en la fe. Se trata del Abecedario de la Fe."El monasterio San Juan de Rila existe desde hace 1060 años, destaca el obispo. En todo este dilatado período el monasterio logra conservar no sólo la fe sino de la cultura y la etnografía nacionales, de los valores espirituales del país."Lo más importante es la ilustración espiritual y toda persona que entre en el monasterio de Rila habrá de tener ánimos propicios y deseos de hacerlo,dice el obispo. Hay personas que nos preguntan cómo es la Biblia, desean que les contemos su contenido. Ya entienden Vds. que esto es imposible, lo único que podemos es sólo orientar a la gente. La educación se da en el seno familiar y en la escuela. El estudio del Catecismo es ya un tema manido, se han desperdiciado 20 años: el Catecismo no fue implantado en las escuelas.Antes hubo otros 40 años sin la enseñanza del catequismo y así vemos que casi tres generaciones de búlgaros no lo han podido estudiar. Por esto no hay que extrañarse ante los fenómenos negativos que comprobamos cada hora,cada día en nuestra sociedad. Son consecuencia precisamente de la falta del Catecismo, de la falta de un contacto con Dios."Hay que sobreponerse lo antes posible a esta crisis, resalta el obispo Eulogio ya que, si no, todos vamos a perecer. Se le acusa muchas veces a la iglesia cristiana ortodoxa búlgara de mantenerse un tanto al margen de lasociedad.¿Es así de verdad?"Lógicamente lo más importante es el contacto personal con cada ser humano,dice el obispo. De lo que se le acusa a la Iglesia Búlgara es que las misas oficiadas por ella no se hacen en idioma búlgaro moderno. Las misas son oficiadas en lengua eslava eclesiástica pero las lecturas de los evangelios se hacen en idioma búlgaro. En los contactos personales con los creyentes conversamos sobre diferentes temas de la fe. A pesar de esto 7 u 8 monjes no son capaces de atender a las miles de personas que visitan el Monasterio San Juan de Rila. Otro tanto ocurre en las grandes aglomeraciones urbanas en las que en un barrio sólo hay una iglesia. Es por esto que la Iglesia Búlgarai nsiste tanto en que se implante en Catecismo en las escuelas. Es materia que tuvo sus tradiciones en el pasado en la décadas de los años 40 del siglo pasado el Catecismo era asignatura enseñada a nuestros padres, abuelos quienes por esto tenían conducta y ética de verdaderos cristianos y de ahí, las relaciones entre la gente eran más humanas. Con la llegada de la democracia en Bulgaria se ofreció demasiada libertad al proceso didáctico, a los profesores y alumnos , y de ahí arrancaron los problemas relacionados con la educación y la cultura.

Por Darina GrigorovaVersión en español: Mijail Mijailov

http://www.bnr.bg/RadioBulgaria/Emission_Spanish/Theme_Historia/Material/08.12.26+El+papel+de+la+religion.htm

NASTEREA DOMNULUI (Craciunul)

Comunidad Parroquial de la Santa Protección de la Madre de Dios

Predica la Duminica dinaintea Nasterii Domnului

Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5)

Iubiti credinciosi,
Intrucit cu mila lui Dumnezeu sintem in ajunul prea luminatului praznic al Nasterii Domnului, ne-am gindit sa vorbim astazi despre nasterea noastra cea duhovniceasca. Fara de aceasta nici un crestin nu poate sa se mintuiasca, dupa cuvintul Mintuitorului care zice: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Fiindca, ce este nascut din trup, trup este, si ce este nascut din Duh, Duh este (Ioan 3, 6).
Dar, fratii mei, cind si cum primim noi aceasta duhovniceasca nastere prin apa si prin Duh? Negresit, aceasta nastere o primim toti la Sfintul Botez. Dar ce dobindim noi crestinii ortodocsi prin aceasta nastere de la Sfintul Botez? Prin Sfintul Botez ne facem fii ai Bisericii lui Hristos (Efeseni 5, 26). Prin Sfintul Botez sintem imbracati impreuna cu El la o viata noua (Romani 6, 4). Prin Sfintul Botez primim inaintea Sfintului Duh innoire (Tit 3, 5). Prin Sfintul Botez primim libertatea de a trai in comuniune cu Dumnezeu, odata ce am fost izbaviti de pacat si ne-am facut robi ai lui Dumnezeu (Romani 6, 22).
Prin Sfintul Botez ne-am lepadat de satana si de toate lucrarile lui, dupa rinduiala Sfintului Botez; ne-am lepadat de omul vechi (Coloseni 3, 9), am facut marturisirea dreptei credinte; ne-am facut fii dupa dar ai lui Dumnezeu (Galateni 4, 5); ne-am imbracat cu Hristos (Galateni 3, 27). Stim cu totii ca exista un singur Botez (Efeseni 4, 5). Cel ce boteaza a doua oara pe cel botezat in numele Preasfintei Treimi, acela a doua oara rastigneste pe Hristos, dupa Sfintul Ioan Damaschin. Au fost cazuri in Biserica, cind, in vederea iconomiei, s-a primit botezul schismaticilor si chiar al ereticilor (Canonul 2 al Soborului 6 Ecumenic).
Din cele spuse pina aici am aratat despre nasterea duhovniceasca a crestinului prin Sfintul Botez si ca in Biserica lui Hristos este un singur Botez. Sa vorbim acum si despre alte nasteri duhovnicesti care sint inainte si dupa Botez, si in ce conditii se poate totusi repeta Botezul.Nasterile spirituale dinainte si de dupa Sfintul Botez se pot repeta ori de cite ori este nevoie, spre folosul sufletelor omenesti. Care sint aceste nasteri spirituale care se pot repeta? Intii este nasterea spirituala care se face prin cuvint, prin care se trezeste omul la o viata noua in Hristos, spre a parasi pacatele si credinta lui ratacita. Cu acest botez al cuvintului, Sfintii Apostoli, mai inainte de a boteza pe catehumenii din pagini, si din iudei, ii trezeau la credinta cea adevarata in Hristos prin predica cuvintului lui Dumnezeu.
Asa vedem ca marele Apostol Petru, dupa pogorirea Sfintului Duh, a propovaduit Evanghelia in Ierusalim, adeverind despre Invierea Domnului si pogorirea Lui in iad. Prin aceasta predica au crezut in Hristos in acea zi ca la trei mii de suflete (Fapte 2, 4). Vedeti ca si aici credinta a venit prin auz, iar auzul prin cuvintul lui Dumnezeu? Dupa aceasta a urmat si Sfintul Botez al celor ce au fost treziti la credinta in Hristos Iisus prin cuvintul adevarului. Aceasta a fost o nastere duhovniceasca inainte de primirea Sfintului Botez. De aceasta nastere duhovniceasca prin auzirea cuvintului lui Dumnezeu vorbeste si Sfintul Apostol Pavel, zicind: Caci de ati avea zeci de mii de invatatori in Hristos, totusi nu aveti multi parinti. Caci eu v-am nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos (I Corinteni 4, 15; 9, 1; Ioan 1, 4).
Dar si in alt loc Sfintul Apostol Pavel numeste copii ai sai pe cei ce i-a nascut prin cuvint, zicind: O, copiii mei, pentru care sufar iarasi durerile nasterii pina ce Hristos va lua chip in voi (Galateni 4, 19). Mai arata ca si pe Onisim l-a nascut prin cuvint cind era in temnita si in lanturi si zicea: Te rog pe tine pentru fiul meu pe care l-am nascut fiind in lanturi, Onisim (Filimon 1, 10). Din aceste marturii ale Sfintei Scripturi si din altele pe care nu le mai insemnam aici pentru scurtime, sa cunoastem ca este si o nastere spirituala prin cuvintul lui Dumnezeu.
Insa, fratii mei, sa stim ca mai este si a doua nastere duhovniceasca ce se face prin Taina Spovedaniei si prin canon de pocainta, numita si "al doilea botez", dupa rinduiala tainelor crestinesti.
Deci prin adevarata spovedanie si pocainta cea cu lacrimi se face o nastere spirituala. Despre aceasta zice Sfintul Grigorie Teologul: "Lacrimi de pocainta varsindu-se, este asemenea cu botezul" (Hexaimeron, op. cit., p. 156). De aceea si Biserica Ortodoxa, avind marturiile Sfintei Scripturi si ale dumnezeiestilor Parinti, intelege ca "Spovedania curata este al doilea botez" (Molitfelnic, rinduiala Sfintei Spovedanii). Insa sa nu uitam ca nasterea duhovniceasca de la Sfintul Botez prin apa si prin Duh nu se mai repeta, iar nasterea prin cuvint, prin spovedanie si pocainta cu lacrimi o putem face oricind este nevoie, spre folosul sufletelor omenesti, spre indreptarea si spre luminarea lor. Caci daca Preabunul si Preainduratul Dumnezeu n-ar fi rinduit nasterea duhovniceasca prin spovedanie si pocainta, cu adevarat nimeni din noi nu ar putea sa se mintuiasca. Caci nici un om nu este fara de pacat inaintea lui Dumnezeu. De aceea toti avem nevoie de spovedanie si pocainta si facerea canonului.
Este inca si alta nastere duhovniceasca care tot prin spovedanie si fagaduinta de indreptare se face. Este tunderea in monahism sau calugaria pe care Sfintii Parinti o inteleg ca un al doilea Botez. Ultimul si cel mai mare botez si deci nastere duhovniceasca este mucenicia, adica botezul singelui pe care l-au primit toti martirii care au fost chinuiti si ucisi pentru credinta cea dreapta in Hristos. Prin aceste chipuri de nastere duhovniceasca aratate pina aici, si mai ales prin Botez si spovedanie Biserica lui Hristos aduce Mirelui ei mare si nemasurata multime de suflete, care prin darul si mila lui Dumnezeu dobindesc mintuirea si mostenesc imparatia lui Dumnezeu.Acest adevar il arata luminat dumnezeiescul parinte Efrem Sirul, zicind: "Pocainta este dar de multa roada aducator, caci in tot felul aduce lucru imbunatatit lui Dumnezeu. Pocainta este tarina mult roditoare care in toata vremea se lucreaza. Pom al vietii este, ca pe multi care au murit prin pacate ii inviaza. Pocainta zice pacatosilor: dati-mi mie greutatea pacatelor. Aceasta imi este mie dobinda pentru fapta. Ai credinta? Da-mi dobinda credintei, adica pocainta! Printr-insa se face credinta ta lucratoare. A vazut Dumnezeu ca pe neamul omenesc il tulbura vrajmasul diavol si a pus impotriva lui pocainta spre curatie. Acela indeamna sa pacatuiasca, iar pocainta este gata sa primeasca pe cel ce pacatuieste. Vrajmasul sileste pe om sa nelegiuiasca, iar pocainta il sfatuieste sa se intoarca. Acela se sileste sa deznadajduiasca pe om, iar aceasta nadejde de mintuire ii fagaduieste..."
A zis Isaia Proorocul: Cind te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mintui. Iata iti aduce tie marturie, numai pocaieste-te. De va suspina cel ce a pacatuit, indata cu suspinul si greutatea balaurului a iesit. Pocainta il povatuieste pe om spre mintuire si atunci nu numai ca vei suspina, ci si lacrimi vei varsa cu multa durere. Caci sufletul vazind ca pe un tata pe Dumnezeu, dupa o vreme se porneste catre lacrimi. Si lacrimi varsa pentru doua pricini: ca sa plece pe Dumnezeu spre iubire ca pe un Parinte si sa se curateasca de rautatea sarpelui.
N-ai auzit ce zice David? Spala-voi in toate noptile patul meu. Insa intii a suspinat si apoi a lacrimat. Iti arat tie din firea cea prea mare ca intii se face vint si apoi vine ploaia. Intii tunetul trasneste si apoi norii pica ploaie. Acelasi prooroc David zice: Ostenit-am intru suspinul meu (Psalm 6, 6). Iar osteneala suspinului este multimea lacrimilor de pocainta. Osteneala suspinului este durerea inimii. Drept aceea s-a dovedit ca si lacrimile se inmultesc cind suspinurile inainte povatuiesc. Deci nu se cuvine sa ne deznadajduim de mintuire, fratilor, avind maica pocainta" (Sfintul Efrem Sirul, Cuvint pentru pocainta, tomul III, 1823, p. 197- 207).
Iubiti credinciosi,
Am socotit de cuviinta sa arat din cuvintele Sfintului Efrem Sirul cit de mare este Taina Pocaintei si a Spovedaniei si cit de mare multime de suflete se apropie de Dumnezeu prin aceasta nastere duhovniceasca a adevaratei pocainte.Dumnezeiasca Evanghelie ne spune ca si in cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste (Luca 15, 7). Si daca pentru unul care se pocaieste se face atit de mare bucurie in cer, oare cita bucurie se face la Dumnezeu pentru nenumarate multimi de suflete care se intorc catre El din toata inima lor? Stim si din alta marturie a Sfintei Scripturi ca Dumnezeu nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu (Iezechiel 18, 22-32).
Deci fericiti si de trei ori fericiti sint acei oameni care se intorc catre Dumnezeu cu adevarata pocainta, parasind pacatele. Ca daca Botezul este spalare de pacate si sfintire pentru om (I Corinteni 6, 11), tot asa si pocainta adevarata este curatire si spalare de pacate, care face pe om renascut si reinnoit inaintea lui Dumnezeu. Aceasta o spune si Sfintul Grigorie Teologul. "Stiu inca si al cincilea botez, al lacrimilor, dar este mai ostenicios" (Psalm 6, 6).
Mare este pocainta si lui Dumnezeu foarte iubita, caci voia Lui cu adevarat o face. Aceasta este masa lui Dumnezeu ca printr-insa vine mintea oamenilor. Zice si Mintuitorul: Mincarea Mea este sa fac voia Tatalui Meu celui din ceruri. Deci pocainta este piinea lui Dumnezeu cea minunata. Iar bucatele cele de multe feluri ale lui Dumnezeu sint infrinarea, postul, privegherea, rugaciunea intinsa si supunerea cu smerenie. Ca de aceasta se indulceste Dumnezeu mai mult decit de celelalte jertfe. Zice si Sfintul Apostol Pavel ca lucrarea faptelor bune este "piinea Stapinului". In continuare zice: "Dreptii prin mici fapte bune mai mult imblinzesc pe Dumnezeu decit unii care lucreaza multe. Ca nu la fapta priveste Dumnezeu, ci la punerea inainte si la vointa. El nu cauta la ceea ce se face, ci la osirdia cu care se savirseste. Vaduva cu banisorii, pe cei multi cu bani de aur i-a biruit". Zice iarasi Sfintul Efrem: "Mare topitoare este pocainta, fratilor, caci primeste arama si o schimba in aur, plumb primeste si da argint". Iarasi zice: "Mare folos a adus oamenilor pocainta, ca prin ea pe Dumnezeu Il facem milostiv. Mare este pocainta pe pamint. Ca sufletelor se face scara catre cer, ridicindu-le acolo de unde au cazut prin pacat..." (Sfintul Efrem Sirul, Cuvint pentru pocainta, tomul III, 1823, p. 197- 207).
Iubiti credinciosi,
Duminica de astazi este numita "Duminica dinaintea Nasterii Domnului". Ea are rolul de a ne pregati duhovniceste pentru marele praznic al Intruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, in pestera din Betleem, pentru mintuirea lumii.
Cea mai buna pregatire a crestinilor si a noastra pentru intimpinarea Mintuitorului este pocainta, marturisirea cu cainta a pacatelor si inceperea unei vieti duhovnicesti noi in Iisus Hristos. Iata Mesia vine, Fiul lui Dumnezeu este trimis de Tatal in lume, fecioara Maria cu batrinul Iosif cauta loc de nastere in Betleem dar nu gaseste. Steaua se pregateste sa rasara pe cerul lumii. Arhanghelul Gavriil, care a slujit la taina Intruparii, se bucura. Lumea asteapta, diavolii se cutremura, iar lumea se pregateste sufleteste sa primeasca pe Pruncul Iisus.
Dar noi, fratii mei, cum ne pregatim sa primim pe Hristos? Vine in lume Domnul pacii, va afla El loc de odihna in inimile noastre? Oare noi ne-am impacat prin pocainta cu Dumnezeu si fiecare unul cu altul prin iertare?
Vine la noi Mintuitorul lumii, sa impace popoarele, sa linisteasca mintile, sa spele pacatele si sa mintuiasca sufletele noastre, dar noi oare ne-am pregatit sa-L primim pe Hristos? Ne-am marturisit pacatele la duhovnic? Am plins pentru ele? Am facut canonul cuvenit? Ne-am innoit duhovniceste prin rugaciune, prin milostenie si impacare? Ne-am unit cu Hristos prin Sfinta Impartasanie? Sau tot aminam pocainta pina va veni fara veste vremea sfirsitului?
Fecioara Maria a gasit loc de nastere Fiului lui Dumnezeu, in pestera din Betleem, ca nimeni n-a vrut s-o primeasca. Oare noi ne-am pregatit sa-L gazduim pe Hristos in inimile noastre? Dar El nu intra sa se salasluiasca in inimile pline de ura, de rautate, de mindrie si desfrinare. Hristos nu intra in casele unde stapineste betia, uciderea de copii, desfriul si necredinta. Hristos nu se naste prin Duhul Sfint in inimile robite de patimi si mai ales de duhul mindriei si al deznadejdii.
Asadar, fratii mei, sa ne pregatim ca vine Hristos in lume s-o impace si s-o innoiasca, caci lumea nu mai poate trai fara El. Vine in casele si inimile noastre sa ne nasca din nou, sa ne ierte pacatele sa ne daruiasca Trupul si Singele Sau, sa ne prefaca inima impietrita in Biserica vie, in altar de rugaciune si de jertfa. Deci, nimeni sa nu fie trist si tulburat! Nimeni sa nu-I inchida usa sufletului sau. Nimeni sa nu mai zaca in betii si desfriu, in nepasare si necredinta. Ci sa ne curatim si sa ne impacam, sa ne innoim duhovniceste si impacindu-ne unii cu altii, impreuna cu ingerii sa cintam: "Hristos se naste, slaviti-L; Hristos din ceruri, intimpinati-L; Hristos pe pamint, inaltati-va. Cintati Domnului tot pamintul!" Amin.

Parintele Ilie Cleopa
Publicado por Padre Nicolás Vera.

Pastorala de Crăciun 2008 a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† D A N I E L
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP AL BUCUREȘTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ȘI DOBROGEI,
LOCȚIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ȘI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL
ȘI PREAIUBIȚILOR CREDINCIOȘI
DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREȘTILOR
HAR, MILĂ ȘI PACE DE LA HRISTOS DOMNUL,
IAR DE LA NOI PĂRINTEȘTI BINECUVÂNTĂRI
„Și a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut și L-a
înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc, pentru
ei, în casa de oaspeți”.
(Luca 2, 7)
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți frați și surori în Domnul,
Felul în care Sfinții Evangheliști Matei (1, 18-25; 2, 1-22) și Luca (2, 1-20)
scriu despre Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos în Betleem ne arată cât de
mult prețuiește Dumnezeu familia. Atotputernicul Dumnezeu, Care a făcut
cerul și pământul coboară din cer pe pământ întru smerenia unui Prunc
născut nu în casa părinților săi, ci într-o călătorie, și nici măcar într-o casă de
oaspeți, ci într-o iesle. Fiul lui Dumnezeu Se face Om, fără casă, străin și
călător, pentru ca să aducă la casa Tatălui ceresc pe oamenii înstrăinați de El.
Toți oamenii, prin viața lor trecătoare, sunt în lumea aceasta călători, căutători
ai odihnei în Dumnezeu, Care i-a făcut spre comuniune de iubire cu El.
Pruncul, pe care Îl naște Fecioara Maria, nu este decât în fața oamenilor,
fiul lui Iosif din Nazaret, fiindcă trebuia ca Fiul lui Dumnezeu, Care Se naște
veșnic din Tatăl, fără mamă, să Se nască în timp din mamă, fără tată, prin
lucrarea Duhului Sfânt: „Îngerul Domnului i s-a arătat (lui Iosif) în vis, grăind:
Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit întrînsa
este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Deși Iosif nu este tatăl după trup al
Fiului Fecioarei Maria, totuși lui i se încredințează de către Dumnezeu, prin
înger, Pruncul Căruia trebuie să-I pună numele voit de Dumnezeu, adică
Iisus, și pe Care trebuie să-L crească și să-L ocrotească, astfel ca Pruncul să nu
fie o ființă lipsită de iubirea unuia din părinți. Deci, Iosif este oarecum tatăl
adoptiv al lui Iisus.
Numele de Iisus vine de la Ieșuah, care înseamnă „Dumnezeu mântuiește”,
arătând astfel că, prin Fiul Fecioarei Maria, Dumnezeu voiește să mântuiască
lumea de păcate: „Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui
poporul Său de păcatele lor” (Matei 1, 21). Mântuirea înseamnă refacerea
legăturii de viață și iubire între Dumnezeu și oameni. Iisus este Fiul veșnic al
lui Dumnezeu devenit Om, astfel încât în El, Dumnezeu și Omul sunt uniți
pentru veșnicie. De aceea, proorocul Isaia a profețit că Fiul Care Se va naște
din Fecioară Se va chema Emanuel: „Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște
Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu”
(Isaia 7, 14; Matei 1, 23). Cu alte cuvinte, Pruncul Iisus este Dumnezeu-
Copilul.
Când Dumnezeu a făcut lumea, coroana creației Sale a fost familia:
bărbatul și femeia, care au primit binecuvântarea de a crește, a se înmulți și a
stăpâni pământul (Cf. Facerea 1, 27-28). De aceea, în Biserica Ortodoxă, la
Cununie, se pun mirilor coroane pe cap. Dar, pentru că la începutul lumii femeia
a fost făcută din Adam, fără mamă, acum, la reînnoirea sau mântuirea
lumii căzute în păcat, Iisus, Noul Adam, Se naște din femeie, fără tată. Iisus
Se naște nu din sămânță și poftă bărbătească, ci de la Duhul Sfânt, pentru că
inițiativa mântuirii vine de la Dumnezeu, Tatăl din ceruri, nu de la oamenii
pământești. Nașterea după trup este naștere pentru viața pământească, viață
care sfârșește în moarte, dar nașterea din lucrarea Duhului Sfânt este naștere
pentru viața cerească, veșnică. Astfel, în însăși nașterea după trup a Domnului
nostru Iisus Hristos este dat începutul vieții veșnice pentru om (cf. Ioan 1, 12-13).
Întrucât bărbatul și femeia împreună, adică prima familie, Adam și Eva,
au căzut în păcat prin neascultare față de Dumnezeu, acum Iisus Mântuitorul,
Noul Adam, începe ridicarea neamului omenesc din păcat alegând tocmai
familia ca loc de început al lucrării Sale mântuitoare, prin smerită ascultare față
de Dumnezeu a Fecioarei Maria și a dreptului Iosif, ocrotitorul Pruncului Iisus.
Plin de înțeles este și faptul că prima minune pe care o va săvârși Iisus
Mântuitorul în activitatea Sa publică se petrece la întemeierea unei noi familii, la
nunta din Cana Galileii la care a fost invitat El, Iisus, și mama Sa, Fecioara Maria
(Cf. Ioan 2, 1-11). Acolo, în mod minunat, la rugămintea mamei Sale, care este
icoana Bisericii, Mântuitorul Hristos preface apa în vin, arătând că
binecuvântarea lui Dumnezeu asupra familiei plinește ceea ce lipsește și
aduce bucurie deplină.
Fiul lui Dumnezeu devine Om și Se naște pe pământ printre oameni, ca să
împace și să unească pe om cu Dumnezeu și pe oameni întreolaltă. De aceea, corul
îngerilor cerești, care vestesc, în timpul nopții, păstorilor de lângă Betleem,
Taina Nașterii lui Hristos, cântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe
pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).
Dumnezeu, Care a făcut spațiul și timpul, alege locul și vremea nașterii
Sale ca Om: Betleemul din vremea împăratului Cezar August și a regelui
Irod. Dumnezeu-Cuvântul, Care a spus primei familii: „Stăpâniți pământul”,
alege ca loc al venirii Sale ca Om printre oameni o familie săracă și neajutorată,
fără bogății și fără renume, o familie care nu poate conta pe nimeni și pe
nimic altceva decât pe ajutorul lui Dumnezeu. O, adânc al iubirii smerite a lui
Dumnezeu! Copilul, Care înainte de a Se naște, nu găsește nici măcar un
colțișor în casa de oaspeți, îndată după naștere nu mai are loc nici în
pământul neamului Său, ci trebuie să ia calea refugiului în Egipt. Vedem
cum, de la început, viața lui Iisus se întâlnește cu refuzul și refugiul, pentru ca
mai târziu să sfârșească cu răstignirea, întrucât El a venit să aducă iubire și
viață, în lumea în care păcatul aduce ură și moarte.
Iisus Se naște într-o iesle, noaptea, pe când dormeau locuitorii
Betleemului. La marginea orașului se află în stare de veghe doar păstorii oilor.
Acestor oameni simpli și veghetori li se arată cete de îngeri întru lumină și
cântare ca să vadă cum Dumnezeu schimbă pe cele smerite în slavă, iar
singurătatea lor o preface în bucurie. Oameni din afara orașului sunt chemați
să devină cei dintâi prieteni ai familiei sărace și străine, pe care Dumnezeu o
binecuvântează prin nașterea Mântuitorului. Magi de la Răsărit, de la distanțe
mari, vin să vestească iudeilor că, tocmai în țara lor, S-a născut un Prunc-rege
de Care depinde mersul astrelor. Darurile împărătești oferite Pruncului sărac,
născut într-o iesle, daruri aduse de departe, dintr-o țară străină, arată iubirea
lui Dumnezeu pentru Pruncul născut din Mamă saracă, neajutorată, de către
oamenii de aproape, de același neam. De aceea, Sfântul Ioan Evanghelistul
spune: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).
Sensibil la contrastul dintre lipsa de ospitalitate pe care Fecioara Maria o
trăiește cu întristare în Betleem și darurile scumpe primite de la oameni
străini, poporul nostru, în frumoasele sale colinde, deplânge pe locuitorii
neprimitori ai Betleemului, dar laudă pe păstorii de la marginea lui; deplânge
cruzimea lui Irod, dar laudă înțelepciunea și dărnicia magilor de la Răsărit
care îi aduc daruri Pruncului Iisus:
„Aseară pe’nserate / Fecioara Maria
În Betleem cetate / Călătorind sosea
Și fiind obosită / Locașul și-l cerea
În Betleemul mare / Nimenea n-o primea”.
Iubiți credincioși și credincioase,
Făcându-se Om asemenea nouă, afară de păcat, Dumnezeu a ales calea
smerită, tainică, de a veni la noi, pentru că El voiește ca noi să răspundem iubirii
Sale în mod liber, nu forțați. El Se smerește atât de mult, încât poate fi primit sau
refuzat de către noi. El Se face străin și călător, sărac și neajutorat, ca noi, în
mod liber, cu dragoste și bunătate, să facem dintr-un străin un prieten și dintr-un
călător un oaspete al casei noastre. Ajutând un sărac, ne îmbogățim inima, sporim
iubirea milostivă a sufletului nostru, aducându-l astfel la asemănarea cu
iubirea milostivă a lui Dumnezeu, după chipul Căruia a fost făcut omul la
început. Iubirea lui Dumnezeu este deodată atotputernică și smerită: Cel
necuprins încape într-o iesle, Cel veșnic devine un copil fraged la vârstă.
De ce un copil? Fiindcă un copil nu poate face nimic pentru el însuși: nu se
poate hrăni singur, nu se poate adăposti singur, nu se poate apăra singur,
viața lui depinde întru toate de iubirea celor din jur, de iubirea lor dăruitoare. Prin
nașterea de prunci, prin îngrijirea și creșterea lor, oamenii nu mai trăiesc
pentru ei înșiși, ci pentru alții: viața lor devine dăruire și dăinuire în
comuniune de iubire. Dreptul Iosif, deși nu este tată după trup al lui Iisus,
devine totuși tată sau părinte adoptiv prin purtarea de grijă față de Copilul
nou-născut. Prin iubirea dăruitoare pentru copii, un străin poate deveni părinte al
lor, iar din lipsă de iubire dăruitoare, un părinte poate deveni un străin pentru
propriii săi copii. Cine nu poate iubi copiii nu poate deveni părinte, iar cine nu
poate deveni părinte nu poate deveni om deplin.
Iisus Domnul nu a avut copii după trup, dar a avut ucenici, fii duhovnicești,
cărora le-a spus: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca
aceștia este Împărăția cerurilor” (Matei 19, 14). Mai mult, Iisus Mântuitorul a
înviat pe fiul văduvei din Nain și pe fiica lui Iair, aducând bucurie părinților îndurerați.
Iubirea față de copii este, așadar, început al înțelegerii iubirii părintești a
lui Dumnezeu față de oameni. Copiii cărora le lipsește iubirea părinților nu pot
crește spiritual deplin, iar adulții care nu pot manifesta iubire dezinteresată,
frățească și părintească, față de semenii lor nu pot răspunde deplin nici iubirii
părintești a Tatălui ceresc față de ei.
Sfânta Scriptură descrie legătura lui Dumnezeu cu lumea ca pe o relație de
intimitate, ca pe o cununie și o familie (Cf. Efeseni 5, 21-33). Biserica este locul
unde, prin lucrarea Sfântului Duh asupra sufletului feciorelnic și curat al
omului smerit, se simte iubirea frățească în Dumnezeu-Fiul devenit Om și iubirea
părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, pe care Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învățat
să-L chemăm: „Tatăl nostru Care ești în ceruri”. Biserica este deci Familia iubirii
Sfintei Treimi față de oameni, iar familia creștină a fost numită pe drept
cuvânt „Biserica de acasă” (Ecclesia domestica).
Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos ca Prunc într-o familie ne cheamă
astăzi să acordăm o atenție deosebită familiei, în general, și familiei creștine,
în special. Am văzut că familia este coroana creației și locul sau mediul în care
omul începe să înțeleagă taina iubirii și a binecuvântării părintești a lui Dumnezeu.
Astăzi, familia creștină se confruntă cu criza economică (sărăcie, șomaj,
nesiguranța zilei de mâine), cu criza morală (avortul, divorțul, abandonarea
copiilor, libertinajul ș.a.), cu criza spirituală (sectarismul, fanatismul și
prozelitismul religios).
Cauzele sunt multiple și complexe: declinul demografic al populației
tinere, ca o consecință a migrației tinerilor datorată sărăciei, mutații de ordin
cultural, tehnic, ideologico-pragmatice ce accelerează fenomenul de
secularizare ca pierdere a dimensiunii sacre a vieții și intensifică în mod
alarmant mentalitatea individualistă exacerbată, mercantilă, narcisistă și
nihilistă1. Absența idealului pe termen lung și a valorilor creează adesea în
om sentimentul vidului, al singurătății și al abandonului, determinând mulți
oameni să se refugieze în practica drogului, violenței, în sectarism și suicid2.
În plus, criza familiei se manifestă și în abandonul copiilor de către părinți și
în abandonul părinților de către copii, în numărul mare de avorturi și chiar în
creșterea numărului divorțurilor, creșterea violenței în familie și creșterea
delincvenței juvenile.
Dar Nașterea Domnului, prin care se arată nesfârșita iubire a lui Dumnezeu
pentru oameni, ne aduce putere și speranță ca să biruim încercările
1 Cf. Mgr. Angelo Scola, „La politique et la dimension éthique”, în Droits de l’homme, famille et politique, pp. 173-206,
mai ales pp. 186-200.
2 Cf. Mgr. Giovanni Battista Re, „La crise de la famille, c’est aussi la crise de la société”, în lucrarea colectivă Droits de
l’homme, famille et politique, Conseil Pontifical pour la Famille, II-e Rencontre d’hommes politiques et de législateurs
d’Europe, 22-24 octobre 2008, Rome, éditeur Pierre Téqui, Paris, pp. 167-171.
grele ale vieții. În acest sens, trebuie ca în fiecare parohie să ajutăm familiile
creștine sărace sau cu mulți copii, să arătăm dragoste frățească și părintească
față de copiii orfani și față de părinții îndurerați care și-au pierdut copiii.
Să vizităm, mai ales în aceste zile, casele de copii fără părinți și casele de
bătrâni pe care i-au uitat copiii lor; să vizităm bolnavii din spitale și deținuții
din închisori, pentru a le vesti, prin daruri și colinde, bucuria Nașterii
Domnului Hristos – Darul iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu față de lume.
În fața crizei morale și spirituale de azi, să lucrăm pentru întărirea și sporirea
iubirii părinților față de copii și a copiilor față de părinți; precum și a iubirii curate a
soților între ei, păstrând dreapta credință și dreapta viețuire pe care le-am moștenit de
la părinții și strămoșii noștri de-a lungul veacurilor, ca popor creștin.
Să creștem copiii și tinerii noștri în virtute și sfințenie, să-i învățăm să
găsească în rugăciune izvorul iubirii curate și să trăiască viața lor pe pământ
în lumina binecuvântarii Părintelui ceresc și a Bisericii Fiului Său, Domnul
nostru Iisus Hristos, pentru ca să putem, din an în an, să cântăm cu îngerii și
cu strămoșii în cor: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între
oameni bunăvoire!”.
Frați și surori în Domnul,
În noul an care vine, 2009, se împlinesc 650 de ani de la întemeierea
Mitropoliei łării Românești (1359), care l-a avut ca prim păstor al ei pe
Sfântul Ierarh Iachint (1359-1372), și 150 de ani de la actul Unirii Principatelor
Române (24 ianuarie 1859), proclamarea Unirii fiind făcută chiar de către
Nifon Mitropolitul, într-o clădire din incinta Mitropoliei din București.
Totodată se vor împlini 1630 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului
Vasile cel Mare (379-2009), unul dintre cei mai cunoscuți Sfinți Părinți ai
Bisericii Ortodoxe, mare teolog și înțelept păstor de suflete.
Cu acest prilej, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea
Noastră, a declarat anul 2009, An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel
Mare și al tuturor Sfinților Capadocieni.
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în Cezareea Capadociei din Asia Mică în
anul 330 și a trecut la Domnul în anul 339. Părinții lui se numeau Vasile și
Emilia și au avut nouă copii, dintre care cinci au devenit sfinți, împreună cu
părinții lor și cu bunica lor, Macrina cea Bătrână. De fapt, toți cei nouă copii:
cei patru frați și cele cinci fete, din familia lor, duceau o viață de sfințenie,
evlavie, în dumnezeiască iubire, în rugăciune, milostenie și bună așezare a
sufletului.
Familia Sfântului Vasile cel Mare a fost o familie de sfinți. Frații Sfântului
Vasile au fost: Sfântul Grigorie, Episcop de Nyssa, cel mai mare dintre ei;
după el a urmat Sfântul Vasile, apoi Sfântul Navgratie, mare pustnic și
făcător de minuni în pustia Sinaiului, și apoi Sfântul Petru, episcopul
Sevastiei. Deci, trei ierarhi sfinți și un pustnic. Dintre fete, Sfânta Macrina a
fost mai mare cu vârsta decât toți. Ea a ajutat pe mama lor, Emilia, la creșterea
tuturor copiilor, învățându-i pe toți, din pruncie, dreapta credință în Hristos-
Domnul3.
Sfântul Vasile cel Mare a fost un om foarte afectiv și a simțit mereu nevoia
comuniunii cu cei dragi, cu familia ori cu prietenii. Persoanele care au avut
un rol major în creșterea și formarea sa erau: mama Emilia, doica Paladia,
bunica Macrina, sora Macrina și unchiul Grigorie, care i-a fost ca un al doilea
tată și protector4.
Considerând familia o instituție de bază a societății, întemeiată de
Dumnezeu prin crearea omului ca bărbat și femeie (Facerea 1, 27), Sfântul
Vasile cel Mare acorda, în scrierile sale, o importanță deosebită relațiilor
dintre membrii familiei: soț și soție, părinți și copii, frați și surori.
De asemenea, Sfântul Vasile cel Mare face dese referiri la preocuparea pe
care trebuie sa o aibă familia și Biserica față de creșterea și educația copiilor.
În acest sens, este cunoscută lucrarea Sfântului Vasile cel Mare Către tineri, în
care sfătuiește pe tinerii creștini să se pregătească din tot ceea ce mintea omenească
și cultura universală, au alcătuit de-a lungul existenței umanității și să
extragă, asemeni albinelor, numai polenul, lăsând la o parte ceea ce este dăunător
sănătății morale a tinerilor5.
Sfântul Vasile cel Mare este un mare dar pentru întreaga lume creștină,
dar și pentru noi, românii, în special. El a desfășurat o frumoasă activitate
misionară „nu numai în patria sa Capadocia, ci s-a ocupat și de situația creștinilor
din Scythia Minor sau Dacia Pontica (Dobrogea), precum și de creștinii din Dacia
Carpatica (geto-daco-romanii), ca și de creștinii goți, care locuiau în răsăritul
Munteniei de azi și în sudul Moldovei”6.
Fiind rudă și prieten cu Junius Soranus, guvernatorul sau comandantul
militar al Scythiei Minor, Sfântul Vasile cel Mare a cerut acestuia să trimită în
3 Arhim. Cleopa Ilie, „Predică la Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, în Predici la Praznice Împărătesti si la sfinţii de peste
an, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1986, pp. 269-270.
4 Acad. Prof. Dr. Emilian Popescu, Sfântul Vasile cel Mare, despre sine si familie în scrisorile sale, comunicare susţinută
în cadrul lucrărilor Comisiei Române de Istorie si Studiu al Crestinismului, dedicate personalităţii Sfântului Vasile cel
Mare, organizate la Centrul social de la Mănăstirea Cernica, în perioada 2-3 octombrie 2008.
5 Sfântul Vasile cel Mare, Omilii si Cuvântări, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucuresti, 2004, traducere de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, p. 360.
6 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, „Sfântul Vasile cel Mare si crestinii din Scythia Minor si Dacia nord-dunăreană”, în Sfântul
Vasile cel Mare – închin are la 1600 de ani de la săvârsirea sa, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucuresti, 1980, p. 378
patrie, adică în Cezareea Capadociei, moaștele Sfântului Sava de la Buzău,
mort ca martir pentru credința în Hristos, în răsăritul Daciei Carpatice, la 12
aprilie 372, fiind înecat în râul Buzău7.
În epistolele sale adresate guvernatorului Soranus sau Episcopului de
Tomis, Bretanion, Sfântul Vasile cel Mare își arată admirația pentru tăria
credinței trăite de strămoșii noștri de la Dunăre și Mare.
Primele obști monahale de la noi au fost organizate de ucenici și urmași ai
Sfântului Vasile cel Mare, după regulile sale monahale.
Dovada legăturilor sale cu pământul nostru străbun a fost recunoscută
mai târziu și de Patriarhia Constantinopolului. Astfel, Sinodul Patriarhiei de
Constantinopol, în timpul Patriarhului Sofronie, a decis la data de 10
octombrie 1776 ca Mitropolitul Ungrovlahiei (cu reședința la București) să
poarte și titlul onorific de ”Locțiitor al Tronului episcopal din Chesareea
(Cezareea) Capadociei”. Din anul 1925, acest titlu este purtat de Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române8.
În țara noastră, Sfântul Vasile cel Mare se bucură de o deosebită cinstire,
numele de Vasile fiind foarte raspândit la români (aproximativ 615.000 de
persoane poartă acest nume), iar în folclorul românesc, mai ales în colinde și
plugușor, Sfântul Vasile cel Mare este așezat după Moș Crăciun, de-a dreapta
Maicii Domnului sau locuind în aceeași Casă cu Dumnezeu.
În noaptea de 31 decembrie 2008 spre 1 ianuarie 2009 și în ziua de Anul
Nou, de sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, să înălțăm rugăciuni de
mulțumire lui Dumnezeu (Te-Deum) pentru binefacerile primite de la El în
anul 2008 și să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare pe
care o vom săvârși în anul nou 2009.
Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos,
Anului Nou – 2009 și Botezului Domnului, vă adresăm tuturor calde și
părintești doriri de pace și sănătate, fericire și ajutor mult de la Dumnezeu în
tot lucrul bun și folositor, dimpreună cu tradiționala urare: La mulți ani!
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu – Tatăl și
împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” (II Corinteni 13, 13).
7 Ibidem, p. 383
8 Teoctist, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, „Opera Sf. Vasile cel Mare în evlavia credinciosilor ortodocsi români”,
în Sfântul Vasile cel Mare – închin are la 1600 de ani de la săvârsirea sa, p.22; Cf. Pr. Dr. Gheorghe Soare, „Titlul de
locţiitor al Cezareei Capadociei purtat de mitropolitul Ungrovlahiei”, în Studii Teologice, anul XII, 1960, nr. 5-6, p. 376
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† D A N I E L
ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR
MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI
LOCłIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
SI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Cuvânt pastoral la Naşterea Domnului 2008

† TIMOTEI
din Harul lui Dumnezeu
Episcopul Spaniei şi Portugaliei

Cuvânt pastoral la Naşterea Domnului 2008

Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din Episcopia
Spaniei şi Portugaliei
Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru,
iar de la noi părinteşti binecuvântări!


Prea Cucernice Părinte,
Iubiţi credincioşi,

Astăzi s-a născut Hristos. Astăzi îngerii şi oamenii se bucură deopotrivă cântând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Astăzi este o zi de sărbătoare şi de bucurie mare pentru că ni s-a născut nouă Mântuitor. Iată ce ne învaţă Condacul sărbătorii Naşterii Domnului: „Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera, Celui neapropiat, aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci”.


Dragii mei,

Prin puterea credinţei noastre, evenimentul Naşterii Domnului, care s-a petrecut acum două mii de ani în peştera sărăcăcioasă a Betleemului, îl retrăim şi noi astăzi, îl sărbătorim şi ne închinăm „cu credinţă tare”, cum spune unul din colindele noastre, la fel cum au făcut-o oarecând îngerii, păstorii şi magii.
Astăzi Îi facem locaş în sufletul nostru Celui ce a primit să se facă Om pentru mântuirea noastră. Astăzi se reînnoieşte în inimile noastre harul şi binecuvântarea venirii în lume a pruncului Iisus. Astăzi se revarsă în sufletele noastre: dragostea,

bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea şi curăţia, care sunt roade ale Duhului Sfânt[1]; şi ne facem părtaşi la acestea ca unii ce am primit în noi pe Domnul Hristos, ca cei care ne-am botezat din apă şi din Duh, ca unii care renaştem mereu, sărbătoare de sărbătoare, la viaţa cea adevărată. Astăzi,Fecioara Maria, naşte pe Cel mai presus de fiinţă, Îl naşte pe Cuvântul lui Dumnezeu sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc. Astăzi Născătoarea de Dumnezeu a dat rod pe Cel Unul-Născut din Tatăl mai înainte de veci şi unit în mod deplin cu firea omenească, pe Cel „plin de har şi de adevăr”[2], prunc tânăr şi Dumnezeu adevărat.
Bucuria sărbătorii de azi ne cuprinde pe fiecare, pentru că Soarele dreptăţii a primit să ne lumineze şi să ne încălzească cu razele Sale mângâietoare, a primit să Se nască, să crească, să ne mântuiască.
Bucuria pe care au avut-o îngerii văzându-L pe pruncul Iisus culcat în iesle, bucuria pe care au avut-o păstorii când au primit vestea naşterii Mântuitorului, devine şi bucuria noastră. Este acea bucurie pe care a promis-o Domnul celor ce cred întru El, bucuria revederii, bucuria întâlnirii cu Domnul pe care nimeni nu o va lua de la noi[3], bucurie care revarsă în sufletele noastre pace; pace, pentru care ne rugăm la fiecare slujbă pe care o săvârşim: „Pentru pacea care vine de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm”.
Această bucurie ne face şi pe noi să colindăm minunându-ne:

„O, ce veste minunată!
În Betleem ni s-arată!
Astăzi S-a născut cel făr’ de-nceput,
cum au spus proorocii.

Că la Betleem Maria,
Săvârşind călătoria
Într-un mic sălaş, lângă-acel oraş,
A născut pe Mesia.

Pre Fiul în al Său nume,
Tatăl L-a trimis în lume.
Să Se nască, şi să crească,
să ne mântuiască”.

Nu cred că există suflet de român care să nu cunoască, cel puţin aceste câteva versuri de colind şi să nu vibreze, împreună cu întreaga Creaţie a lui Dumnezeu, plin

de emoţie, la vestirea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Mesia Cel mult aşteptat şi vestit de către prooroci, din veacuri. Ne uimim de bunătatea lui Dumnezeu revărsată cu îmbelşugare peste noi şi dăm slavă, cinste şi închinăciune, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.


Iubiţi credincioşi,

Vă îndemn cu căldură sufletească să nu vă uitaţi tradiţiile şi obiceiurile. Ele sunt inspirate dintr-o adâncă şi curată evlavie a poporului nostru. Ele – şi mă refer în special la colinde – reprezintă şi testamentul moşilor şi strămoşilor noştri, care au ştiut să petreacă viaţa creştineşte. Să nu uităm cine suntem şi ce moştenire bogată avem. Să nu uităm că avem, odată cu ea, şi responsabilitatea de a o păstra vie şi curată, pentru ca mai apoi să putem să o transmitem copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor noştri. Este unicitatea mărturisirii şi mărturiei credinţei noastre creştine în faţa acestei lumi secularizate în mijlocul căreia trăim, lume din ce în ce mai deranjată de prezenţa lui Dumnezeu, lume care preferă întunericul, în locul luminii, lume care nu Îi mai dă pruncului Iisus nici un sălaş, întocmai ca odinioară Betleemul, lume care de Crăciun nu Îl mai aşteaptă pe Hristos, pe Mântuitorul sufletelor noastre, ci îl aşteaptă pe Moş Gerilă sau pe Moş Crăciun[4], aşa cum îl avem noi astăzi, personaje inventate de lumea modernă, cu scopul de a eclipsa „Soarele dreptăţii”[5], de a nu se mai vorbi despre


naşterea lui Hristos şi despre „lumina cunoştinţei”[6] de Dumnezeu, de a nu se mai vorbi despre Creator şi planul Lui de mântuire a lumii, ci despre creaturi şi despre planul lor de salvare a lumii, plan în care nu are loc Dumnezeu, uitând, sau nevrând a înţelege, că fără Dumnezeu nu putem face nimic. Omul cade mereu victimă aceleiaşi ispite: Vreau să ajung dumnezeu dar fără Dumnezeu.
Suntem datori, aşadar, să păzim nestinsă lumina lui Hristos, şi nealterată, tradiţia ei din neam în neam; să păstrăm lumina aceasta în sfeşnicele sufletelor noastre fără să o acoperim, ci să o arătăm tuturor, pentru ca astfel să păzim porunca Mântuitorului nostru care zice: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”[7]. Făcând aşa vom auzi, cu siguranţă cuvintele: Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri[8].


Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Pe toate, le-a clădit Dumnezeu, după rânduiala lor, iar la plinirea vremii[9] „poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”[10].
Văzând măreţia nemărginită a lui Dumnezeu, să zicem şi noi împreună cu psalmistul: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!”[11].
Vă doresc din suflet tuturor, cler şi popor, să aveţi parte de Sărbători Fericite şi de un An Nou plin de binecuvântare cerească.
La Mulţi Ani!




† Episcopul Timotei



Madrid, Naşterea Domnului 2008
[1] Galateni 5, 22.
[2] Ioan 1, 14.
[3] Ioan 16, 22.
[4] Legenda spune că, fără acordul soţului, Crăciuneasa o primeşte în gazdă pe Fecioara Maria, oferindu-i adăpost în grajd. Aflând acest lucru, Crăciun se înfurie şi îi taie mâinile, însă Maica Domnului i le lipeşte la loc. Minunea îl schimbă total pe Crăciun. De bucurie că nevasta sa a scăpat nevătămată de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug din trunchiuri de brad în curtea lui şi joacă o horă cu toate slugile lui. După joc, Crăciun împarte sfintei familii daruri păstoreşti: lapte, caş, urdă, smântână. De aici transfigurarea lui Crăciun în Moş Crăciun, care aduce de ziua naşterii Domnului daruri copiilor. Cântecele de bucurie adresate de slugile lui Crăciun s-au transformat în colinde, colindele de Crăciun. Această legendă este aproape pierduta în zilele noastre pentru că a fost înlocuită cu legenda comercială.
Nu este clar când şi pe ce cale a pătruns legenda lui Moş Crăciun în obiceiurile româneşti. În orice caz, Moş Crăciunul românesc, cu plete dalbe, nu are alura unui yankeu publicitar, sania lui nu este trasă de reni, ci în cel mai bun caz de cerbi. În timpul regimului comunist ateist, i s-a schimbat numele după modelul rusesc în "Moş Gerilă".
Un rol important în crearea legendei moderne l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca şi un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicat pentru prima dată în ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, poemul a devenit în anii următori foarte căutat, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind şi tradus şi publicat în întreaga lume.
În 1860, cotidianul Harper's Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, va ilustra prin sute de desene toate aspectele legendei lui Moş Crăciun şi va da mitului principalele sale caracteristici vizuale. Nast este şi cel care a "stabilit" în 1885 că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. Această idee a fost preluată anul următor de scriitorul George P. Webster.
În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă alură printr-o campanie publicitară, desfăşurată de compania Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat lui Moş Crăciun o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. Chiar şi în ziua de astăzi, Coca-Cola, foloseşte aceeaşi imagine a lui Moş Crăciun în spoturile publicitare realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
[5] Troparul Naşterii Domnului
[6] Troparul Naşterii Domnului
[7] Matei 5, 16.
[8] Matei 5, 12.
[9] Galateni 4, 4.
[10] Matei 4, 16.
[11] Psalm 103, 25.

ALEGRÍA

Toda la fiesta de la Natividad es una invitación a la alegría . El nacimiento de Jesús en el relato de Lucas, empieza precisamente con esas palabras del ángel a los pastores en Lc 2, 10-12.

El fundamento de esa alegría es el acontecimiento más grande en la historia de la humanidad: Dios, se ha hecho hombre para compartir con todos nosotros nuestra vida y, lo más importante, Su vida divina. Se hizo igual a nosotros en todo menos en el pecado. Compartió con nosotros tanto alegrías como dolores, elevando así nuestra condición humana a lo más alto.

Desde entonces, la alegría, es para nosotros cristianos ortodoxos, algo que hemos de cuidar y hacer crecer en nuestras vidas. La tristeza, por el contrario, es algo que debemos combatir sin dejarnos vencer nunca por ella.

No es algo secundario o poco importante en la vida de un cristiano, debe ser lo que acompañe siempre su vida… pero ¿Cómo podemos mantenernos alegres cuando la soledad, la lejanía de nuestros hogares y familias, la enfermedad o la muerte de un ser querido y tantos otros sufrimientos forman parte de nuestras vidas ?

Antes de nada, debemos recordar que la alegría del creyente no significa que no tengamos problemas o tensiones. Nos vemos enfrentados a dificultades como cualquier otro ser humano, pero el secreto está en que sabemos apoyarnos en ese Dios tan cercano y amigo como el niño de Belén. Por eso nuestra alegría se esconde en el interior de nuestras almas y se refleja en nuestro vivir diario. Es algo que está ahí, sostenida por nuestra fe en Dios, protegida y compartida("Alégrate") con María, la Madre de Dios.

Un hombre escribió un día en la pared de su celda: "Buscaba a Dios y Dios se me ocultaba; busqué mi propia alma y no la encontré; busqué a mi hermano y encontré entonces a Dios y a mi alma"

Con frecuencia ocurre esto. Cuando no se encuentra la propia alegría , muchas veces se recupera al tratar de aliviar el sufrimiento de los demás, la tristeza del hermano.

Despertar en nosotros la alegría y saber compartirla con los demás es celebrar de verdad la Natividad.

ORDENACIÓN HIPODIÁCONO CIPRIANO

Funerales y entierro en Moscú del Patriarca Alexis II

(http://www.youtube.com/watch?v=P09SvjevaKM&feature=email)

Litia oficiada en la Residencia Patriarcal

Fotos de la Litia oficiada en la Residencia Patriarcal de Moscú el 6 de Diciembre .

http://www.patriarchia.ru/db/text/502270.html

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va participa la funeraliile Patriarhului Alexei al II-lea al Moscovei şi al Întregii Rusii

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei vor participa la funeraliile vrednicului de pomenire Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei şi al Întregii Rusii, care vor avea loc la Moscova, în ziua de 9 decembrie 2008.Slujba prohodirii Patriarhului Alexei al II-lea va oficiată în Catedrala “Iisus Mântuitorul” din Moscova, cel de-al şaisprezecelea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse, urmând a fi înmormântat, potrivit dorinţei sale, în catedrala “Botezul Domnului” (Epifania) din capitala Federaţiei Ruse.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

El pueblo ruso despide a SS Alexis II

El acceso a la capilla ardiente estará permitido las 24 horas del día hasta el próximo martes, cuando los restos mortales de Alexis II recibirán sepultura en la Catedral de la Epifanía Yelójovski, donde también descansan las reliquias de su patrón celestial, San Alexis, y de uno de sus antecesores, el patriarca Sergio Stragoodski.
El presidente de Rusia, Dmitri Medvédev, ha firmado un decreto según el cual tanto las instituciones culturales como las emisoras de radio y canales de televisión deberán suprimir sus programas de entretenimiento el día del entierro.
El Santo Sínodo, que se reunió el sábado con carácter de urgencia para elegir al Guardían del Trono Episcopal del Patriarcado, fijará el miércoles que viene la fecha en la que tendrá lugar el Sínodo extraordinario, durante el que será elegido el decimosexto patriarca de la IOR. Según los estatutos, la elección del nuevo patriarca debe llevarse a cabo en el plazo de seis meses, es decir, como más tarde, hasta junio del año que viene.
El féretro del Patriarca fue sacado de su residencia de Peredelkino por hombres que lo transportaron en sus hombros, seguidos por una procesión de religiosos con velas y cruces, antes de depositarlo en un coche fúnebre.Una imponente multitud lo acogió a su llegada a la catedral moscovita.Muchos fieles tenían una vela en sus manos y flores rojas, pues ese color es "el símbolo de la resurrnección", en número par, como marca la tradición rusa para honrar a los difuntos.
El oficio de funeral se llevará a cabo, según la voluntad del Patriarca, se celebrará en la catedral de Bogoiavlenski (Epifanía).
Un portavoz del Patriarcado, Alexandre Volkov, declaró a la AFP que está prevista la asistencia al funeral del presidente ruso, Dimitri Medvedev, y del primer ministro, Vladimir Putin.

Metropolita Kiril se desempeñará como Guardián del Trono Patriarcal

Kiril, Metropolita de Smolensk y Kalinigrado, desempeñará las funciones de Guardián del Trono Patriarcal, decidió hoy el Santo Sínodo, el que gobierna la Iglesia Ortodoxa Rusa en el "período de interpatriarcado".
El Metropolita Kiril fue elegido por votación secreta Guardián del Trono Patriarcal entre los siete miembros permanentes del Santo Sínodo.El Guardián del Trono Patriarcal y el Santo Sínodo deben convocar un Concilio Local en el transcurso de no más de seis meses después de quedar libre el trono patriarcal, para elegir al nuevo patriarca.

El Patriarca Alexis ha muerto

¡MEMORIA ETERNA! ¡MEMORIA ETERNA! MEMORIA ETERNA!

Alexis II, Patriarca de Moscú y de Todas las Rusias y primado de la Iglesia Ortodoxa Rusa, ha fallecido en Moscú a los 79 años, según ha informado un portavoz de la Iglesia esta mañana. "El Patriarca Alexis ha muerto. Ocurrió hoy por la mañana", ha informado el portavoz.

¡A nuestro señor santo y Gran Sacerdote,
consérvalé, oh Señor, por muchos años!
¡Is pol.la eti déspota!

Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei al Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei – 24 de ani de episcopat la Arad


În fiecare an, la 2 decembrie, clerul şi credincioşii Eparhiei Aradului şi Hunedoarei sărbătoresc cu multă bucurie şi emoţie ziua înscăunării Preasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu ca Episcop al Eparhiei arădene şi hunedorene, anul acesta fiind a 24-a aniversare. Înconjurat de colaboratorii de la Centrul eparhial, de Protopopi, preoţi, reprezentanţi ai autorităţilor publice municipale şi judeţene şi de credincioşi la slujba de mulţumire, Preasfinţia Sa a oferit o recepţie la Reşedinţa Eparhială, marţi, orele 12, a.c, subliniind că ziua de astăzi marchează un moment important din viaţa Episcopiei Aradului şi Hunedoarei, pus încă din anul 1984 sub semnul Unirii de la 1 Decembrie 1918 şi mai apoi sub cel a Zilei Naţionale bisericeşti de la 30 noiembrie – Ziua Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. În cei 24 de ani de arhipăstorire, Întâistătătorul Episcopiei Aradului şi Hunedoarei a contribuit, prin smerenie şi răbdare, înţelepciune şi neobosită râvnă, la împlininri dintre cele mai frumoase pe tărâm pastoral, administartiv, cultural social, la loc de frunte situându-se împlinirea visului de veacuri al arădenilor de a înălţa o Catedrală Episcopală închinată Sfintei Treimi, ca model al unităţii poporului însuşi. Catedrala va fi sfinţită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de membrii Sfântului Sinod, la 6 decembrie 2008. În cuvintele lor, reprezentanţii clerului şi ai autorităţilor locale au subliniat personalitatea Chiriarhului, care cu deosebită pricepere păstoreşte de aproape un sfert de veac credincioşii ortodocşi din hotarul vestic al ţării.La ceas aniversar, în numele clerului şi credincioşilor Eparhiei Aradului şi Hunedoarei, dorim Preasfinţiei Sale, Preasfinţitului Părinte Episcop Timotei, mulţi, binecuvântaţi şi rodnici ani.Biroul de Presă al Episcopiei Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei